Serban Ionescu va fi inmormantat sambata la cimitirul Bellu
https://www.ziarulmetropolis.ro/serban-ionescu-va-fi-inmormantat-sambata-la-cimitirul-bellu/

Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu – decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, va fi depus vineri la biserica Batiştei din Bucureşti, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la cimitirul Bellu, au declarat reprezentanţi ai UNITER. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu artistului o pot face vineri, între orele […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu – decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, va fi depus vineri la biserica Batiştei din Bucureşti, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la cimitirul Bellu, au declarat reprezentanţi ai UNITER.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu artistului o pot face vineri, între orele 8.00 şi 15.00 la biserica Batiştei sau în aceeaşi zi, după ora 17.00 în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti (intrarea Tudor Arghezi).

Serviciul religios va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00 la capela cimitirului Bellu, fiind urmat de înmormântare, au mai declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Şerban Ionescu fusese internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat. În vara acestui an, actorul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă.

Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde acesta său lucra. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi, la terminarea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri în spectacole precum „Locţiitorul”, de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei”, de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut”, de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a jucat apoi la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care, din 2001, a putut fi văzut în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.

 

 

Sursa: Mediafax

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

01
/12
/13

Napasta, spectacol de succes al Teatrului Național din Bucureşti, se va muta în eleganta și spațioasa Sală Studio, începând cu reprezentațiile din 7 și 8 decembrie 2013, beneficiind cu această ocazie de o audiență mult sporită.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

Tablourile ,,Gladiole", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 130.000 de euro, şi ,,Hora", de Camil Ressu, evaluat la 45.000 - 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, ,,Întâlnire cu capodopere", pe 10 decembrie.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.