Sergei Loznitsa a primit Trofeul ANONIMUL 2019 pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale 
https://www.ziarulmetropolis.ro/sergei-loznitsa-a-primit-trofeul-anonimul-2019-pentru-contributia-sa-la-frumusetea-cinematografiei-universale/

Regizorul ucrainean Sergei Loznitsa a urcat aseară, 8 august, pe scena festivalului din Sfântu Gheorghe pentru a primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. Momentul a fost urmat de proiecţia primului său lungmetraj de ficţiune „My Joy”. În introducerea acestui film, pe scenă a urcat şi actorul român Vlad Ivanov, colaborator al cineastului la primele sale lungmetraje de ficţiune, „My Joy” şi „In the Fog”.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2019

„Am venit la ANONIMUL direct din studioul de editare al următorului meu film, care va fi prezentat în câteva săptămâni în cadrul Festivalului de Film de la Veneția. Nu mă opresc, nici măcar acum, după ce am primit acest trofeu, am foarte multe filme de făcut, inclusiv ceea ce cred că va fi cel mai bun film al meu. Vă mulțumesc pentru acest premiu și pentru că arătați publicului filmele mele.”, a spus Sergei Loznitsa în discursul său de acceptare a Trofeului ANONIMUL, înmânat de directorul artistic al festivalului, Miruna Berescu.

„Oamenii normali nu fac niciodată cinematografie. Trebuie să fii puţin nebun să participi la o astfel de activitate, care este ciudată, pentru că nimeni nu ştie ce facem. Nu există, ştiţi. Apare şi dispare imediat.”, a mai adăugat Sergei Loznitsa.

Festivalul de Film ANONIMUL îi dedică regizorului Sergei Loznitsa o retrospectivă cu șapte dintre filmele sale: My Joy”, „In the Fog”, „A Gentle Creature”, „Donbass”, „Maidan”, „Austerlitz” și „The Trial”. Actorul Vlad Ivanov, de asemenea invitat special la ANONIMUL 2019, se regăsește pe genericul a două dintre cele 4 filme de ficțiune regizate de Loznitsa –  My Joy” și „In the Fog”.

Regizorul Sergei Loznitsa a sosit la ANONIMUL alături de Maria Choustova, director de casting și producător, care a înființat alături de Loznitsa casa de producție Atoms & Void și care va participa, alături de acesta, la sesiunile de întrebări și răspunsuri, care vor avea loc în cadrul festivalului:

„Suntem norocoși să avem colegi atât de talentați în România ca Vlad Ivanov, cu care sunt sigură că vom mai lucra, ca directorul de imagine Oleg Mutu, cu care Sergei a lucrat la toate cele patru filme de ficțiune ale sale, precum și mulți alți colaboratori de aici. România este parte din viața și opera lui Sergei”.

Sâmbătă, 10 august, de la ora 15.00,  Sergei Loznitsa va susține un masterclass, iar cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune al său, „A Gentle Creature”, va rula înaintea Galei de Închidere a celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL. 

Printre cineaștii care de-a lungul timpului au fost primit Trofeul ANONIMUL pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale se regăsesc Park Chan-wook, Emir Baigazin, Michael Franco, Nuri Bilge Ceylan, Ken Loach, Istvan Szabo și Krzysztof Zanussi. 

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL are loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit. 

Ne puteţi urmări pe:

http://www.festival-anonimul.ro | Facebook | Instagram

Foto: Sergei Loznitsa, ANONIMUL – Radu Afloarei, Florin Ghioca

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.

25
/04
/14

Al Pacino împlineşte, astăzi, 74 de ani. Printre interviurile pe care le-a dat de-a lungul vieţii s-a numărat şi unul publicat de revista Esquire România. În acest interviu, din care vă prezentăm fragmente, Al Pacino vorbeşte despre secretele carierei şi despre viaţa personală.