Serile Nautilus – scriitorul Ted Chiang în dialog cu Ana Nicolau la Librăria Humanitas din Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-nautilus-scriitorul-ted-chiang-in-dialog-cu-ana-nicolau-la-libraria-humanitas-din-cismigiu/

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecţia Nautilus, Povestea vieţii tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2017

Ted Chiang s-a născut în 1967 la New York și a urmat cursurile de informatică ale Universității Brown. S-a impus încă de la debut ca unul dintre cei mai interesanți autori de science fiction din lume, atât prin talentul literar, cât și prin ideile și temele abordate. A publicat doar 11 povestiri până în prezent, cu care a câștigat numeroase premii.

În 1990, Premiul Nebula pentru povestirea Turnul din Babilon (Tower of Babylon), Premiul Campbell în 1992 pentru cel mai bun tânar scriitor, Premiul Nebula și Theodore Sturgeon Memorial pentru Povestea vieții tale (Story of your life) în 1998, Premiul Sidewise pentru Șaptezeci și două de litere (Seventy-Two Letters) în anul 2000, iar în 2002 a câstigat Premiul Hugo si Premiul Locus pentru Iadul e acolo unde nu există Dumnezeu (Hell is the absence of God), încă o dată Premiul Nebula și Premiul Hugo, în 2007, pentru Neguțătorul și poarta Alchimistului (The Merchant and the Alchemist’s Gate).

Ted Chiang are un singur volum publicat: Povestea vieții tale, care cuprinde opt dintre povestirile sale. Povestea care dă titlul volumului a fost ecranizată în 2016 de Denis Villeneuve cu numele Arrival.

Invitații de la următoarele ediții ale Serilor Nautilus sunt: Joe Abecrombie, pe 16 octombrie, Kim Stanley Robinson, pe 6 noiembrie și Hannu Rajaniemi, pe 11 decembrie.

Foto: Ted Chiang – facebook

26
/03
/20

Cartea “Izgoniții” a fost publicată anul trecut la Polirom. Ea vine după “Sectanții” și “Bandiții”, împreună formând o trilogie a marginalilor unică în literatura română. A scris-o Vasile Ernu.

23
/03
/20

Ne-am întors la o carte clasică – “I.L. Caragiale despre lume, artă și neamul românesc”, antologie de Dan C. Mihăilescu, publicată la Editura Humanitas încă din 1994 (și republicată în 2012). Să vedem, deci, ce mai vedea Nenea al nostru la noi.

17
/03
/20

”Zilele acestea cuvântul cheie ar trebui să fie solidaritate”, susține filosoful Mihai Șora, în timp ce actrița Maia Morgenstern mărturisește: ”Oamenii trebuie să nu își piardă încrederea, să fie convinși că arta, teatrul, cultura reprezintă un factor esențial al existenței noastre.”

16
/03
/20

Editura Litera organizează în perioada 16 – 18 martie 2020 o campanie de reduceri pe www.litera.ro care să îi inspire pe cititori și să îi îndemne spre activități dedicate lecturii pentru acasă.

16
/03
/20

Centrul de Resurse în Comunicare, Asociația Techsoup, Teach for Romania, Seeding Knowledge Foundation, cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării lansează „Școala pe Net”, o platformă multimedia gratuită, destinată cadrelor didactice care pot învăța mai ușor de la specialiști în educație și IT cum să utilizeze resurse online, utile în procesul de predare.

07
/03
/20

Marți, 10 martie, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona Demisol (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului „Academia politică de la Aiud. Deținuți politici în România anilor ’80”, de Borbély Ernő, apărut la Editura Polirom, ediţie îngrijită de Dalia Báthory și Andreea Cârstea, cuvînt‑înainte de Szőcs Géza.

05
/03
/20

Cartea “Nicolae S. Șucu. Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război 1908-1918”, text stabilit de Cristina Jelescu, ediție îngrijită de Daniel Cain, a fost publicată la editura Humanitas în anul 2017 și este una dintre cele mai interesante lucrări referitoare la lumea din Balcani de dinainte de România Mare.

01
/03
/20

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 12 martie 2020, de la ora 15.00, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la o „Evocare Henriette Yvonne Stahl”. Participă: Elena Zaharia-Filipaș, Bianca Burța-Cernat, Simona-Grazia Dima, Nina Corcinschi și Irina Stahl.