“Serile Radio România Muzical 20” cu pianista Luiza Borac
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-radio-romania-muzical-20-cu-pianista-luiza-borac/

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, un recital susţinut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00. Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la naşterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în acelaşi timp, şi un compozitor inspirat.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2017

Luiza Borac este cunoscută drept una dintre cele mai importante promotoare ale creației lui Dinu Lipatti. În anul 2012, aceasta a publicat la o importantă casă internațională de discuri un album dedicat pianistului, incluzând lucrări scrise sau aranjamente realizate de Lipatti după lucrări ale altor compozitori.Luiza Borac

Albumul s-a bucurat de cronici entuziaste în prestigioase reviste: BBC Music Magazine, International Record Review, Gramophone, Diapason.

În 23 martie, Luiza Borac va interpreta în Sala Cerchez a Muzeului Național Cotroceni opusuri și transcripții de Dinu Lipatti, Frédéric Chopin, Franz Liszt, toate, având o legătură cu Dinu Lipatti compozitorul și interpretul.

Biletele pentru recitalul din 23 martie sunt disponibile în rețeaua www.eventim.ro.  Accesul la Muzeul Național Cotroceni este permis, începând cu ora 18.00, la intrarea aflată vis-à-vis de Grădina Botanică, în baza unui act de identitate.

Înregistrarea recitalului susținut în 23 martie de Luiza Borac va fi difuzată la Radio România Muzical duminică, 26 martie, de la ora 10.30.

Un prim eveniment din seria “Serile Radio România Muzical 20” are loc în 16 martie: la Muzeul Național Cotroceni, violonistul Alexandru Tomescu va interpreta lucrări de Johann Sebastian Bach.

Foto: Luiza Borac – Radio România Muzical

25
/07
/16

Un adevărat șlagăr al muzicii clasice, Carmina Burana de Carl Orff, va fi interpretată de Orchestra Națională Radio din București, luni, 26 septembrie 2016 de la ora 19.00, în primul concert susținut în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie- 1 octombrie 2016.

24
/07
/16

Orchestra Romanian Sinfonietta, dirijor Horia Andreescu, solist Daniel Iulian Druţac - vioară, va cânta joi seara, pe 28 iulie, ora 19.30, la Ateneul Român din Bucureşti, programul cuprinzând Concertul românesc de Ligeti, Concertul nr. 1, în sol minor pentru vioară şi orchestra de Max Bruch şi Simfonia nr. 9 în mi minor „Din lumea nouă” de Dvorak.

22
/07
/16

"Pentru mine, muzica e cea mai bună cale să vă spun că vă iubesc." - Mireille Mathieu. Una dintre cele mai populare cântăreţe franceze, împlineşte astăzi 70 de ani. S-a născut pe 22 iulie 1946 în Avignon, Franța, într-o familie numeroasă, cu 14 copii, ea fiind cea mai mare. Mireille Mathieu avea patru ani când a cântat în public pentru prima dată, în timpul unei slujbe în miez de noapte.

19
/07
/16

Vara Magică aduce în atenţia bucureştenilor un recital extraordinar. Celebrul violonist Alexandru Tomescu va prezenta miercuri 20 iulie, de la ora 19.30 un recital extraordinar ce va cuprinde Bela Bartok - Sonata pentru vioara solo Sz. 117, dedicată lui Yehudi Menuhin şi Johann Sebastian Bach - Partita a II-a pentru vioară solo, BWV 1004.

18
/07
/16

În teatrul restaurat în care acum 135 de ani debuta legendara Hariclea Darclée, 70 de tinere talente lirice din întreaga ţară s-au înscris la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco la Brăila în perioada 25-31 iulie.

15
/07
/16

Între 29-31 iulie va avea loc primul festival de world music (muzică contemporană inspirată din folclor autentic) din Țara Călatei, care se va ține în satul Mera (13 km de Cluj-Napoca), unul dintre cele mai frumoase sate din regiune.

15
/07
/16

Ansamblul care are privilegiul de a susține anual un concert cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie - 1 octombrie.

14
/07
/16

Festivalul EUROPAfest, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, aduce în cadrul ediției de vară de la Sinaia 6 concerte de muzică clasică și Summer Music Academy Sinaia. Devenită deja o tradiție, deschiderea EUROPAfest Summer Edition are loc la Castelul Peleș, în Sala de concerte a reședinței regale.

12
/07
/16

Cea de-a IV-a ediție SoNoRo Conac continuă seria de concerte în această vară, în clădiri unice de patrimoniu din România. Concertele SoNoRo Conac vor oferi un bun prilej iubitorilor de muzică și de arhitectură, să călătorească în țară pentru a se bucura de o minunată împletire a celor două arte.