„Seymour – Am ajuns aici din întâmplare” are premiera la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/seymour-am-ajuns-aici-din-intamplare-are-premiera-la-teatrul-maghiar-de-stat-cluj/

Joi, 31 martie, la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj va avea loc premiera spectacolului „Seymour – Am ajuns aici din întâmplare” de Anne Lepper, pus în scenă de Ferenc Sinkó.

Un articol de Liliana Matei|29 martie 2022

Din distribuție fac parte actorii: Csilla Albert, Zsolt Gedő, Éva Imre, Tamás Kiss, Attila Orbán, Zsuzsa Tőtszegi

La realizarea spectacolului au contribuit: Noémi Vajna (dramaturgia), Mihai Păcurar (decorul), Zsófia Gábor (costumele), Danaga (muzica originală), Balázs Bodolai (colaborator regie).

Cinci copii supraponderali se află într-o instituție din munți. Dr. Bärfuss, care locuiește departe de ei, a inventat un „leac” care îi va ajuta să slăbească și să redevină oameni normali. Cu toții speră că doctorul va sosi și va atesta succesul leacului, permițându-le astfel să se întoarcă în sfârșit acasă.

În deschiderea conferinței de presă organizate cu ocazia premierei, András Visky a spus că îl bucură alegerea piesei lui Anne Lepper pentru că temele sale sunt actuale și abordate poetic, iar problemele societății noastre sunt prezentate acut.

Regizorul Ferenc Sinkó a vorbit despre relația sa cu piesa: „Acest text m-a prins și am dezvoltat o curiozitate și o „dragoste la prima citire”. S-a întâmplat acum șase ani și de atunci mă gândesc că aici ar fi locul potrivit pentru a o regiza. În ceea ce privește obezitatea, în piesă există un sanatoriu pentru copiii grași. Cinci copii sunt închiși acolo. Au fost aduși de părinții lor la sanatoriul din munți. Au timp să se gândească și să vorbească. Primul meu gând a fost cum ar putea toată această situație să fie convertită în ceva care nu este despre grăsimea fizică, ci despre faptul că fiecare are propria „obezitate” de care vrea să scape.”

Despre lucrul cu echipa de creație, regizorul a explicat: „Acesta este al patrulea proiect pe care îl fac împreună cu Zsófi Gábor. Suntem pe aceeași lungime de undă și gândim la fel. Mihai Păcurar este o veche cunoștință, i-am văzut lucrările și mi-au plăcut foarte mult. A fost o provocare să lucrez cu el. Imaginile sale sunt poate un pic mai dense sau mai adânci decât ale mele. Cu Danaga (Daniel Aga), compozitorul, este al doilea proiect la care lucrăm împreună. Este DJ și de curând a început să scrie muzică de teatru și se descurcă foarte bine. El a ajutat cu atmosfera spectacolului. Munca sa este foarte importantă pentru că este mai mult un spectacol de atmosferă. Adică sper să fie așa.”

Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului și online, de pe www.biletmaster.ro.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.