Silence, ultimul film al lui Scorsese, are premiera la Vatican
https://www.ziarulmetropolis.ro/silence-ultimul-film-al-lui-scorsese-are-premiera-la-vatican/

„Silence”, ultimul film al regizorului Martin Scorsese va avea premiera mâine (marţi), la Vatican, unde cineastul va fi întâmpinat de un sobor de 400 de preoţi, care vor participa la proiecţia lungmetrajului ce prezintă martirajul iezuiţilor în Japonia secolului al XVII-lea.

Un articol de Petre Ivan|28 noiembrie 2016

Papa Francisc nu este aşteptat la proiecţia în premieră a filmului „Silence„, în regia lui Martin Scorsese, însă cineastul are invitaţi 400 de preoţi care vor viziona filmul cu o durată de 159 de minute.

Adaptare a romanului lui Shusako Endo, „Silence” – cu Liam Neeson, Andrew Garfield şi Adam Driver în distribuție – prezintă povestea unor călugări portughezi iezuiţi din secolul al XVII-lea, care sunt persecutaţi şi torturaţi în timpul misiunii de evanghelizare în zonele izolate ale Japoniei.

Trailerul insistă asupra practicii japoneze de executare a creştinilor prin răstignire, inclusiv metoda de tortură mizuharitsuke sau crucificarea în apă.

Martin Scorsese (74 de ani) are un destin faimos în ceea ce priveşte relaţia cu religia creştină. Regizorul a intenţionat să devină preot catolic, înainte de a deveni cineast. Acest impuls religios a fost redat în mod direct şi autentic în unele dintre filmele sale, cum ar fi „The Last Temptation of Christ” şi „Kundun”, dar şi subtil în filme precum „Mean Streets”, „Bringing Out the Dead şi „Gangs of New York”.

„Silence” va fi lansat pe 23 decembrie în Statele Unite ale Americii, pe 1 ianuarie în Marea Britanie şi pe 16 februarie în Australia.

Foto: Silence – facebook

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio