Simfonia iubirii: eveniment inedit de muzică clasică și autocunoaștere la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/simfonia-iubirii-eveniment-inedit-de-muzica-clasica-si-autocunoastere-la-cluj/

Psihologul Daniel David şi Young Famous Orchestra, dirijată de Vlad Agachi, invită clujenii la o călătorie interioară pe muzică de Verdi, Wagner şi Stravinsky, pe 18 şi pe 20 mai.

Un articol de Liliana Matei|8 mai 2015

Clujenilor li se pregătește un concept inedit, care îmbină autocunoașterea și dezvoltarea personală cu muzica clasică, interpretată de o orchestră simfonică. „Simfonia iubirii” îi aduce pe aceeași scenă pe psihologul Daniel David, unul dintre cei mai apreciați psihologi români, și Young Famous Orchestra, sub bagheta dirijorului Vlad Agachi. Evenimentul va avea două reprezentații: luni, 18 mai, și miercuri, 20 mai, de la ora 20.00, la Auditorium Maximum – Casa Universitarilor din Cluj-Napoca.

„Cu gândurile noastre construim lumea. Mintea este cauza faptelor. Gândeşte, vorbeşte şi acţionează cu mintea raţională, iar fericirea te va urma ca umbra care în soare nu te părăseşte niciodată” − Daniel David (adaptat după un text buddhist− The Dhammapada: the way of the Buddha).

Prin intermediul muzicii simfonice, participanţii vor fi invitaţi la o călătorie interioară ghidată de ABC-ul muzicii, raţionalităţii şi psihologiei pozitive, ale cărui sensuri vor fi explicate și ancorate cu exemple din viața de zi cu zi de psihologul Daniel David.
Considerat unul dintre cei mai influenți psihologi români, Daniel David este profesor de Științe cognitive clinice la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie de la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine, New-York, SUA, și director pentru cercetare al prestigiosului institut Albert Ellis Institute, New York, SUA.

Reputatul psiholog este şi autorul lucrării monografice „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor”, care va apărea în luna iunie la editura Polirom.
Programul muzical al evenimentului va include uvertura operei „Forţa destinului”de Giuseppe Verdi, preludiul operei „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner, precum și suita „Pasărea de foc” de Igor Stravinsky.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.biletmaster.ro și la Agenția de Bilete a Teatrului Național din Cluj-Napoca, precum și la locul evenimentului, cu o oră înainte de începerea concertului.

Asociația Young Famous își propune să readucă muzica clasică în prim-planul vieții culturale clujene printr-o abordare modernă a concertului simfonic și apropierea acestuia de publicul tânăr. The Young Famous Orchestra se află sub patronajul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.