Am văzut în seara asta unul dintre cele mai frumoase spectacole pe care le poţi vedea într-o viaţă. O trupă formată din artere, vene, sânge, ventricule, suflet, gânduri, sentimente şi, peste toate astea, frumuseţe, ca o familie care a primit în rândul ei oameni formaţi cu totul şi cu totul din dragoste.
Un articol de Dan Boicea|1 aprilie 2023
N-am plâns, deși ar fi meritat să le arăt eu lor cum se plânge. M-am abținut, am strâns tot plânsul și l-am transformat în râs și bucurie, ca și cum ai umfla un balon roșu în formă de inimă pentru a-l putea dărui cuiva care are mai multă nevoie de el decât tine.
Dacă ați ajunge la mâna mea, aș transforma în religie tot ce am văzut.
Cele 10 porunci? La gunoi! Cele 10 îmbrățișări, gata, am rezolvat! De înmulțit ca pâinea și ca vinul!
Predici? Un zâmbet! E arhisuficient.
Penitență? Hai mai bine niște fericire.
Mihaela Michailov a scris și mi-a venit să-i îmbrățișez fiecare silabă. (Dacă îți vei revedea notițele și vei observa spații mai mari între rânduri, să știi că acolo mi-am ținut eu respirația, Mihaela).
Horia Suru a regizat, dacă ceea ce a făcut el se numește regizat. E ca și cum sufletul ar fi o indicație de regie.
„Slow Down! / Mai încet!“ e despre oamenii pe care ne facem că nu-i vedem. Despre copiii cu handicap grav care devin adulții care par să se îndrepte către nicăieri, mai ales când noi permitem asta.
E despre îngerii care le împing cărucioarele. Despre părinții pentru care fericirea e un deget mișcat sau trei pași făcuți în trei ore sau ma-ma sau ta-ta sau un singur sunet al copilului adorat care înseamnă un întreg tratat despre iubire sau chiar un cântec cântat cu toate notele alea înalte luate perfect.
„Slow Down! Mai încet!“, la Teatrul Național din Timișoara. Ce lume minunată.

INFO
„Slow Down! Mai încet!“, de Mihaela Michailov
Univers sonor și regia artistică: Horia Suru
Distribuția: Claudia Ieremia, Matei Chioariu, Alina Ilea, Cătălin Ursu, Mirela Puia, Andrei Chifu, Bogdan Spiridon, Laura Avarvari, Cristina König, Roberta Popa, Ana Maria Pandele Andone, Ana Maria Cojocaru și Paula Maria Frunzetti și copiii Roland Ambruș, Rona Ambruș, Anamaria Hodoșan, Alexandra Nedelyov, Roxana Fleischer (Centrul de zi „Podul Lung”) și Maria Lupoian.
Decoruri: Bianca Veșteman
Costume: Gabriela Strugaru-Popa
Spațiu video: Răzvan Dima
Coregrafia: Florin Fieroiu
Spectacolul închide proiectul Viitorul copiilor, parte din traseul Vocile orașului, traseu pe care Teatrul Național l-a început în urmă cu patru ani din dorința de a oferi grupurilor vulnerabile un spațiu care să le integreze în fluxul cultural și civic al comunității.
Foto: Adrian Pîclișan/ TNTm



















