„Soldații. Poveste din Ferentari”, cel mai curajos film românesc al anului, de vineri în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/soldatii-poveste-din-ferentari-cel-mai-curajos-film-romanesc-al-anului-de-vineri-in-cinematografe/

Filmul „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va rula de vineri în cinematografele din 18 oraşe din ţară, iar proiecţii speciale, în prezenţa membrilor echipei de producţie, vor avea loc în Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi şi Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|31 ianuarie 2018

Regizoarea Ivana Mladenovic și coscenaristul Adrian Schiop, care interpretează și rolul principal, vor fi prezenți la proiecțiile de gală din Cluj-Napoca – vineri, 2 februarie, de la ora 20:00, la Cinema Victoria (eveniment prezentat în cadrul Cinematecii TIFF), Sibiu – sâmbătă, 3 februarie, de la ora 19:00, la Astra Film Cinema, și Iași – duminică, 4 februarie, ora 19:00, la Cinema Ateneu.

Evenimentul de la Cinema Ateneu din Iași va fi precedat de lansarea volumului „Soldații. Poveste din Ferentari”, începând cu ora 18:00.

O proiecție specială în prezența echipei va avea loc în București, la Happy Cinema, marți, 6 februarie, dela ora 19:00.

„Soldații. Poveste din Ferentari” spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie.

Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul. Adrian Schiop şi Vasile Pavel Digudai interpretează rolurile principale.

Producția a primit o menţiune specială din partea juriului celei de 18-a ediţii a Premios Sebastiane, secţiune a Festivalului de Film de la San Sebastián ce recompensează filmele care reflectă cel mai bine valorile şi realităţile comunităţii Lesbian, Gay, Transgender, Bisexual şi Intersex (LGBTI).

Pelicula a mai fost selectată în competiţii ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik International Film Festival, CPH PIX și „Bright Future” a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, care are loc în perioada 24 ianuarie – 4 februarie.

În octombrie 2017, ea a fost recompensată cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur.

„Soldații. Poveste din Ferentari” este adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop şi apărut la editura Polirom în 2013.

Foto: Soldatii. Poveste din Ferentari – facebook

 

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.