„Soldații. Poveste din Ferentari” și „Marița”, în selecția oficială Filmfest Hamburg 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/soldatii-poveste-din-ferentari-si-marita-in-selectia-oficiala-filmfest-hamburg-2017/

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” şi „Mariţa”, producţii Hi Film, fac parte din selecţia oficială a celei de-a 25-a ediţii a Filmfest Hamburg, care va avea loc în perioada 5 – 14 octombrie 2017.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2017

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, „Soldații. Poveste din Ferentari”, va fi prezentat în festival pe 8 și 14 octombrie. La prima proiecție vor participa Ivana Mladenovic și producătoarea Ada Solomon.

Lungmetrajul, cu Adrian Schiop și Vasile Pavel Digudai în rolurile principale, este nominalizat pentru Sichtwechsel Film Award, în valoare de 10.000 de euro. Pentru același trofeu concurează filme din țări precum Polonia, Franța, Germania, Argentina și Statele Unite.

Filmul Ivanei Mladenovic a avut premiera mondială la Festivalul de la Toronto și a fost selectat şi în competiţia oficială a Festivalului de la San Sebastián 2017, care va avea loc între 22 şi 30 septembrie.

În cinematografele din România, el va fi lansat pe 2 februarie 2018. „Soldaţii. Poveste din Ferentari” este distribuit la nivel internaţional de Beta Cinema, iar în România de microFILM.

„Marița”, debutul în lungmetraj al lui Cristi Iftime, cu Adrian Titieni și Alexandru Potocean în distribuție, va fi prezentat la Hamburg pe 9 octombrie.

Pelicula, care a fost recompensată anul acesta cu premiul juriului FEDEORA pentru cel mai bun film din competiţia „East of the West” a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary și cu trofeul Anonimul, va rula în prezența regizorului și a producătorului Ada Solomon.

Filmul, care va avea premiera în cinematografele românești pe 1 decembrie, se află în cursa pentru NDR Young Talent Award, în valoare de 5.000 de euro, alături de producții din țări ca Brazilia, Taiwan, Iran, Rusia și Israel.

 

Foto: „Soldații. Poveste din Ferentari” și „Marița” – facebook
25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.