Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiţia Vlădescu, scris şi regizat de Lia Bugnar.
Un articol de Andrei Crăciun|19 februarie 2019
Domnișoara Vlădescu a fost, în prima dintre cele două vieți personale, violonistă. La vârsta maturității a renunțat la o carieră care se anunța spectaculoasă în lumea muzicii și a dat la teatru, reușind prima din generația ei.
Iar acum, un deceniu mai târziu, vine pe scena de la Green și joacă, în Această Sonia, chiar povestea unei violoniste căreia într-o seară de gală, la Ateneu, îi sare arcușul din mână și…
Această Sonia e un text scris evident pentru ea. Și e foarte bine că e așa.
Fiindcă o cunoașteți deja pe Letiția: sunt puține actrițe în orașul București care pot merge într-un spectacol de teatru până acolo unde înaintează ea, într-o monotonie a entuziasmului, înspre nebunia sublimului și invers, înspre sublimul nebuniei, exagerând rezonabil.
Letiția poate să facă totul bine pe o scenă, nu e nicio noutate, cât despre ce scrie domnișoara dramaturg Bugnar se pronunță, de fiecare dată, spectatorii, care vin și vin și vin, din nou și din nou și din nou, la spectacolele scrise și regizate de ea.
Lia Bugnar știe să ajungă la inima spectatorului, fără să îi promită că o să îi facă un catharsis (mai degrabă un piure, ca în alt text de-al dumneaei), fără să se agațe de epifanie, sfânta scândură și mofturile inenarabililor artiști îndrăgostiți de sine.
Lia Bugnar propune această rețetă a onestității: la ea spectacolul e de aici până aici și la restul te gândești dumneata în drum spre casă, când trece hohotul de râs (în cazul Soniei hohotul de râs vine mai ales de la des evocatul domn Relu) și rămâne esențialul – acel ceva care te doare, dar la un nivel îndurabil, ca atâtea în viață.
Acestea fiind spuse, nu e o surpriză că Această Sonia e așa cum te-ai fi așteptat să fie: un spectacol când comic, când tragic, în care totul e în același timp extraordinar și uman și posibil, ba chiar probabil.
Și atunci?
Și atunci, altceva merită să fie consemnat și iată că o și consemnez: acea Sonia chiar există și trăiește pe scena de la Green, dincolo de talentul Letiției și talentul Liei.
Acea Sonia prinde viață, din talentul Letiției și talentul Liei, dar le depășește pe amândouă.
Ea chiar trăiește ca un personaj cu proprie voință pe o scenă de teatru și nu știu ce altceva ar putea să facă mai mult pe pământ și în viețile noastre o violonistă imaginată, căreia într-o seară de gală, la Ateneu, îi sare arcușul din mână.
Sonia există.
Această Sonia e așa cum te-ai fi așteptat să fie: un spectacol când comic, când tragic, în care totul e în același timp extraordinar și uman și posibil, ba chiar probabil.
Foto: Dinu Lazăr
