SoNoRo Conac à la française
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-conac-a-la-francaise/

Cea de-a VII-a ediţie a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franţa şi anunţă un program „À la française”!

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2019

În perioada 24 aprilie – 11 iulie vor avea loc 16 concerte în clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc, multe dintre ele construite în stilul eclectic francez al începutului de secol XX, perioadă de maximă înflorire arhitectonică a țării noastre.

Influența franceză în cultura noastră a fost foarte mare, de la artă și arhitectură, până la modalități de organizare administrativă, dar și aportul țării noastre adus culturii franceze, prin intelectualii și artiștii de origine română, a fost important și ne bucurăm că acest sezon comun a reușit să sublinieze atât de bine această relație, ce a îmbogățit ambele culturi.  În această ediție vom realiza un schimb cultural cu Franța, vom avea invitați artiști francezi de vârf la concertele Conac, ce vor concerta alături de artiștii români sau internaționali, cu al căror nivel înalt ne-am obișnuit deja deja publicul, declară muzicianul Răzvan Popovici, directorul turneului SoNoRo Conac și al Festivalului SoNoRo. 

Biserica Cisterciană de la Cârța, jud. Sibiu

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Cele șase ediții SoNoRo Conac de până acum ne-au dezvăluit într-un alt mod România și bogățiile ei ascunse la vedere și nebănuite celor mai mulți dintre noi. Dintre toate influențele care au adăugat un plus de frumusețe clădirilor de patrimoniu, cele venite din Franța au adus, probabil, acea tușă care a stabilit definitiv strălucirea, pe care istoria a reținut-o. Și, cum muzica nu cunoaște granițe, ea va completa și va conduce cu grație acest dialog cultural peste timp, la fel de actual și în 2019, ca și acum o sută de ani, spune Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Societe Generale.

Printre palatele, castelele şi conacele ce vor găzdui concertele ediției din acest an, se număra spații consacrate precum Castelul Bran, Palatul Peleș din Sinaia, Palatul Regal din București sau altele mai puțin cunoscute, Castelul din Arcuș și Castelul Haller. Acestora li se adaugă bisericile fortificate din Criț, Meșendorf și Viscri, Sinagoga Neoloagă din Oradea și Abația Cisterciană de la Cârța, dar și clădirile ce adăpostesc instituții publice precum Muzeul de Artă din Craiova, Palatul Comunal din Buzău, Cercul Militar din Brașov sau Biblioteca Astra din Sibiu.

Aflată sub genericul À la française, cea de-a VII-a ediție SoNoRo Conac debutează pe 24 aprilie cu un concert la Muzeul de Artă din Craiova, impresionantul palat al celui mai bogat român din perioada interbelică, Jean Mihail. Acest minunat exemplu de arhitectură eclectică europeană și academism francez a fost construit de arhitectul francez Paul Gottereau, de unde și multiplele similarități cu Palatul Cheverny de pe Valea Loarei. În repertoriul serii din 24 aprilie se vor asculta lucrările lui Franz Schubert, Maurice Ravel și Jean Cras, în interpretarea lui Francesco Ionașcu, vioară, Răzvan Popovici, viola, și Marcin Sieniawski, violoncel.

Cu ocazia includerii acestei ediții în Sezonul România – Franța 2019, publicul se va bucura de un repertoriu reprezentat în special de compozitori și muzicieni francezi. Desfășurarea Sezonul România – Franța 2019 coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și include o serie de evenimente derulate în perioada 18 aprilie 2019 – 14 iulie 2019. Cu această ocazie vor fi celebrate prin concerte și manifestări de recunoaștere a valorii lor arhitecturale, câteva dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din România, alături de castele și conace din Franța.

Programul complet al concertelor SoNoRo Conac, incluse în Sezonul România-Franța:

24 aprilie – Muzeul de Artă din Craiova, jud Dolj

8 mai – Palatul Comunal din Buzău, jud. Buzău

9 mai – Castelul din Arcuș, jud. Covasna

10 mai – Castelul Haller, Ogra, jud. Mureș

11 mai – Castelul Apafi, Dumbrăveni, jud. Sibiu

12 mai – Palatul Peleș, jud. Prahova

30 mai – Palatul Regal, București

31 mai – Biserica Fortificată din Criț, jud, Brașov

1 iunie – Biserica Fortificată din Meșendorf, jud. Brașov

2 iunie – Biserica Fortificată din Viscri, jud. Brașov

3 iunie – Cercul Militar din Brașov, jud. Brașov

7 iulie – Sinagoga Neoloagă din Oradea, jud. Bihor

8 iulie – Biblioteca Astra din Sibiu, jud. Sibiu

9 iulie – Castelul Bran, jud. Brașov

10 iulie – Biserica Cisterciană de la Cârța, jud. Sibiu

11 iulie – Vila Florica de la Ștefănești, jud. Argeș

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

***

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

22
/12
/15

Andre Rieu va susține un concert la București pe 11 iunie 2016, în Piața Constituției, biletele având preţuri între 160 şi 800 de lei. Artistul olandez a susținut șapte concerte la București anul acesta în acompaniamentul orchestrei sale, sub privirile a peste 85.000 de spectatori.

22
/12
/15

Grand Cinema & More răsplătește iubitorii de balet cu o experiență unică în luna ianuarie, la Moscova. Câștigătoarea promoției Bolshoi desfășurată în perioada 15 octombrie – 14 decembrie este Elena Carmen Rădulescu, din București, care va viziona spectacolul “Îmblânzirea Scorpiei” din 24 ianuarie 2016, direct pe scena celebrului teatru Bolshoi din Moscova. 

20
/12
/15

Surpriză in Concertul de Crăciun „Grigore Leșe la Sala Palatului“: maestrul Leșe, doctor in muzica, il va avea invitat in spectacol pe tanarul care a reusit sa starneasca cel mai mare val de emotie si sa fie considerat „fenomenul” anului in Romania – moldoveanul Andrei Ioniță.

19
/12
/15

15 februarie 2016 este data la care vor fi anunțați câștigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute și importante distincții din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, și cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări, mai multe discuri la care am avut acces și din România, difuzate și la Radio România Muzical.

18
/12
/15

Filarmonica „George Enescu” anunţă marţi, 22 şi miercuri, 23 decembrie două concerte extraordinare în care Orchestra simfonică şi Corul îl vor avea la pupitru pe maestrul francez de origine română Vladimir Cosma. După o absenţă de peste 50 de ani, în anul 2011 maestrul a revenit pentru prima oară în România şi a apărut tot pe scena Ateneului Român, într-un concert al Filarmonicii.

17
/12
/15

Papa Francisc a împlinit astăzi, 17 decembrie, vârsta de 79 de ani. În urmă cu aproape trei ani, Papa Francisc devenea al 226-lea Papa al Bisericii Catolice, primul Papa latino-american si primul preot iezuit in fruntea catolicismului.

17
/12
/15

Trupa rock australiană AC/DC a anunțat un nou turneu în Europa și America de Nord, eliminând astfel zvonurile privind o eventuală retragere a acestei formații pioniere de hard rock

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.