-->

SoNoRo Conac se încheie la Conacul „Ion Ghica” de la Ghergani
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-conac-se-incheie-la-conacul-ion-ghica-de-la-ghergani/

Cea de-a VII-a ediţie a turneului SoNoRo Conac, „À la française”, se încheie pe 15 septembrie cu un concert la Conacul „Ion Ghica” de la Ghergani, organizat cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la punerea primei cărămizi la conac de către Ion Ghica, în 1869.

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2019

Programul concertului va conține lucrări de Ludwig van Beethoven, Gideon Klein, Franz Schubert și George Enescu, în interpretarea muzicienilor Daniel Rowland, vioară, Răzvan Popovici, violă, și Justus Grimm, violoncel.

Construit de marele om politic Ion Ghica, luptător neobosit pentru unirea Principatelor Române, unul din precursorii care au pus bazele statului român modern și promotor al țării noastre în Occident, conacul de la Ghergani este amplasat la 40 de km de București, într-un impresionant parc natural, ce face parte din Codrii Vlăsiei. Familia Ghica a dat 10 domnitori în Țara Românească și Moldova și a îmbogățit patrimoniul arhitectural al țării noastre cu câteva clădiri remarcabile, printre care și acest conac construit la Ghergani, în două etape, între 1869-1888, după planurile arhitecților Dimitrie Berindey și apoi de George Mandrea. Conacul a fost edificat pe bazele fostului asezamânt al Văcăreștilor, care data din sec. XVII si care a fost adus în zestre Ghiculeștilor de către Maria Văcărescu.

Cutremurul din noiembrie 1940 a afectat puternic clădirea ridicată de Ion Ghica prin prăbușirea etajului ce nu a mai fost reconstruit de regimul comunist care l-a confiscat familiei în 1949.

Această reședință boierească construită de Ion Ghică în stilul eclectic franțuzesc, făcea parte din categoria maisons de plaisance, la modă în acea epocă, pe care cuplul Alexandrina și Ion Ghica au reușit să o adapteze gustului lor personal, adăugând construcției și întregului domeniu o atmosferă artistică și intelectuală caracteristică pasiunilor lor pentru muzică și conversațiilor culturale sau politice. Conacul de la Ghergani a fost reconstruit după schițele și viziunea lui Ion Ghica, mare iubitor de arhitectură, ce a găsit inspirație în locurile pe care le-a vizitat și în care a trăit.

Cu o educație desăvârșită la Paris, Ion Ghica a fost influențat puternic de mediile europene în care a activat sau călătoriile sale de la Londra până la Constantinopole și a dorit să contribuie la o integrare a spațiului românesc într-un cadru mai amplu european, începând de la proiectele de lege pe care le-a condus în cele trei perioade în care a fost prim-ministru României, până la aspectele personale, cum este amenajarea reședinței de la Ghergani, un loc admirat în epocă pentru bun gustul desăvârșit al construcției.

În perioada comunistă în fostul conac a funcționat un spital. După anii ’90, Domeniul de la Ghergani a intrat într-o etapă de degradare totală, dupa desființarea spitalului.  În 2009 a fost redobândit de proprietarii de drept care l-au introdus într-un amplu proces de restaurare.

Frânturile de istorie, elementele culturale ale vremii și aerul mitic al locului au folosit drept sursă de inspirație pentru scrierile memorabile ale lui Ion Ghica, “Scrisori către Vasile Alecsandri”, prin care acesta a reușit să concentreze mai bine ca oricine atmosfera secolului său. Astfel de opere pot lua naștere doar în spații cu încărcătură, asemenea elegantului edifiiciu de la Ghergani. Conacul și parcul romantic aduc și astăzi un plus de inspirație oricărui vizitator, alături de Capela ce stă mărturie a trecutului familiei. De aceea, îmi doresc să păstrez vie amintirea unor personalități ce au contribuit la patrimoniul cultural și arhitectural al României și să readuc în atenția colectivă reperele identității naționale, atât de necesare în aceste timpuri, declară Irina Bossy-Ghica, urmașa lui Ion Ghica și a generalului Robert Bossy, aghiotantul militar al Regelui Mihai, actuala proprietară a domeniului Ghica de la Ghergani.

Cea de-a VI-a ediție a turneului SoNoRo Conac s-a desfășurat anul acesta sub auspicii “À la française” și a fost inclusă în Sezonul România-Franța, reprezentând cultura românească prin conace și castele emblematice din țara noastră, în care au concertat muzicieni francezi, alături de muzicieni români.

Încheiem un splendid turneu SoNoRo Conac, ce ne-a purtat anul acesta în locuri minunate din România. Deși deviza Conac este de a descoperi de fiecare dată noi conace, palate și alte reședințe nobiliare, anul acesta am ales să și revenim în spații unde am mai concertat, pentru că am dorit să oferim un program reprezentativ pentru Sezonul România-Franța, un eveniment cultural și diplomatic. Acest Sezon, ce comemorează 100 de ani de la întregirea Romaniei după Primul Război Mondial, moment exceptional din istoria României la care Franța a participat din plin, nu putea fi comemorat fără prezența acestei țări cu care România are demult o legătură excepțională. Ne bucurăm, așadar, să încheiem acest turneu într-unul dintre locurile în care istoria României s-a scris, cum este Conacul Ghica de la Ghergani, într-un moment istoric dublu: 100 de ani de prietenie româno-franceză și 150 de ani de la așezarea primei pietre la acest conac de către unul dintre pionierii acestei legături privilegiate, Ion Ghica”, declară muzicianul Răzvan Popovici, inițiatorul turneului SoNoRo Conac.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

Programul complet al seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

24
/09
/24

Teodora Brody este o interpretă vocală capabilă să vrăjească publicul din întreaga lume prin arta sa, care cuprinde și depășește jazz-ul, muzica clasică și muzica rădăcinii ei românești. Pentru cel mai recent album al său, „Rhapsody”, Teodora Brody și-a unit forțele cu una dintre cele mai formidabile orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra – pentru a scrie un nou și incitant capitol al călătoriei sale prin repertoriul muzicii clasice, reimaginând lucrări binecunoscute de Beethoven, Bartók, Enescu și alți compozitori, în noi și curajoase interpretări vocale.

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.