Soprana Ana-Camelia Stefanescu si pianista Mariana Izman sustin un concert de gala
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-ana-camelia-stefanescu-si-pianista-mariana-izman-sustin-un-concert-de-gala/

Soprana Ana-Camelia Ştefănescu şi pianista Mariana Izman vor fi protagonistele unui concert de gală, pe 6 decembrie, la Bruxelles, prin care va fi celebrat spaţiul cultural comun România – Republica Moldova, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Bruxelles. Concertul se va desfăşura pe 6 decembrie, de la ora 19.30, în sala Centrului cultural din […]

Un articol de Andrada Văsii|27 noiembrie 2012

Soprana Ana-Camelia Ştefănescu şi pianista Mariana Izman vor fi protagonistele unui concert de gală, pe 6 decembrie, la Bruxelles, prin care va fi celebrat spaţiul cultural comun România – Republica Moldova, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Bruxelles.

Concertul se va desfăşura pe 6 decembrie, de la ora 19.30, în sala Centrului cultural din Woluwé-Saint-Pierre.

Protagonistele concertului vor fi soprana Ana-Camelia Ştefănescu şi pianista Mariana Izman, originară din Republica Moldova.

Programul cuprinde opere ale lui George Enescu, dar şi ale altor compozitori români (Ed. Caudella, T. Brediceanu, N. Bretan) şi europeni (Bela Bartok, Antonin Dvorak, Franz Schubert, Maurice Ravel).

Stabilită la Bruxelles, Ana-Camelia Ştefănescu, laureată a reputatului concurs belgian „Regina Elisabeta”, a debutat anul trecut în rolul Ofeliei din opera „Hamlet” a lui Ambroise Thomas, la Opera Naţională a Rinului Strasbourg-Mulhouse, şi a interpretat Zâna din „Cenuşăreasa” lui Jules Massenet pe scena La Monnaie din Bruxelles.

Mariana Izman, formată ca pianistă în Republica Moldova, România şi Olanda, a câştigat numeroase premii în concursuri internaţionale: YPF (Amsterdam 2001), Vriedenkrans (Amsterdam, 2005) şi primul Concurs European de Pian „Vlado Perlemuter” din Franţa (2007). Stabilită în Olanda, Mariana Izman a susţinut în ultimii ani concerte în marile săli din această ţară: Concertgebouw (Amsterdam), de Doelen (Rotterdam), Vredenburg (Utrecht) şi Philharmonie (Haarlem). Din 2010, este profesor de pian la prestigioasa şcoală Yehudi Menuhin din Stoke d’Abernon (Marea Britanie). A înregistrat două CD-uri Robert Schumann, dar şi Serghei Rahmaninov şi Ravel.

 Concertul propus publicului european din Bruxelles în apropierea Zilei Naţionale a României reprezintă continuarea unui proiect iniţiat de Institutul Cultural Român în 2010, care îşi propune să asocieze artişti din România şi din Republica Moldova, pentru a marca apartenenţa lor la un spaţiu cultural comun.

Partenerii ICR Bruxelles pentru organizarea acestui concert sunt ambasadele României şi Republicii Moldova în Belgia, delegaţia permanentă a României la NATO, asociaţia Mioriţa.

 

 

Sursa: Mediafax

20
/05
/24

„Ideea care m-a urmărit este că şansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele.”

20
/05
/24

A 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca) aduce un omagiu cinematografiei japoneze prin Focus Japonia, un program eclectic care reunește filme de referință din istoria cinemaului, cele mai apreciate producții recente, dar și ateliere și programe speciale.

17
/05
/24

„Furtuna“, spectacolul lui Robert Wilson de la Teatrul Național „Ivan Vazov“ din Sofia, jucat în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova, a deschis aseară un festival de elită care se încăpățânează să uimească, să educe, să unească oamenii, de 30 de ani încoace.

16
/05
/24

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care se va desfășura la Cluj-Napoca, între 14 și 24 iunie.

15
/05
/24

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi întreg orașul Craiova și împrejurimile, în spații convenționale, dar și în cele mai inedite și neașteptate locuri.

14
/05
/24

Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din UNATC „I.L. Caragiale” prezintă vineri, 17 mai, ora 19.00, în Sala Cinema din UNATC, și duminică, 19 mai, ora 20, la cinema Elvire Popesco din București două programe noi de scurtmetraje proaspăt digitizate și remasteriza-te din arhiva universității.

10
/05
/24

Observator cultural – revista care, de 24 de ani, reflectă în paginile sale cele mai importante evenimente literare, artistice, sociale și politice, reprezentând un reper pe scena culturală românească – a ajuns la a XVIII-a ediție a Galei pe care o organizează anual la Teatrul Odeon, în demersul său de a oferi vizibilitate și recunoaștere literaturii române contemporane.

09
/05
/24

Cu ocazia Centenarului Giacomo Puccini, de la a cărui trecere în eternitate se omagiază 100 de ani, Institutul Italian de Cultură, alături de Artexim, organizează la Ateneul Român luni, 13 mai 2024, ora 19:00, Gala Puccini.