Soprana Angela Gheorghiu a cântat pentru regina Elizabeth a II-a la Opera Regală din Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-angela-gheorghiu-a-cantat-pentru-regina-elizabeth-a-ii-a-la-opera-regala-din-londra/

Soprana română Angela Gheorghiu a cântat pentru regina Elizabeth a II-a, marţi, la Opera Regală din Londra, la gala umanitară creată de directorul celebrei instituţii de spectacole, a declarat biroul de presă al artistei. Gala a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Fundaţia Operei Regale din Londra, creată de Kasper Holten, director al Royal […]

Un articol de |31 octombrie 2012

Soprana română Angela Gheorghiu a cântat pentru regina Elizabeth a II-a, marţi, la Opera Regală din Londra, la gala umanitară creată de directorul celebrei instituţii de spectacole, a declarat biroul de presă al artistei.

Gala a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Fundaţia Operei Regale din Londra, creată de Kasper Holten, director al Royal Opera House Covent Garden, şi de Kevin O’Hare, director al Companiei Regale de Balet din Marea Britanie. La eveniment a participat şi regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii.

 
Invitata de onoare a galei a fost soprana română Angela Gheorghiu.

La eveniment a participat şi Alina Cojocaru, prim-balerină a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden.

Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În acelaşi an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.

Recent, Angela Gheorghiu a fost decorată de Regele Mihai I al României cu Medalia „Nihil Sine Deo”, „pentru că reprezintă un simbol al valorilor culturale perene ale operei mondiale, al devenirii prin educaţie şi cultură şi al României peste hotare”, „pentru cariera sa bogată, pentru talentul său exemplar şi pentru măreţia reprezentaţiilor sale scenice”, „pentru bogăţia rolurilor interpretate”, dar şi „pentru că prin activitatea sa publică promovează profesionalismul şi demnitatea omului de cultură”. Totodată, soprana a primit medalia „Nihil Sine Deo” pentru susţinerea publică a Familiei Regale a României şi „pentru întărirea legăturii dintre România şi familiile regale ale lumii, prin reprezentaţiile sale internaţionale”.

 

Sursa: Mediafax

23
/07
/14

Unteatru vă invită în perioada 25 iulie - 3 august la ZILELE TEATRULUI UNTEATRU, ediţia I, realizată în coproducţie cu Primaria Sectorului 3 şi Centrul Cultural "Casa Artelor", eveniment care marchează patru ani de existenţă a teatrului de cărămidă.

22
/07
/14

CRONICĂ DE FILM „Planeta maimuțelor: Revoluție”, în regia lui Matt Reeves, conține atât trăsăturile unui blockbuster după rețetă, cu o tramă narativă al cărei conservatorism nu surprinde și nu stimulează, dar și caracteristici vizuale care îl disting de pluton și îl plasează pe traseul clasicizării.

22
/07
/14

Articolul posesiv genitival (a, al, ale, ai) este des folosit greșit. Forma articolului posesiv depinde de substantivele feminine, neutre sau masculine, la singular sau plural, pe care le determină în funcție de sensul mesajelor transmise.

22
/07
/14

Lungmetrajul SF "Planeta Maimuţelor: Revoluţie/ Dawn of the Planet of the Apes", produs de studiourile Fox în 3D, şi-a păstrat poziţia de lider în box office-ul nord-american pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 36 de milioane de dolari.

21
/07
/14

Lorgean theatre organizează un concurs de dramaturgie a cărui temă este corespondența dintre piesă și spațiul unde va fi montată, respectiv într-un teatru de apartament, un concept inedit pe piața teatrală bucureșteană. 

21
/07
/14

Pe 15 iulie, la Librăria Humanitas Kretzulescu a avut loc lansarea celui de-al patrulea volum de nuvele al scriitorului Eric Emmanuel-Schmitt, tradus din limba franceză de Simona Brînzaru şi intitulat "Cei doi domni din Bruxelles".