Spectacol de Peter Stein, la FEST-FDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-de-peter-stein-la-fest-fdr/

Ultima zi a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) este la fel de bogată în evenimente.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2014

Spectatorii sunt aşteptaţi de la ora 17.00 pe strada Mărăşeşti, la spectacolul Pilgrimage (Pelerinaj) al companiei Teatr Snów din Polonia. Așa cum o arată și numele, spectacolul propune un pelerinaj prin viață și prin vise. Performerii se întorc în timp cu aceeași ușurință cu care privesc spre viitor.

Pelerinaj este o recreare teatrală a pelerinajului prin viață: o călătorie nu întotdeauna confortabilă, pe parcursul căreia putem (sau nu) avea parte de miracole și revelații.

Unul dintre cele mai aşteptate spectacole din Festival începe tot astăzi, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara.

Teatro Metastasio Stabile della Toscana (Italia) aduce în FEST-FDR Il ritorno a casa (Întoarcerea acasă) de Harold Pinter, pus în scenă de unul dintre cei mai importanţi regizori ai secolului XX, Peter Stein.

Peter Stein este fondatorul celebrului teatru Schaubühne din Berlin și una dintre cele mai mari voci ale regiei europene ale secolului. Teatrul său analizează de la cele mai superficiale straturi până în cele mai profunde, resorturile care îi determină pe oameni să acționeze, într-o manieră care transformă cotidianul într-o hiperrealitate „chirurgicală”.

Despre piesa Întoarcerea acasă, regizorul spunea că pune în discuție pericolele profunde din calea relațiilor umane și, încă și mai mult, a relațiilor dintre sexe. Familia este o junglă în interiorul căreia toate relațiile formale au un potențial fatal de agresivitate și violență sexuală.

Spectacolul Zic-Zac, semnat de Andrea Gavriliu, o producție UNATC și Godot Café-Teatru București este programat de la ora 21.00, în Sala 2. Un spectacol care transpiră – și la propriu și la figurat – energie explozivă, sexualitate, umor și sensibilitate, care ne învață că dacă ai carte, nu se face primăvară, că „Tăcerea este unul dintre argumentele cele mai greu de combătut”, că „Limba pe români îi încurcă-n gură” și că ne e frică de frică.

Finalul zilei şi al Festivalului va fi unul în acorduri de jazz contemporan, ambient și folk. Astfel, în Parcul Civic, începând cu ora 22.00, timişorenii sunt aşteptaţi la concertul trupei Exit Oz formată din: Alexandru Iovan (saxofon tenor, voce), Dorothea Iordănescu (sintetizator), Ovidiu Zimcea (bass, sampler) și Sebastian Hamburger (tobe).

 

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.