Spectacol-eveniment la ONB: ,,Elixirul dragostei”, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-eveniment-la-onb-elixirul-dragostei-sub-bagheta-dirijorului-italian-david-crescenzi/

Iubitorii genului liric sunt invitaţi la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume.

Un articol de Andrada Văsii|9 aprilie 2013

După Gala Giuseppe Verdi – Richard Wagner: 200 de ani de la naştere, la care au participat soliştii români de renume internaţional Valentina Naforniţă, Alexandru Badea şi Dan Paul Dumitrescu, Opera Naţională Bucureşti (ONB) continuă seria evenimentelor printr-o reprezentaţie a spectacolului Elixirul dragostei (L’Elisir d’amore) de Gaetano Donizetti.

Astfel, iubitorii genului liric sunt invitaţi la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume. Oaspeţii serii vor fi soprana Tatiana Lisnic, care a colaborat cu dirijori importanţi ca Riccardo Muti, Antonio Pappano şi Marcello Viotti, tenorul Ştefan Pop, câştigător al Concursului Operalia care cântă la Hamburg, Moscova, Londra, Milano etc., precum şi basul Alin Anca, viitor solist al Operei din Hamburg.

Evenimentul marchează totodată participarea dirijorului David Crescenzi, de origine italiană, absolvent al Conservatorului Gioachino Rossini din Pesaro, muzician cu o variată activitate artistică în Italia şi în România.

Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, opera Elixirul dragostei este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a lucrat pe scene importante din Italia şi din întreaga Europă, colaborând inclusiv cu celebrul regizor Franco Zeffirelli. Despre povestea care stă la baza acestei producţii la Bucureşti, regizorul italian susţine:

Povestea şi muzica din Elixirul dragostei sunt într-un anume fel contemporane, nu conţin elemente care să trimită la o epocă anume. Astfel, înţelegem prin ele tema etern valabilă a unui tânăr îndrăgostit, cu puţină experienţă de viaţă, care crede cu tărie în puterea unui medicament care să-l ajute în dragoste.

 Info:

Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, precum şi online, pe http://tickets.operanb.ro.

L’Elisir d’amore (Elixirul dragostei)

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00

Opera Naţională Bucureşti

Operă comică în două acte de Gaetano Donizetti
Libretul de Felice Romani, după un libret de Eugène Scribe pentru opera Le philtre de Daniel-François Auber
spectacol în limba italiană

Distribuţia:

Adina – Tatiana Lisnic (solistă invitată)
Nemorino – Ştefan Pop (solist invitat)
Belcore – Şerban Vasile
Dulcamara – Alin Anca (solist invitat)
Gianetta – Cristina Eremia

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.

11
/08
/17

Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român. Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura „Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 5 în do minor vor prinde astfel din nou viață în fața publicului în versiuni de nivel internațional.

09
/08
/17

Cântăreața islandeză Bjork urmează să lanseze un nou album care explorează universul întâlnirilor amoroase. "Sunt foarte încântată să vă anunț că noul meu album va fi lansat foarte curând", a anunțat recent pe Twitter artista.

08
/08
/17

Pe 13 și 16 septembrie nu rata înregistrarea concertului David Gilmour - Live At Pompeii la Happy Cinema București, Focşani și Buzău. La 45 de ani după ce David Gilmour a filmat ‘Live At Pompeii’ în legendarul Amfiteatru Roman, s-a întors pentru două show-uri spectaculoase, parte din turneul său de promovare a albumului ‘Rattle That Lock’.

07
/08
/17

Între 12 și 15 august, Orchestrele Radio invită publicul de toate vârstele la un program muzical inedit, la malul mării, în Piațeta Perla din Mamaia! În vacanța de stagiune, Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio și Orchestra Populară Radio se alătură Radio Vacanța și Târgului GAUDEAMUS, într-un dublu moment aniversar: 50 de ani de Radio Vacanța și GAUDEAMUS 100, aniversare sărbătorită la Mamaia, pe durata desfășurării Târgului GAUDEAMUS Litoral.

04
/08
/17

Celebrul coregraf israelian, stabilit în Spania, Sharon Fridman este invitatul special la cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival (7-10 septembrie 2017). Prezent pentru prima oară în România, Fridman va aduce pe scena singurului festival de film de dans experimental din România, spectacolul care l-a consacrat – „Cădere liberă”/„Free Fall”/„Caida Libre”.

30
/07
/17

Astăzi a încetat din viață artista Marina Scupra, potrivit unui anunț publicat de Mirabela Dauer pe pagina sa oficială de Facebook. ''Marina Scupra s-a stins ..., cuvintele sunt de prisos ... Dumnezeu să te primească de-a dreapta lui... Condoleanțe familiei...'', a scris și Ovidiu Komornyik pe aceeași rețea de socializare.

30
/07
/17

Unul dintre momentele de culminație și excelență artistică devenite tradiție la Festivalul „Vara Magică” o constituie prezența pianistului Valentin Gheorghiu în cadrul concertelor desfășurate sub genericul Dialogul generațiilor. Miercuri, 2 august, de la ora 19.30 pe scena Ateneului Român alături de Valentin Gheorghiu se vor afla soția acestuia, Roxana Gheorghiu – pian și fiica lui, Valentina Gheorghiu – pian, dar și o altă celebră celebră familie de muzicieni români, Marin Cazacu – violoncel, Ștefan Cazacu – violoncel și Iulia Adriana Cazacu – vioară.

24
/07
/17

În perioada 25 iulie - 3 august, Radio România Muzical transmite în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner. Transmisiunile directe pot fi ascultate și la Radio România Cultural.

21
/07
/17

Chester Bennington, solistul celebrei trupe americane Linkin Park, s-a sinucis. Cântărețul, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell, de la Soundgarden - care s-a sinucis la rândul lui în luna mai - ar fi împlinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.