Spectacol-eveniment la ONB: ,,Elixirul dragostei”, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-eveniment-la-onb-elixirul-dragostei-sub-bagheta-dirijorului-italian-david-crescenzi/

Iubitorii genului liric sunt invitaţi la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume.

Un articol de Andrada Văsii|9 aprilie 2013

După Gala Giuseppe Verdi – Richard Wagner: 200 de ani de la naştere, la care au participat soliştii români de renume internaţional Valentina Naforniţă, Alexandru Badea şi Dan Paul Dumitrescu, Opera Naţională Bucureşti (ONB) continuă seria evenimentelor printr-o reprezentaţie a spectacolului Elixirul dragostei (L’Elisir d’amore) de Gaetano Donizetti.

Astfel, iubitorii genului liric sunt invitaţi la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume. Oaspeţii serii vor fi soprana Tatiana Lisnic, care a colaborat cu dirijori importanţi ca Riccardo Muti, Antonio Pappano şi Marcello Viotti, tenorul Ştefan Pop, câştigător al Concursului Operalia care cântă la Hamburg, Moscova, Londra, Milano etc., precum şi basul Alin Anca, viitor solist al Operei din Hamburg.

Evenimentul marchează totodată participarea dirijorului David Crescenzi, de origine italiană, absolvent al Conservatorului Gioachino Rossini din Pesaro, muzician cu o variată activitate artistică în Italia şi în România.

Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, opera Elixirul dragostei este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a lucrat pe scene importante din Italia şi din întreaga Europă, colaborând inclusiv cu celebrul regizor Franco Zeffirelli. Despre povestea care stă la baza acestei producţii la Bucureşti, regizorul italian susţine:

Povestea şi muzica din Elixirul dragostei sunt într-un anume fel contemporane, nu conţin elemente care să trimită la o epocă anume. Astfel, înţelegem prin ele tema etern valabilă a unui tânăr îndrăgostit, cu puţină experienţă de viaţă, care crede cu tărie în puterea unui medicament care să-l ajute în dragoste.

 Info:

Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, precum şi online, pe http://tickets.operanb.ro.

L’Elisir d’amore (Elixirul dragostei)

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00

Opera Naţională Bucureşti

Operă comică în două acte de Gaetano Donizetti
Libretul de Felice Romani, după un libret de Eugène Scribe pentru opera Le philtre de Daniel-François Auber
spectacol în limba italiană

Distribuţia:

Adina – Tatiana Lisnic (solistă invitată)
Nemorino – Ştefan Pop (solist invitat)
Belcore – Şerban Vasile
Dulcamara – Alin Anca (solist invitat)
Gianetta – Cristina Eremia

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

20
/10
/13

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” revine în stagiunea 2013 – 2014 cu o serie de evenimente culturale muzicale programate să se desfăşoare atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

20
/10
/13

Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia - Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.

15
/10
/13

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

15
/10
/13

A VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.

10
/10
/13

Duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondețe”, la care vor participa soprana Leontina Văduva și actrița Medeea Marinescu.