Spectacolul „Un mort se întoarce la iubita sa”, inspirat de  vechi cântece populare 
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-un-mort-se-intoarce-la-iubita-sa-inspirat-de-vechi-cantece-populare/

 
În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015, duminică 30 august, de la ora 20.00, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti, se va prezenta spectacolul ,,Un mort se întoarce la iubita sa” de Svetlana Makararovič, declarat cel mai bun spectacol al stagiunii 2013/2014 la Gala Premiilor Asociaţiei Criticilor de Teatru din Slovenia.

Un articol de Liliana Matei|12 august 2015

Coproducţie a două teatre cu profil distinct, TEATRUL PREŠEREN KRANJ şi TEATRUL MUNICIPAL PTUJ, a căror misiune se conjugă atât cu modernitatea, cât şi cu păstrarea tradiţiilor, remarcabila realizare artistică poartă semnătura unui regizor consacrat, Jernej Lorenci. Născut în 1973, artistul este recunoscut în teatrul sloven ca un regizor unic, cu o profundă percepție artistică și o privire scrutătoare, reprezentativ nu numai pentru generația sa, ci și pentru mai multe generații.

În viziunea lui Lorenci, drama Svetlanei Makararovič îşi păstrează aura de legendă, bazată atât pe cântecul popular eponim, cât și pe balada „Lenore”de Bürger – adaptată de celebrul poet romantic sloven Prešeren.

Într-o oră şi 50 de minute de spectacol, fără pauză, vom avea ocazia să pătrundem în lumea situațiilor limită și a dragostei fatale. Acolo unde se întrepătrund lumea celor vii şi a celor dispăruţi, lumea în care „cei vii nu trăiesc cu adevărat”, iar „morții nu sunt cu adevărat morți”. Svetlana Makarovič face apologia iubirii romantice, care, în opoziție cu tendințele sociale și economice, mizează pe totul sau nimic.

Un mort se intoarce... 4

“Spectacolul Un mort se întoarce la iubita sa poate fi descris ca o armonie triumfală între toate elementele artelor scenice. Laitmotivul poveștii este abordat metodic, de la nevoia omului de dragoste și adevăr până la realitatea socială a relațiilor pervertite, istorii dureroase de familie și femei al căror loc în societate este stigmatizat, într-o piesă caracterizată de un limbaj complex și poetic. Cu personaje puternic reliefate, montarea seamănă cu un concert drama”, este de părere jurnalista Petra Tanko, de la Radio Slovenia 1.

La finalul spectacolului de la Bucureşti va avea loc o întâlnire a realizatorilor cu publicul, în foaier. Toate spectactacolele Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015 vor fi urmate de o jumătate de oră de discuţii cu publicul şi cu mass-media. Biletele au fost puse în vânzare la Agenţia de bilete a teatrului, precum şi online – pe site-ul Bilet.ro.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.