Spotlight. Toţi oamenii cardinalului
https://www.ziarulmetropolis.ro/spotlight-toti-oamenii-cardinalului/

CRONICĂ DE FILM Regizat de americanul Tom McCarthy, „Spotlight” are toate atuurile pentru a putea rămâne în istoria cinematografiei ca un „All the President’s Men” al generaţiei momentului.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 februarie 2016

În fond, „Spotlight” continuă tradiţia filmelor americane în care jurnalistul este văzut ca un pilon indispensabil al democraţiei, tradiţie în care a strălucit celebrul film din 1976 al lui Alan J. Pakula, care lansase cu doar doi ani înainte un alt clasic ce avea în centru un reporter, „The Parallax View”.

De această dată, suntem în 2001-2002, când o echipă specială formată din patru jurnalişti de investigaţie de la cotidianul Boston Globe a documentat mai multe luni şi apoi a scris despre zeci de cazuri din deceniile trecute în care preoţi catolici au abuzat sexual şi molestat copii, dar şi despre acoperirea faptelor de către un cardinal, autoritatea supremă a Bisericii Catolice locale, în complicitate cu câţiva avocaţi.

Filmul se bazează pe întâmplări reale. O astfel de premisă nu ar fi fost, bineînţeles, suficientă pentru a-i da credibilitate şi forţă dacă nu erau scenariul solid scris de McCarthy împreună cu Josh Singer şi regia lipsită de artificii, dar subtilă şi mai ales eficientă. Logica de montaj plan-contraplan, dominantă, serveşte, la nivel formal, nevoii de căutare a clarităţii şi simplităţii narative, într-un film în care trama se construieşte treptat, din frânturi de informaţii care trebuie puse cap la cap.

„Spotlight” urmăreşte, din interior, desfăşurarea anchetei celor patru jurnalişti – jucaţi cu fineţe şi fără urmă de glamour de Michael Keaton, Mark Ruffalo, Rachel McAdams şi Brian d’Arcy James -, susţinuţi de doi superiori – un editor (John Slattery) şi noul redactor-şef (Liev Schreiber), cel care sugerează de altfel subiectul investigaţiei.

Jurnaliştii nu sunt înfăţişaţi însă ca (super)eroi care luptă direct cu un sistem malefic, chiar dacă redactorul-şef vrea ca ancheta să demaşte exact întregul fenomen şi mecanismul prin care a fost acoperit. Ei sunt prezentaţi cât mai detaşat şi în activitatea lor de zi cu zi: discuţii în birou, planuri de bătaie, şedinţe de redacţie, întâlniri cu victime şi cu diverse surse, telefoane, documentare în arhive (viaţa personală este aproape complet ocolită – atenţia este dedicată muncii lor).

Este redată exact uzura şi rutina din viaţa unei redacţii (în acest caz, a mini-departamentului de investigaţii speciale), însă insistenţa pe astfel de momente aparent nespectaculoase, reluate permanent pe parcusul celor aproape două ore, ajunge să fie de fapt substanţa filmului. Destul de repede devine evident că scopul de a aduce la lumină realităţi dureroase este la fel de important ca mijlocul prin care se ajunge la acest adevăr.

Din această perspectivă, filmul reflectă fidel în ton o anchetă jurnalistică – folosirea cât mai precisă a termenilor pentru descrierea traumelor suferite de victime, concentrarea pe reconstituirea cu amănunte a faptelor, evitarea adjectivelor (sau, în plan cinematografic, a efectelor vizuale sau regizorale care ar distrage atenţia).

Spectatorul află odată cu ancheta celor patru protagonişti despre amploarea întregului fenomen muşamalizat de Biserica Catolică, însă fără ca dezvăluirile să alunece în senzaţionalism. Răul este mai mult sugerat (preoţii apar în doar unele secvenţe scurte), ceea ce îl poate face cu atât mai teribil. „Spotlight” glorifică rolul jurnalismului, însă fără a-l proclama triumfalist. Până la urmă, reporterii de investigaţie nu îşi făceau decât treaba.

„Spotlight” este distribuit în România de InterComFilm Distribution şi poate fi văzut în cinematografe începând din această săptămână.

INFO

Spotlight, SUA-Canada, 2015

Scenariu: Josh Singer, Tom McCarthy

Regie: Tom McCarthy

Distribuţie: Michael Keaton, Mark Ruffalo, Rachel McAdams, Brian d’Arcy James, John Slattery, Liev Schreiber

Rating: ●●●○○

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.