-->

Spune-ne povestea ta despre bullying!
https://www.ziarulmetropolis.ro/spune-ne-povestea-ta-despre-bullying/

Teatrul Ion Creangă dă startul proiectului de intervenţie culturală „Poveştile care ne fac bine. Exerciţii de imaginaţie, scriere creativă şi teatru”, derulat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 (DGASPC SECTOR 5) şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Un articol de Liliana Matei|1 aprilie 2022

Proiectul se adresează copiilor care se află în centrele de asistență socială din subordinea DGASPC SECTOR 5 și care se confruntă direct cu fenomenul de bullying din pricina faptului că sunt nevoiți să trăiască în acest context aparte.

Scopul proiectului este acela de a aduce un plus de valoare prin viziunea sa integrativă, interdisciplinară, construind – prin diferite mijloace artistice – un spațiu sigur pentru copii, în care aceștia să își facă auzite vocile. Se dorește crearea unui cadru propice spre valorificarea creațiilor individuale și colective, în care arta facilitează comunicarea și încurajează empatia.

Copiii găzduiți în centrele administrate de DGASPC SECTOR 5 vor participa la o serie de ateliere, în cadrul cărora vor deprinde diferite mijloace de combatere a bullying-ului. Îndrumați de specialiști în artele spectacolului, scriere creativă, arte plastice, art-terapie și consiliere psihologică, beneficiarii direcți ai proiectului vor învăța cum să gestioneze situațiile neplăcute cu care iau contact mult prea des și cum să reușească să le evite. Atelierele vor fi susținute de o echipă de experți, iar aceștia vor petrece câte trei săptămâni în fiecare centru implicat în proiect. Primele două săptămâni de lucru vor fi dedicate scrierii creative și teatrului, dublate de activități de consiliere psihologică și art-terapie. În cadrul acestor ateliere, copiii vor avea posibilitatea de a realiza, sub îndrumarea coordonatorilor, mai multe texte și exerciții de interpretare pornind de la situații de bullying reale sau fictive.

Textele elaborate în cadrul atelierelor de scriere creativă vor fi utilizate ulterior în cadrul atelierului de arte plastice, unde copiii vor avea posibilitatea să își transforme textele/poveștile în colaje. Acestea din urmă vor fi cuprinse în câte un album intitulat „Poveștile care ne fac bine”; concret, fiecare filă va fi dedicată unui participant și va cuprinde colajul realizat de acesta. Apoi, 24 de povești selectate de un juriu format dintr-un regizor de teatru, un scenarist, un psihoterapeut și un reprezentant al Teatrului Ion Creangă, vor fi incluse în „Manualul de bine”. Această publicație tipărită va conține și un set de bune practici care să vină în sprijinul tuturor celor care întâmpină direct sau indirect fenomenul de bullying.

Pe baza uneia dintre poveștile cuprinse în „Manualul de bine” se va elabora un scenariu potrivit reprezentării scenice. Echipa de creație (regizor, dramaturg și scenograf) va organiza un casting cu scopul de a contura distribuția mixtă a spectacolului. Personajele vor fi interpretate atât de actorii teatrului, cât și de copiii din centrele implicate în proiect.

Gabriel Coveșeanu, Managerul Teatrului Ion Creangă, explică: „Teatrul are puteri nebănuite, iar eu cred cu tărie că arta în general reprezintă un instrument foarte util în lupta contra stigmatizărilor impuse social. Cu această dorință și cu credința că putem face bine copiilor din medii defavorizate am pus la cale proiectul Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru. Tema proiectului o reprezintă fenomenul tot mai întâlnit și mediatizat în spațiul public – bullying-ul, și, din păcate, acesta este foarte prezent în rândul copiilor și tinerilor care se află în evidența centrelor sociale. Proiecul are menirea, în primul rând, de a-i ajuta pe copii să lupte împotriva bullying-ului, iar, în al doilea rând, ne ajută pe noi ceilalți să înțelegem mai bine fenomenul și repercusiunile lui”.

14
/08
/25

Pe 14 august 1996, când a murit la reşedinţa lui de lângă Paris, Sergiu Celibidache străbătuse deja aproape un secol. Un secol de muzică, început într-o casă din Roman. A refuzat întotdeauna să-i fi înregistrate concertele pe discuri, pe motiv că spaţiul sonor nu poate fi redus la două dimensiuni.

13
/08
/25

Institutul Cultural Român de la New York (ICR New York) susține, în perioada 12–16 august 2025, participarea României la Battery Dance Festival, cel mai longeviv festival de dans contemporan din New York și unul dintre cele mai importante evenimente coregrafice internaționale.

11
/08
/25

Expoziția „Arta vitraliului la 360°”, semnată de artista Amalia Verzea – una dintre cele mai importante figuri ale vitraliului contemporan, va putea fi vizitată între 21 august și 21 septembrie.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

29
/07
/25

Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis celebrează 20 de ani de existență în 2025, două decenii de teatru, dialog și întâlniri memorabile, purtate de energia și curajul adolescenților.

23
/07
/25

Her Story, Her Future – Mentorat pentru femei în industria filmului prezintă astăzi, 23 iulie 2025, în cadrul Festivalului European de Film de la Palić, selecția Tender Realities (121 min) – o serie de cinci scurtmetraje realizate de tinere regizoare din România. Curatoriată de cineasta Mirona Radu, fondatoarea programului și asistent de cercetare la UNATC, selecția oferă o privire intimă asupra feminității, vulnerabilității emoționale și complexității relațiilor umane.

22
/07
/25

O retrospectivă a creației cinematografice semnate de regizorul Radu Jude, organizată de Centre Pompidou Paris la mk2 Bibliothèque, este programată în perioada 23 septembrie – 11 octombrie 2025.

14
/07
/25

Dan Coza, co-directorul ȘI Festival, vorbește despre identitatea festivalului, despre ce ingrediente mai are nevoie ca să crească și să se întâmple mai aproape de ideal. Reușește să devoaleze discret câteva surprize ale actualei ediții, și, una peste alta, își aduce aminte cât e de frumos să faci parte din una dintre cele mai tinere echipe care organizează un festival atât de apreciat de turiști și de localnicii din 2 Mai.