Stagiunea Teatrului Excelsior s-a deschis cu „Zâna Zorilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/stagiunea-teatrului-excelsior-s-a-deschis-cu-zana-zorilor/

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului Excelsior s-a deschis luni seară cu premiera spectacolului „Zâna Zorilor”, un basm scris de Ioan Slavici în urmă cu 160 de ani. Premiera reprezintă un omagiu adus memoriei maestrului Ion Lucian, cel care a înfiinţat Teatrul Excelsior şi datorită căruia există edificiul din strada Academiei nr. 28. Invitaţii au fost întâmpinaţi […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului Excelsior s-a deschis luni seară cu premiera spectacolului „Zâna Zorilor”, un basm scris de Ioan Slavici în urmă cu 160 de ani.

Premiera reprezintă un omagiu adus memoriei maestrului Ion Lucian, cel care a înfiinţat Teatrul Excelsior şi datorită căruia există edificiul din strada Academiei nr. 28.

Invitaţii au fost întâmpinaţi la intrare şi conduşi în sală de „cei şapte pitici” îmbrăcaţi în costume din recuzita teatrului iar copiii au primit şi bomboane oferite de „Scufiţa roşie”.

Cei şapte proaspăt colaboratori vor putea fi văzuţi atât la viitoarele premiere ale teatrului cât la matineele de duminică.

 
Timp de o oră şi 20 de minute spectatorii au intrat în lumea fanteziei şi a aventurii unde s-au întâlnit cu Murgul (Robert Radoveneanu), cu teribila Sfânta Vineri (Paula Sorescu-Lucian), cu cei trei feciori ai Împăratului (Ştefan Velniciuc) – Petru, Luca şi Matei (Dan Clucinschi, Ciprian Cojenel şi Ovidiu Uşvat), cu balaurul năprasnic, cu duhul pădurii şi al florilor şi cu cea mai frumoasă dintre făpturile cereşti şi pământeşti, Zâna Zorilor (Raluca Botez), şi însoţitoarele ei (Cosmina Dobrotă, Vera Popescu şi Iulia Diana Samson).

Pentru Dan Clucinschi spectacolul a reprezentat debutul pe scena de la Excelsior, în sală fiind prezent şi profesorul său de actorie, Eusebiu Ştefănescu.

Dramatizarea îi aparţine Ilincăi Stihi, cea care semnează şi regia spectacolului. Din echipa de creaţie mai fac parte scenografa Luana Drăgoescu, compozitorul şi creatorul versurilor originale George Marcu, coregrafa Andreea Duţă, light-designerul Gheorghe Jipa şi sound-designerul Mihnea Chelariu.

„Zâna Zorilor” este un spectacol care, spun realizatorii, se adresează copiilor între 7 şi 80 de ani. Cei mici vor putea participa în luna octombrie la reprezentaţiile de pe 23 şi 31, de la ora 10,00, în cadrul programului dedicat grădiniţelor şi şcolilor.

 

Sursa: Agerpres

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

17
/08
/17

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, împreună cu Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Passau – Germania prezintă proiectul pilot „Întâlniri Teatrale la Sulina”, care se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie 2017.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.