Stănchescu: Sperăm în sprijinul Casei Regale a României pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/stanchescu-speram-in-sprijinul-casei-regale-a-romaniei-pentru-repatrierea-osemintelor-lui-brancusi/

Scriitorul Laurian Stănchescu, preşedintele Societăţii Internaţionale „Constantin Brâncuşi”, se declară încrezător în sprijinul Casei Regale pentru derularea acţiunilor dedicate repatrierii osemintelor părintelui Păsării Măiastre. „Sperăm în sprijinul regelui Mihai, în acţiunea noastră pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Stănchescu, precizând că a depus ‘dosarul Brâncuşi’ la Secretariatul Casei Regale, iar reprezentanţii […]

Un articol de Andrada Văsii|14 ianuarie 2013

Scriitorul Laurian Stănchescu, preşedintele Societăţii Internaţionale „Constantin Brâncuşi”, se declară încrezător în sprijinul Casei Regale pentru derularea acţiunilor dedicate repatrierii osemintelor părintelui Păsării Măiastre.

„Sperăm în sprijinul regelui Mihai, în acţiunea noastră pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Stănchescu, precizând că a depus ‘dosarul Brâncuşi’ la Secretariatul Casei Regale, iar reprezentanţii acesteia l-au asigurat că documentele vor ajunge pe masa fostului suveran.

„Vă rog să fiţi alături şi să sprijiniţi ultima dorinţă a lui Constantin Brâncuşi pe care a strigat-o către poporul său de pe patul de moarte”, se menţionează în scrisoarea trimisă regelui Mihai.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, susţine iniţiativa repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale lui Constantin Brâncuşi, apreciind eforturile pe care scriitorul le depune pentru reînhumarea acestora în localitatea Hobiţa din judeţul Gorj.

Într-o scrisoare remisă lui Laurian Stănchescu, Întâistătătorul BOR îşi exprimă speranţa că „demersurile autorităţilor statului român vor fi încununate de succes pentru împlinirea dorinţei testamentare a sculptorului şi bucuria poporului român iubitor de artă”.

Academia Română susţine, de asemenea, demersurile repatrierii, o scrisoare în acest sens, semnată de preşedintele apreciatului for, acad. Ionel Haiduc, fiind transmisă lui Laurian Stănchescu.

La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Târgu-Jiu, cu Laurian Stănchescu, şi i-a promis acestuia că Guvernul va acorda sprijin total demersului său. Primul-ministru a declarat că Guvernul va angaja avocaţi din Paris pentru susţinerea demersului.

„Procedurile sunt extrem de complicate cu statul francez şi eu sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată pornită să o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru ca toate procedurile, va fi nevoie de o acţiune şi de o decizie a judecătorului din Paris, pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi exhumate şi aduse la Târgu-Jiu. O să dau o decizie în acest sens pentru Secretariatul General al Guvernului şi o să preluăm noi toate cheltuielile privind reprezentarea juridică, pentru că sunt cheltuieli importante”, a afirmat Victor Ponta.

Şeful Executivului a mai promis că împreună cu Consiliul Judeţean Gorj vor fi luate măsuri pentru restaurarea casei sculptorului de la Hobiţa.

Sursa: Agerpres

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

17
/08
/17

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, împreună cu Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Passau – Germania prezintă proiectul pilot „Întâlniri Teatrale la Sulina”, care se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie 2017.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.