Start EUROPAfest Summer Edition 2016 
https://www.ziarulmetropolis.ro/start-europafest-summer-edition-2016/

Festivalul EUROPAfest, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, aduce în cadrul ediţiei de vară de la Sinaia 6 concerte de muzică clasică şi Summer Music Academy Sinaia. Devenită deja o tradiţie, deschiderea EUROPAfest Summer Edition are loc la Castelul Peleş, în Sala de concerte a reşedinţei regale.

Un articol de Liliana Matei|14 iulie 2016

Pe 16 iulie, la ora 18:00, jmEvents și partenerii festivalului – Primăria Sinaia, Hotel Mara si Castelul Peleș, invită publicul să se bucure de o seară de muzică în compania unora dintre cei mai apreciați artiști internaționali ai zilelor noastre.

Remus Azoiței, produs de renume al școlii românești de vioară, stabilit în Anglia după terminarea studiilor la Juilliard School – New York, face parte azi din elita muzicii londoneze. A concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice Veneția, Auditorio Nacional Madrid si Konzerthaus Viena. A colaborat cu artiști renumiți precum Lawrence Foster, David Geringas, Gerard Causse, Michael Sanderling, Adrian Brendel. The Strad l-a numit „un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloasă”.

Josephine Knight, cotată ca unul dintre cei mai importanți violonceliști ai Marii Britanii, este cunoscută pentru versatilitatea sa ca solistă și muzician de cameră. Artista a realizat numeroase turnee în întreaga lume și a concertat alături de orchestre importante din Europa. A fost invitată ca solistă la BBC Proms în Londra și la toate festivalurile importante din lume inclusiv Aldeburgh, Bath, Beethoven, Cheltenham, Casa da Musica în Porto, Gstaad, Mecklenburg Vorpommern, Schleswig-Holstein, Wigmore Hall, Stavanger și Savannah, colaborând cu mulți muzicieni de mare importanță, precum Daniel Hope, Maxim Vengerov, Lisa Batiashvili, Menahem Pressler, Melvyn Tan, dar și Emerson Ouartet, Takacs Quartet.

Flautist Principal pentru 20 de ani al London Symphony Orchestra și cinci ani al Philharmonia Orchestra, Paul Edmund-Davies are o solidă reputație internațională. A evoluat ca solist sub bagheta unora dintre cei mai cunoscuți dirijori, printre care Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovich și Pierre Boulez. În ultimii 15 ani Paul Edmund-Davies a susținut numeroase turnee, recitaluri și concerte în America, Europa, Canada, Australasia, Orientul Mijlociu și Extremul Orient.

Ca membru al faimosului Chilingirian Quartet și London Mozart Trio, violonistul Charles Sewart s-a bucurat mereu de o agendă încărcată, susținând turnee în peste patruzeci de țări la festivaluri de renume. Artistul se bucură de o vastă și bogată carieră solistică, de la evoluții internaționale în unele dintre cele mai prestigioase săli până la conducerea, prezentarea și dirijarea spectacolelor muzicale de gală ale familiei Strauss. Charles Sewart a avut onoarea de a concerta la numeroase evenimente ale Casei Regale britanice.

Dacă pentru audiență concertul este o oază de relaxare și răsfăț auditiv, pentru artiștii sosiți din 16 țări este un prilej de a urmări cu interes și de a învăța din evoluțiile de excepție ale protagoniștilor, care timp de 12 zile le vor fi profesori în cadrul Summer Music Academy Sinaia. A 5-a ediție se derulează în perioada 14 – 26 iulie 2016, oferind studii avansate și performanță intensivă la cele mai inalte standarde. Summer Music Academy Sinaia este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Următoarele concerte sunt programate pentru 21, 22, 23, 24 si 25 iulie si au loc la Hotel Mara Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica – Casino Sinaia și Biserica Catolică. Accesul la concert se face pe bază de invitații, dar se acordă și intrare liberă în limita locurilor disponibile.

28
/10
/14

Cântecul "Bohemian Rhapsody" al trupei Queen are "puteri tămăduitoare", întrucât are capacitatea de a le ajuta pe acele persoane care sunt bolnave sau se simt deprimate, afirmă autorii unui sondaj realizat recent în Marea Britanie, informează bbc.com.

27
/10
/14

Doi mari compozitori ai repertoriului simfonic – Beethoven şi Grieg, o partitură monumentală ca Simfonia a III-a – Eroica şi doi apreciaţi muzicieni români, dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Horia Mihail, sunt elementele reunite în concertul aniversar oferit vineri, 31 octombrie 2014 (19.00) de Orchestra Naţională Radio, în onoarea Zilei Radioului.

24
/10
/14

Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru" vă invită sâmbătă, 25 octombrie, la ora 19:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane la un concert și o prezentare de muzică tradițională japoneză, susținute de Prof. Takeshi Yamakawa, Dna. Kazuko Yanase și Dna. Hiroko Yamamoto. Instrumentele folosite vor fi shakuhachi, koto și shamisen. 

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.