Pescărușul cehovian, regizat de Eugen Jebeleanu, sparge monopolul clișeelor teatrale
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-cehovian-regizat-de-eugen-jebeleanu-sparge-monopolul-cliseelor-teatrale/

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” anunţă premiera unui nou spectacol pe scena Sălii Ion Caramitru, Pescăruşul de A.P. Cehov în traducerea Ralucăi Rădulescu, în zilele de 14 şi 15 mai 2022, de la ora 19.30.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2022

Una dintre cele mai cunoscute piese cehoviene în România (peste 30 de montări în ultimele decenii) și în lume, Pescărușul este abordat într-o viziune proaspătă, provocatoare și atent racordată la realitățile de azi de una dintre cele mai puternice voci ale noii generații de creatori, Eugen Jebeleanu. El ne propune un teatru al „frământărilor și vulnerabilităților”, un amestec de pasiune, cruzime, disperare de a trăi – pe scurt, o viziune contemporană, surprinzătoare asupra unei celebre piese clasice.

„Pescărușul este un spectacol care arată culisele teatrului, conflictele dintre generații în confruntarea de idei și teatralități care zdruncină convingerile și clișeele stereotipate ale reprezentării oamenilor pe scenă”, spune Eugen Jebeleanu.

Director artistic al Companiei 28 & Cie des Ogres din Franța, regizor de teatru, operă și mai nou și de film, Eugen Jebeleanu, recent premiat la Gala Gopo „pentru cel mai bun film de debut” : „Câmp de maci” (producție 2020, premiat și la TIFF, în 2021, pentru Cea mai bună regie), este absolvent UNATC (specializarea actorie), și al unui Master de regie și dramaturgie la Paris.

În 2010, a fondat împreună cu dramaturgul Yann Verburgh, “Compania 28”, iar mai apoi “Cie des Ogres” în 2017, colaborând în ultimii ani cu cele mai importante teatre din țară, printre care se numără și cele din Sibiu. De asemenea, a semnat regia pentru numeroase spectacole jucate pe scenele din Franța dar și din Germania. În 2017, a regizat Căpcăuni, un proiect care a fost recompensat de către Fédération d’Associations de Théâtre Populaire (FATP). Pentru spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, coproducție internațională din 2019, a primit premiul pentru cea mai bună regie în cadrul Galei Premiilor UNITER. A colaborat cu Opera din Lyon pentru I Was Looking at the Ceiling and Then I Saw the Sky, de John Adams.

Niko Becker, Irina Movilă, Alexandru Potocean, Sara Cuncea/Eva Cosac, Ada Galeș, Ciprian Nicula/ Emilian Mârnea, Istvan Teglas, Emilian Oprea, Richard Bovnoczki, Florentina Țilea sunt actorii aleși de regizor să dea glas întrebărilor care ne frământă, astăzi, spectatori și artiști deopotrivă: „Ce necesitate găsește teatrul în contextul tragic al unui război? Ce gen de teatru ne reprezintă azi? Unde se întâlnește discursul artistului cu cel al cetățeanului? Care poate fi manifestul nostru de azi pe un text scris acum mai bine de 100 de ani? Cum se fabrică ficțiunea si cum transformăm lumea prin scuturarea teatrului?”.

O distribuție de excepție, căreia i se alătură scenografa Velica Panduru, directorul de imagine Marius Panduru și muzicianul Rémi Billardon, propun o experiență imersivă într-o realitate teatrală hipnotică, augmentată de proiecții video și muzică, cu câteva scene interpretate în limbi străine (dar cu supratitrare în limba română), cu momente de un ritm frenetic.

Un spectacol nerecomandat minorilor sub 16 ani: scene care îi pot afecta emoțional, nuditate, scene cu conotație sexuală.

«Eu sunt vinovat! Am scăpat din vedere ca doar câțiva aleși pot să scrie și să joace piese pe scenă. Iar eu am spart monopolul ». Aceste vorbe ale personajului central, Treplev, reflectă perspectiva concepției regizorale și filtrul de lectură al acestei montări pe textul cehovian, a mai declarat regizorul.

Vă invităm să urmăriți pe site-ul TNB, pe pagina Calendar, programarea următoarelor reprezentații și să nu ratați noul spectacol al Teatrului Național din București.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.