STUDIU: Muzica heavy metal îi face pe oameni optimişti şi inspiraţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/studiu-muzica-heavy-metal-ii-face-pe-oameni-optimisti-si-inspirati/

Muzica considerată „extremă”, cum ar fi stilul heavy metal, îi poate linişti pe cei care au stări de furie, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Queensland, Australia.

Un articol de Petre Ivan|20 iunie 2015

Psihologii australieni au concluzionat că ritmurile muzicii rock extreme determină o creştere a nivelului de optimism, ascultătorii devenind mai calmi şi simţindu-se inspiraţi, lucru care contrazice rezultatele unor studii anterioare, potrivit cărora acest stil muzical este asociat agresivităţii şi delincvenţei, informează dailymail.co.uk.

„Am descoperit că muzica aceasta creşte nivelul de emoţii pozitive”, spune Leah Sharman, unul dintre autorii studiului.

„Când sunt nervoşi, fanii muzicii extreme preferă să o asculte pentru că se potriveşte stării lor, muzica ajutându-i să exploreze întreaga gamă a emoţiilor pe care le trăiesc şi, în cele din urmă, îi face să se simtă mai activi şi mai inspiraţi”, adaugă Sharman.

La studiu, care a fost publicat în Frontiers in Human Neuroscience, au participat 39 de persoane, cu vârste între 18 şi 34 de ani, care ascultau în mod regulat acest gen de muzică, de mai mulţi ani.

Rezultatele studiului arată că nivelurile ostilităţii, irascibilităţii şi stresului au scăzut după audiţia unor formaţii ale genului, precum Judas Priest şi Slipknot, iar cea mai importantă schimbare a fost raportată la creşterea nivelului de inspiraţie.

Foto: STUDIU, heavy metal – facebook

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.