Sufrageria-librărie „La Pisicul ghiftuit“ propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară
https://www.ziarulmetropolis.ro/sufrageria-libr%c4%83rie-%e2%80%9ela-pisicul-ghiftuit%e2%80%9c-propune-%e2%80%9eo-mic%c4%83-ghiftuial%c4%83%e2%80%9c-cultural%c4%83-lunar%c4%83/

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărţi recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecţie de titluri româneşti şi străine, pentru adulţi şi copii, animate de întâlniri cu personalităţi din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate apariţiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii şi un pubquiz.

Un articol de Petre Ivan|15 septembrie 2018

În septembrie, jurnalistul cultural Mirela Nagâț discută cu Gabriel Liiceanu despre noua sa carte, în curs de publicare la Editura Humanitas; Laura Câlțea și Lidia Bodea deschid salonul literar cu Femeia de hârtie de Rabih Alameddine (Polirom); Bianca Mereuță vine la „Sâmbăta poveștilor pentru copii“, iar Mihai-Alexandru Ilioaia pregătește întrebări pentru un quiz de duminică.

Întindem mese pentru conversații între prieteni, evenimente culturale sau întâlniri de business într-un cadru informal și așteptăm noi și noi propuneri. La evenimente pot lua parte maximum 20 de persoane, iar înscrierile se fac pe adresa [email protected].

Programul evenimentelor lunii septembrie în sufrageria culturală

Miercuri, 19 septembrie, ora 19.00

„Miercurile din Cotroceni“ cu Mirela Nagâț și invitații ei

Discuție în avanpremieră despre cartea „Ca să nu mor bou. Îndreptarul bunului muritor de Gabriel Liiceanu, în curs de apariție la Editura Humanitas.

Invitat: Gabriel Liiceanu

Duminică, 23 septembrie, ora 17.00

Pubquiz de duminică

„La Petite Bouffe“ vă invită în nou-deschisa sufragerie pentru o după-amiază de cultură competitivă. Răspundeți la întrebări din domenii cât mai diverse în cel mai nou pubquiz din București. Nu vă descălțați la intrare. Echipele pot fi formate din maximum patru persoane.

Runde: 1. Literatură, 2. Imagini, 3. Muzică tomnatică, 4. Canada, 5. Flori, 6. Potluck

Quizmaster: Mihai-Alexandru Ilioaia

Marți, 25 septembrie, ora 18.30

„Salonul literar al Pisicului ghiftuit“ cu Laura Câlțea

​Am denumit aceste întâlniri „Salon literar“ pentru că, pe lângă club de carte, ele vor mai prilejui și întâlnirea cu câte un cititor pasionat, invitat special, care să ne dezvăluie plăcerile intime ale lecturilor sale. Vă invit să pășiți în salonul nostru literar.

Carte propusă: Femeia de hârtie de Rabih Alameddine (Polirom)

Invitat: Lidia Bodea

(Toate locurile pentru prima ediție au fost ocupate, dar vă puteți înscrie la întâlnirea din 16 octombrie a „Salonul literar“, când vom discuta despre Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar).

Sâmbătă, 29 septembrie, ora 11.30

„Sâmbăta poveștilor pentru copii“, atelier de povestit și desenat

Între cer și mare de frații Fan (Humanitas Junior)

Invitată: Bianca Mereuță, fondatoarea comunității „Ce le citim copiilor“

Vârsta recomandată: 5+

Din luna octombrie se va adăuga în program o cafenea filozofică bilunară moderată de Dana Jalobeanu, cercetător și conferențiar la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București, și director al Institute for Research in the Humanities – departament al Institutului de Cercetări al Universității din București (IRH-ICUB). Întâlnirile se vor desfășura sub forma unui debate cu teză și contra-teză, urmat de o discuție generală cu publicul, iar prima ediție, din 26 octombrie, va avea tema: ”Despre miracole“.

Vineri, 26 octombrie, ora 18.00

„Cafeneaua filozofică de vineri seara“. Ediția 1: Despre miracole

Moderator: Dana Jalobeanu. Invitați: Grigore Vida și Cătălin Cioabă. O dezbatere care pornește de la următoarele texte:

– David Hume, Despre minuni, secțiunea X din Cercetare asupra intelectului omenesc, traducere de Mircea Flonta și Adrian-Paul Iliescu (Oradea: Ratio et Revelatio, 2014), pp. 171-191;

 – C.S. Lewis, Despre minuni, traducere de Sorin Mărculescu (București: Humanitas, 2001, 2007);

 – Tatiana Niculescu, „Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca (București: Humanitas, 2018).

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.

27
/08
/17

Romanul „Clar de femeie” (traducere din limba franceză de Daria-Laura Bârsan) a fost publicat la editura Humanitas Fiction în 2017. În original, cartea a apărut acum patruzeci de ani și a fost ecranizată de Costa-Gavras, în 1979. A ieșit un film de cinema inubliabil, cu Romy Schneider și Yves Montand.

21
/08
/17

Cartea „Confesiunile unei măști” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.