Sunteți părinți de adolescenți? Teatrul EXCELSIOR vă invită să jurizați piesele înscrise la NEW DRAMA
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunteti-parinti-de-adolescenti-teatrul-excelsior-va-invita-sa-jurizati-piesele-inscrise-la-new-drama/

După provocarea adresată adolescenţilor din întreaga ţară de a a-şi înscrie piesele de teatru la Concursul de dramaturgie NEW DRAMA (termen limită: 30 martie a.c.), Teatrul EXCELSIOR lansează acum o provocare pentru părinţii de adolescenţi: aceea de a face parte dintr-un juriu special care va evalua textele înscrise în concurs.

Un articol de Liliana Matei|30 martie 2020

Inițiativa a fost lansată în anul 2018 și a fost apreciată entuziast de toți aceia care au făcut parte din Juriul special în edițiile precedente ale NEW DRAMA. Prin implicarea părinților în procesul de jurizare, echipa Teatrului EXCELSIOR își propune să genereze oportunitatea unui dialog autentic între generații și să atragă atenția asupra sferei de preocupări specifice tinerilor aflați la vârsta adolescenței.

Cei care doresc să facă parte din juriul părinților trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie părinți de adolescenți;

copilul lor să nu fie participant la concurs;

să nu fie angajați sau colaboratori ai Teatrului Excelsior;

să semneze un contract de confidențialitate.

Părinții de adolescenți interesați să facă parte din juriu pot aplica pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 5 aprilie a.c. Ei vor primi textele concurenților, fără a le fi dezvăluită identitatea acestora și, după lecturareatextelor, vor trebui ca până în data de 25 aprilie a.c. să le desemneze cele mai bune zece înscrise în concurs.

Cele șase piese finaliste vor fi alese de un juriu de specialiști în domeniul teatrului, pentru care opțiunile juriului de părinți sunt facultative.Cele șase texte din etapa finală vor fi anunțate luni, 27aprilie 2020.

Concursul de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, este programul anual care le oferă liceenilor pasionați de teatru șansa de a-și vedea primele încercări dramaturgice transformate în spectacole de teatru realizate în regim profesionist.

Toate detaliile privind desfășurarea Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA sunt disponibile pe website-ul Teatrului EXCELSIOR, în secțiunea dedicată.

 

30
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 30 aprilie s-a stins din viaţă cineastul italian Sergio Leone? A fost părintele westernului spaghetti - Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câțiva dolari în plus (1965), Bunul, răul și urâtul, Undeva, cândva în Vest (1968), dar şi autorul memorabilului A fost odată în America (1984), ultimul său film.

30
/04
/14

Gabriel Coveșeanu a absolvit Facultatea de Teatru la UNATC, în 1996. Apoi s-a supus unui test: va fi în stare să facă altceva, în afară de actorie, în vremuri nesigure pentru artă? După ce a absolvit un master, la ASE, cu note mari, concluzia fericită a fost „Da“. Și totuși, soarta a făcut ca el să rămână în profesia pe care și-a ales-o cu inima, nu cu rațiunea.

30
/04
/14

Sub titlul „Diario di un Pazzo“, spectacolul „Însemnările unui nebun”, de N V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, cu Marius Manole și muzicianul Alexander Bălănescu, va avea două reprezentații în cadrul Festivalului Internațional Fabbrica Europa, pe 15 și 16 mai la Teatro Cantiere Florida din Florența, Italia.

30
/04
/14

Ștefan Iordache spunea despre George Constantin: „Dumnezeu l-a înzestrat cu o voce care te lăsa, ca să spun aşa, fără grai”. Valeria Seciu adăuga: ,,La George până şi clişeul era ceva bogat.” Discret cu lumea sa personală, zgârcit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş. În 40 de ani de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa.

29
/04
/14

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui astăzi (29 aprilie), de la ora 19.00, o nouă întâlnire a Clubului Cărţile Denisei, care va avea ca subiect cartea „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut, aparută recent la editura Humanitas.

28
/04
/14

Cea de-a 22-a ediţie a galei premiilor UNITER şi-a desemnat câştigătorii. "Victor sau copiii la putere" (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), de Silviu Purcărete, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol. László Bocsárdi a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru "Hamlet" (Teatrul "Tamási Áron" Sfântu-Gheorghe), spectacol care a dat şi cel mai bun scenograf al anului, József Bartha.

28
/04
/14

Folia, Shakespeare & Co., Doi pe o bancă , Lecţia de violoncel, Dineu cu proşti, Tragedie dentară, Mobilă şi durere, Coada, Fetiţa din bolul peştelui auriu şi multe alte piese, în această săptămână pe sceneşe teatrelor din Capitală.

27
/04
/14

Sâmbătă, 26 aprilie 2014, regizorul şi scriitorul Petre Bokor a pornit spre alte lumi, lăsând în urmă oameni dragi, care îl vor păstra pentru totdeauna în inimile lor.

27
/04
/14

În această seară (27 aprilie), de la ora 19.00, publicul va avea astfel ocazia să urmărească debuturile câtorva dintre tinerii balerini talentaţi ai Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti şi totodată să se bucure de muzica lui Adolphe Ch. Adam, sub bagheta lui Ciprian Teodorașcu.