Tarelkin. Moartea întregii lumi
https://www.ziarulmetropolis.ro/tarelkin-moartea-intregii-lumi/

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puţin rafinat, fiind, aşadar, o esenţă. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deşertăciunii.

Un articol de Andrei Crăciun|3 Februarie 2014

Am fost la „Tarelkin”, de A.V. Suhovo-Kobîlin, în regia lui Gelu Colceag (care insistă pentru inserturi din „Procesul”), la Teatrul Metropolis din București. În rolul principal a jucat Marius Gâlea, dar se poate întâmpla, ca atunci când veți merge la piesă, să-l vedeți întrupându-l pe Tarelkin pe însuși George Ivașcu. E o piesă grea, rusească, dar cu mize mai ample – atât universale, cât și eterne.

„Tarelkin” (în original „Moartea lui Tarelkin”) este o piesă de teatru așa cum știam că sunt piesele de teatru – mulți actori urcă pe scenă, nu toți reușesc să-și ia aplauzele, autorul, A.V. Suhovo-Kobîlin, lasă, la rândul său, să se vadă că a fost un suflet insular, un extremist al nuanței, aristocrat, bogat, condamnat în epocă (a murit, din fericire, în 1903, înainte să vadă ce mai poate, pe pământ, omul) pentru o crimă pe care, totuși, n-ar fi comis-o.

„Tarelkin” are decoruri ample, o coregrafie curajoasă, o muzică originală, se poartă, uneori, măști, și există până și efecte speciale, ba chiar spectaculoase. Dar toate acestea nimic n-ar fi fără text. Iar, la bază, textul rezumă cam tot ce s-a scris mai bun în tema absurdului.

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puțin rafinat, fiind, așadar, o esență. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deșertăciunii.

Tarelkin este un mic pion, un oarecare mecanism secundar din marele angrenaj al corupției. Încearcă să iasă câștigător, înscenându-și moartea, dar sfârșește prin a fi umilit, înfrânt, deposedat de identitate, cum sunt dintodeauna cei care se pișă în contra vântului în lumi, ca a noastră, cea estică, mai predispuse la turmă, la fățărnicie și la abuz.

Un pitic urcă un scaun

Unele metafore sunt transparente – un lanț uman în care fiecare bagă mâna în buzunarul celui mai apropiat, un lanț uman în care fiecare dă cu bâta în capul cel mai apropiat (excelentă introducerea, în context, a unui pitic, care se urcă pe un scăunel și ia și el din buzunarul altuia, și dă și el, stângaci, cum poate, cu bâta).

Dar nu de aici vine forța lui Tarelkin, nu de aceea se joacă de mai mult de un secol, și se va mai juca încă alte secole. Nu. Din câte înțeleg, oamenii vin la teatru ca să vadă natura umană, iar “Tarelkin” realizează o dare de seamă cu privire la om, cum puține opere de artă au reușit înainte, și chiar mai puține după. Vreți omul? Iată-l, aici, foarte rusește, în toată mizeria lui.

Deznădejdea este – am mai scris-o – un cuvânt slav. Despre deznădejde e vorba aici. Deznădejdea izbăvitoare, la care nu oricine ajunge, deznădejdea care coboară în sufletul omului, după revoltă, după furie, după toate zadarnicele lupte pentru îndreptarea vieții. Dar viața nu e dreaptă, viața nu se poate îndrepta, și uite că se tot nasc Tarelkini care ajung să o priceapă.

Unii continuă lupta, alții câștigă bătălii, iar războiul acesta este, de fapt, nesfârșit. Aici e și frumusețea, aici și e și inutilitatea speciei noastre, care arareori își ia în seamă sensul.

Tarelkin

Radu Gabriel, într-o scenă din spectacolul „Tarelkin“, de la Teatrul Metropolis

„Tarelkin” are ceva dintr-un Ecleziast vesel. Totul este o deșertăciune suportabilă doar prin umor. De neuitat, falsul plâns la falsa moarte a lui Tarelkin, când Tarelkin însuși evocă relația falsului răposat cu umanismul, cu progresul, ba chiar și cu feminismul! De neuitat, da.

Viața este – o știm destui- mai mult decât așteptarea neantului, viața e o luptă în contra tuturor acestor idioți care nu încetează să se nască, să crească, să ajungă funcționari și generali și să zdrobească destine.

Un personaj își poartă, încă de la început, spinarea foarte încovoiată. E cea mai puternică imagine despre natura umană care se complace în rolul râmei. Se râde, îndelung, chiar și la replicile antisemite, atât de populare în vremea autorului. Se râde, uneori, chiar îngrijorător.

Nu există final fericit

Firește, e lesne sesizabilă satira, se batjocoresc administrația, birocrația, discursurile de felicitare, cum și ferparele, excesul, sentimentalismul gratuit, dubla măsură, ipocrizia, impostura, apetența pentru foloase necuvenite. Dar toate acestea sunt mize secundare.

Cum să spui, deci, “comedie de moravuri” unei asemenea capodopere? Trebuie să admiteți că ai fi ridicol.
Chiar dacă nimeni nu e mai presus de ridicol, nu voi scrie, totuși, că Tarelkin este o comedie de moravuri, căci e mai mult aici. Tarelkin își propune să spună ceva fundamental despre om, și chiar reușește.

De aceea, monologul final al lui Tarelkin e frumos, dar e și inutil. Întocmai ca viața, piesa asta nu cunoaște final fericit. Nu. Tarelkin termină în genunchi. Se va ridica, iar și iar, la următoarele reprezentații, pentru a sfârși tot aici. Recunoașteți, cumva, mersul omului prin istorie?

Etalarea lipsită de orgoliu a unui imens talent

Actorii sunt, din nou, foarte buni (e uluitor câți actori buni sunt de fapt în România!). Radu Gabriel este antologic. Cu înfățișarea sa plebee, cu privirea sa, când prea severă, când prea inocentă, amintește de Gheorghe Dinică. Are aceeași etalare, lipsită de orgoliu, a unui talent ieșit din toate tiparele. I-am mai remarcat pe Doru Ana, Dan Aștilean, Mihai Munteniță și Vlad Logigan, fără ca asta să însemne că sunt nedrept cu ceilalți. Nu sunt. E o chestiune de gust. Să n-o disputăm.

“Moartea lui Tarelkin” este o piesă mare, fiindcă este o piesă despre moartea întregii lumi. Dar e bine că, la noi, se joacă sub numele propriu, simplu, “Tarelkin”. Devine, fie și prin atât, mai puțin aspră, intimă aproape. Toți îl cunoaștem pe acest Tarelkin. Prea mulți râd în fața lui, ca într-o oglindă.

Moartea întristează până și sălile de spectacol. Să nu ne mai gândim la asta. Riscăm să înțelegem și altceva.

Foto din Tarelkin – Teatrul Metropolis

25
/05
/19

În perioada 29 mai – 2 iunie 2019, va avea loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Idiș – TES FEST, cu ocazia aniversării de 71 ani a Teatrului Evreiesc de Stat, sub această titulatură, și a 143 de ani de la înfiinţarea primului teatru profesionist de limbă idiș din lume în România, la Iași, în anul 1876, de către scriitorul și artistul Avram Goldfaden.

24
/05
/19

Pe 7, 8 și 9 iunie de la ora 19:00, Happy Cinema București prezintă un film documentar dedicat artistului Paul Gauguin, care a lăsat totul pentru a-și urma inspirația primitivă ce l-a influențat să reinventeze pictura occidentală.

24
/05
/19

Joi 22 mai, ARCUB a găzduit conferința de presă premergătoare unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din România și din Europa de Est: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care anul acesta va include 540 de evenimente din 73 de țări, 3.300 de artiști și 75 de spații de joc. Motto-ul FITS 2019 este „Arta de a dărui”.

24
/05
/19

S-au împlinit, zlele trecute, 27 de ani de la premiera filmului (cu un succes fenomenal) „Basic Instinct“, una dintre cele mai controversate pelicule din istoria cinematografiei din cauza violenţei groteşti şi a sexualităţii explicite.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

23
/05
/19

Un moment unic pentru cultura europeană! Pe 25 mai 2019, publicul român poate asista, în direct, la o dublă aniversare excepţională: Opera de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – își sărbătorește cei 150 de ani de la inaugurare cu o nouă versiune a lucrării lui Richard Strauss, „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“, creaţie centenară în acest an.

23
/05
/19

Luni, 27 mai, începând cu ora 11,00 și marţi, 28 mai 2019, începând cu ora 11,00, Teatrul „Stela Popescu” anunţă casting pentru proiectul MĂTRĂGUNA, adaptare după Niccolo Machiavelli, în regia lui Alexander Hausvater, la sediul Teatrului – Palatul Național al Copiilor, Sala Studio.

23
/05
/19

Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din Româniaspecializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, a lansat noulcatalog, ediția Primăvară 2019. Catalogul cuprinde peste 40 de proprietăți istorice șicontemporane și o insulă din Delta Dunării. Cel mai scump imobil este un palat de peste 10 milioane de euro.

22
/05
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 26 mai 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nuntalui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

Page 1 of 79712345...102030...Last »