Târgul Mărtişorului 2013 vine la muzeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/targul-martisorului-2013-vine-la-muzeu/

Muzeul Naţional al Țăranului Român vă aşteaptă în perioada 27 februarie – 3 martie 2013, la Târgul Mărtişorului. Intrat în obişnuinţa publicului bucureştean, Târgul Mărţişorului continuă să experimenteze prin criteriile de selecţie care vizează valoarea obiectului handmade şi inovaţia, un grad de creativitate care să situeze participanţii în sfera artistică şi a unui meşteşug capabil să fie […]

Un articol de Andrada Văsii|26 februarie 2013

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 27 februarie – 3 martie 2013, la Târgul Mărtişorului.

Intrat în obişnuinţa publicului bucureştean, Târgul Mărţişorului continuă să experimenteze prin criteriile de selecţie care vizează valoarea obiectului handmade şi inovaţia, un grad de creativitate care să situeze participanţii în sfera artistică şi a unui meşteşug capabil să fie reînnoit. Selecţia urmăreşte şi anul acesta ca Târgul Mărţişorului să aibă o ofertă foarte bogată, uşor reperabilă prin diversitatea şi unicitatea mărțișoarelor, fie că au ca sursă de influență lumea țărănească, fie că recuperează stiluri artistice sau provenite din contextul urban (de la obiectul manufacturat, la amprenta unui design contemporan, la banda desenată sau personaje din mitologia țărănească și urbană) să comunice cu expresivitate, imaginație, simț al umorului și o bună stăpânire a materiilor cu care sunt create.

 

Sunt interesați și de aducerea în atenția publicului cumpărător a anumitor categorii de mărțișoare care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent ca, de exemplu, mărțișorul de oraș, mărțișorul rustic, mărțișorul tip goblen, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci ca un contrapunct la creațiile ultimilor ani, în care principala expresie este cea a obiectului handmade.

 

Povestea mărţişorului prinde zeci şi zeci de chipuri în cusături, fire de lână, fetru, lut, lemn, hârtie manuală, piele, plastic, metal şi alte materii interesant exploatate la Târgul Mărţişorului.
Târgul va fi decorat şi cu câteva gusturi proaspete şi dulci de turtă dulce, kürtős kalács, mere şi prăjituri de casă, suc natural de mere, fructe uscate şi miere.
De asemenea, sunt invitati ca participanţi şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care au ca activitate acţiuni cu caracter umanitar.

Prin târgul martisorului:
Piesa de teatru cu păpuşi şi umbre, Baba Dochia, susținută de trupa Tropăiele – coordonator Beatrice Iordan, 2 martie 2013, ora 13.00, sala Atelierului de creativitate.

Orarul târgului: orele 10 -18.
Bilet de intrare: 6 lei preţ întreg, 3 lei preţ redus (elevi, studenţi, pensionari)

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.