„Femeile, eroinele au un rol mai important în «Taximetrişti» decât pare la prima vedere. Ba chiar au rolurile centrale în tranşarea unei interpretări, direcţii de sens”, scrie Vasile Ernu despre noul film al lui Bogdan Theodor Olteanu, acum în cinematografe.
Un articol de Vasile Ernu|23 ianuarie 2023
Am scris puțin în primul meu text despre femeile din filmul „Taximetriști”. Acolo încercam să arăt că meritul cel mai mare, cred eu, al acestui film este pasul imens pe care-l face în a împăca cele două scene antagoniste de la noi după apariția „Teambuilding”: „elitiștii” filmului de artă, de autor, cu „vulgul” filmului popular, de masă. „Taximetriști” face acest pas important în direcția bună, pentru că reușește prin teme și stil să pună împreună două zone aparent radical diferite și ireconciliabile. Bogdan Theodor Olteanu & Co vin cu un scenariu și o regie care fac această împăcare posibilă: nu e o împăcare totală, vor fi multe polemici și critici, cu siguranță, dar reușesc să deschidă un câmp care-i pune laolaltă pe toți.
De ce? Pentru că ceea ce ni se oferă este scris și filmat inteligent, cu un umor de o tristețe copleșitoare, cu un cumul de probleme care vizează multe categorii – de la muncitorul amărât de taxi până la clasele de sus, de la „hipster la cocalar” și, mai ales, problematizează temele dragi clasei de mijloc, clasa cea mai vocală.
Ce avem, de fapt? Avem o comedie dramatică, o critică socială aspră, dar care nu vrea să ne arunce pe baricade diferite, ci ne pune împreună să regândim societatea, viața noastră comună. Critică dur „filosofia economică Uber”, cu exemple imbatabile și dure, dar cu umor și răsturnări de situație. Deconstruiește clișee legate de clasa de mijloc, „hipsterime” și homofobie, dar cu abordări din ambele direcții, pentru că umanitatea este mai complexă decât simplele teze politice sau ideologice.
Dar tot meditând și discutând cu prietenii m-am prins că de fapt femeile, eroinele au un rol mai important în film decât pare la prima vedere. Ba chiar au rolurile centrale în tranșarea unei interpretări, direcții de sens.
Nu știu dacă regizorul o face conștient sau nu – rolul lor central. Dar asta îmi dă apă la moară despre ce tot scriu: femeile ca eroi ai tranziției – ca factor central stabilizator.
Filmul „Taximetriști” de fapt corect ar trebui numit „Taximetristele”.
Bun – sunt cele două personaje tari: Victoria – Victoria Raileanu și Ilinca – Maria Popistașu.
Ilinca – Maria Popistașu este acea care vine să facă ordine în capul ”amețiților” de taximetriști. Îl pune la punct ca la carte pe Lică – Alexandru Ion – taximetristul aparent ”cu coaie”. Îi scoate visul amărât din cap pentru totdeauna. Lică nu mai are voie nici măcar să viseze la o călătorie cu mama – Ilinca-l aduce în realitate.
Maria Popistașu
Ea pune ordine în viziunea lumii: pune pe polițe cum stă treaba în lume. Ordinea puterii – fraierii, papagalii, și șmecherii. Ilinca este cea care dă cadrul moral, legal, economic, precum și cel al relațiilor de putere.
Fraierilor, trăiţi în lumea aceasta a șmecherilor care vă țepuiesc – terminați cu morala și banii ”cinstiți”: lumea este despre putere căci vă/ne fute cel ce are puterea de a o face. Practic ea are curajul și claritatea în a spune unde se află puterea de lege, morală și economie. Iar această putere de a exprima cinic și realist situația este dată de un erou femeie. Nu de un bărbat.
Bărbații acolo sunt cu săbiuța, gargara, prostia și bunătatea tâmpă. Chiar și cinicul Mircea – Adi Vasluianu -, omul neînfricat de la TV, este un neputincios. El o recunoaște.
Practic bărbații nu mai au nimic cu puterea, politicul, instituirea de voință. Ci cu esteticul moralizator – papagali. Ilinca – Maria Popistașu – le demonstrează asta ca pentru clasa întâi. Maria Popistașu chiar face un rol tare – este cel mai matur rol al ei.
Victoria – Victoria Raileanu (foto) este din alt aluat. Aparent e femeia care duce greul și îndură. Adică acea femeie despre care tot scriu eu că a învins tranziția: cu trei joburi, cu o geantă-două de rafie în mână, cu doi copii sub braț, cu grijă de părinții bolnavi și un bărbat pilit în cârcă de care are grijă. E acea femeie erou care te uimește prin puterea ei fără margini de a îndura și duce greul.
Victoria e victoria tranziției.
Dar aici avem o situație nouă: bărbatul ei nu este unul pilit și depresiv total, ci unul care vrea să facă ceva – să iasă din criza precariatului total.
Dar ceea ce oferă el este bunătatea. Ea recunoaște că el este bun – o bunătate insuportabilă. Doar că bunătatea nu mai este o materie politică și economică, bunătatea nu mai oferă o poziție de putere – ea nu ajută cu nimic la criza în care se află ei.
Prietenul Bogdan Popa scrie un text superb și numește asta cumva: crizele erotice ale clasei muncitoare. El se întreabă: ce facem cu o clasă muncitoare masculină, alienată și abandonată de un partid, un tată, o forță care să îi dea materialitate și plenitudine? Să-i citiți textul care o să apară curând în Observator Cultural. El se pricepe la asta bine.
Eu sunt mai existențial – ”marxismul” meu e mai veterotestamentar, mai… Eu văd scheletul crizei ca în Osea.
Iar în această criză teribilă a tranziției capitaliste povestită în „Taximetriști” vedem ca la carte cum tot eșafodul clasic al ”omului bun” este terminat. Scheletul se topește: bunătatea, calitatea cea mai umană a lumii vechi, este dizolvată – nu mai are nicio valoare. Ba din contra – bunătatea umană este cea care devine nocivă pentru că nu face cu putință dezvoltarea calităților lumii noi. Nu ai cum să fii bun în junglă – nu ai cum să învingi. Bunătatea este elementul de care trebuie urgent scăpat în noua lume – etica umanității clasice e terminată: doar ura, violența, cinismul și puterea de a-l beli pe celălalt te mai pot scăpa, salva.
Asta este lecția. Asta este noua ordine a lumii. Să nu ne mințim.
Și partea cea mai interesantă, importantă este că Victoria – Victoria Raileanu – devine elementul cheie în luarea de decizii. Ea rupe lanțul cauzalităților. Nu se mai poate așa: și ia decizia de a se despărți de ”cel bun”.
Ea nu are o soluție – însă înțelege că această situație trebuie întreruptă. Că din noua situație sunt șanse să se nască ceva nou – o nouă situație social-politică pentru cei pe social sau o nouă situație de viață pentru cei existențiali.
Adică tot o femeie este cea care devine factor activ și decisiv. Ea e Victoria tranziției.
Victoria Raileanu joacă și foarte sensibil – cam doare ce face ea acolo. De aceea noi, cei peste 40 ani, nu prea o suportăm pe ecran, pentru că doare mult. Adică e durerea aia înțeleasă, trecută prin ea.
Dacă privim atent la femeile din film, până și Veronica – Mădălina Stoica – este eroul care aduce ordine în situațiile de criză a ”blândocului” și bunului Liviu – Rolando Matsangos. Ea pare stăpână pe ”ordinea lucrurilor” și a relațiilor de putere.
Și chiar Anișoara – Monica Bîrlădeanu – întoarce ordinea lucrurilor: nu ea este alergată să fie serbată, să primească un buchet de flori, o surpriză, ci ea face surpriza unui ”oarecare iubit”, căruia nu-i vedem nici chipul, pentru că nu merită, nu contează. Ea e eroina – ea contează, căci ea decide.
Practic, filmul „Taximetriști” este despre Taximetriste – femeile care nu au volanul în mână, dar impun o ordine a lumii sociale, economice și existențiale și care decid să conducă.
Criza capitalistă și tranziția în care trăim a făcut ca proiectul ”masculin” – ”patriarhatul de rit vechi” să se dizolve în totală neputință.
”Bărbatul” e un proiect terminat. Iar ”femeia” este singurul element care păstrează în noua ordine a lumii o doză de luciditate și acțiune cu sens. Nu știm dacă ea are o soluție – eu cred că e confuză. Dar ea poate lua decizia acceptării unei ordini a lumii noi – fie și cinic. Sau decizia stopării ”bunătății tâmpe” pentru a salva ceva.
A salva ce? A slava o posibilitate. Ruperea relației cu ”cel bun” pentru a opri șirul de ”rău din viață” nu garantează o ieșire din criză, ci doar o posibilitate. Iar asta e ceva important. Pentru că, omorând ”pe cel bun”, oprești nu atât ”răul”, cât aduci o ultimă speranță pentru ceva nou. Iar asta e foarte important. Speranța – nădejdea unei victorii.
