Teatrologul Octavian Saiu completează consistenta prezență românească la Festivalul de la Edinburgh
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrologul-octavian-saiu-completeaza-consistenta-prezenta-romaneasca-la-festivalul-de-la-edinburgh/

Cunoscutul critic de teatru Octavian Saiu este invitat să modereze două dintre cele mai aşteptate dezbateri ale programului, “Supranaturalul în literatura scoţiană” şi “Goticul britanic”, la Festivalul de la Edinburgh.

Un articol de Liliana Matei|17 august 2015

Consistenta participare românească de anul acesta la Festivalul Internațional de la Edinburgh se face simțită din plin în toate secțiunile acestui eveniment central al verii culturale britanice. Numele românești figurează, astfel, nu numai în programele muzicale sau teatrale, ci și în seria de întâlniri și prelegeri pe teme culturale stringente, ce introduc un binevenit respiro de reflecție și dialog în caruselul aproape fără sfârșit al spectacolelor.

Pe lângă ministagiunile Teatrului Mic, cu spectacolul „39 de trepte”, și ale companiei româno-irlandeze Vanner, cu spectacolul ”Ashes Afar/Cenușa amintirii”, după premiera triumfală a spectacolului “The Encounter/Întâlnirea” după un celebru roman al lui Petru Popescu și după succesele eclatante ale sopranelor Valentina Naforniță, Adela Zaharia și ale basului Bogdan Taloș, e rândul teatrologului Octavian Saiu, o prezență deja obișnuită în Festival.

Cunoscutul critic de teatru este invitat să modereze două dintre cele mai așteptate dezbateri ale programului: “Supranaturalul în literatura scoțiană” și “Goticul britanic”. Conlocutorii săi sunt jurnalistul și criticul de teatru Andrew Graham-Dixon, autorul unora dintre cele mai urmărite emisiuni de istoria artelor de pe canalele BBC și Sky Arts, și profesorii Penny Fielding și Randall Stevens de la Universitatea din Edinburgh.

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Doctor în studii teatrale și literatură comparată, a predat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București şi la University of Otago, Noua Zeelandă, şi a fost Visiting Fellow la Universitatea din Londra. De-a lungul timpului, a participat la conferinţe academice şi festivaluri de teatru în Europa, Asia, America, Australia şi Noua Zeelandă.

A prezentat emisiuni culturale de televiziune, a publicat în reviste naţionale şi internaționale şi a colaborat la elaborarea primului ghid al receptării lui Samuel Beckett, tipărit la Londra. A fost redactor al revistei “Teatrul azi” şi este membru în Comitetul Editorial al revistei Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, “Critical Stages”. Este, de asemenea, vicepreședinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) – secţia română și director al Centrului de studii “Eugène Ionesco – Samuel Beckett” al UNATC. Cea mai recentă publicație a sa în limba engleză este lucrarea monografică cu titlul In Search of Lost Space.

Pentru mai multe detalii, www.icr-london.co.uk.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.