-->

Teatru și operă, în luna mai, la Teatrul de Artă București
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-si-opera-in-luna-mai-la-teatrul-de-arta-bucuresti/

După o absenţă de mai bine de o lună, Andreea Bibiri revine cu one woman show-ul „O femeie singură” de Dario Fo şi Franca Rame, noua avanpremieră, „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, realizată în coproducţie cu Teatrul Nottara, vă aşteaptă către finalul lunii, dar până atunci, în chiar prima săptămână din mai, „A Night At The Opera” – concertul sopranei Rodica Vica alături de maestrul Maxim Belciug va fi premiera absolută de pe scena Teatrului de Artă Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2017

Iată programul întregii luni:

joi, 4 mai | ora 20.15

FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar

Text și regie: Lia Bugnar

Cu: Marcela Motoc

Fata din Curcubeu este o pledoarie pentru păstrarea convingerii că totul pe lume are un sens, chiar dacă acesta se prezintă indescifrabil. Franceza și româna au făcut un cuplu inedit în spectacolul pe care Marcela Motoc l-a jucat în 2013, la Teatrul de l’Orme, Paris – arondismentul 19, cartier în care au locuit cândva Jacques Brel și Edith Piaf. Româna și franceza se îmbină din nou, în noua versiune propusă de actriță publicului român.

Coproducție Teatrul de Artă București și Asociația Cortina

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

vineri, 5 mai I ora 20.15

O FEMEIE SINGURĂ de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri

Regia: Daniel Grigore-Simion

O femeie prizonieră în propria viață.

Viața ei, o construcție alcătuită din persoane, preocupări, obiecte inutile, străine și agresive. Schimbarea pare înspăimântătoare. Aparent imposibilă. Își va găsi curajul să evadeze? Ce o va salva?

Piesa “O femeie singură” poartă semnătura celebrilor dramaturgi italieni Dario Fo și Franca Rame, doi dintre cei mai cunoscuți actori și activiști politici ai Italiei, care au avut curajul asumării convingerilor și angajamentului față de probleme politice și sociale și s-au implicat în numeroase controverse cu statul, poliția, cenzura, televiziunea și Vaticanul. Dario Fo, câștigător, în 1997, al Premiului Nobel pentru Literatură, este autorul a peste 70 de piese de teatru, traduse în peste 30 de limbi.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

sâmbătă, 6 mai I ora 20.15

A NIGHT AT THE OPERA – concert Rodica Vica și Maxim Belciug

În rolul principal: Rodica Vica (soprană). În rolul orchestrei: Maxim Belciug (chitară). În program, lucrări de José Marín (ca. 1619–1699), Henry Purcell (ca. 1659-1695) și Federico García Lorca (1898-1936).

“Chitara este o mică orchestră”- aprecia Berlioz în Tratatul de instrumentație, iar muzica pe care soprana Rodica Vica și chitaristul Maxim Belciug o fac împreună reprezintă o ilustrare ideală a acestei afirmații. Fără decorurile sclipitoare și focurile de artificii ce caracterizează de regulă marile producții de operă, cei doi muzicieni reușesc să răscolească fondul intim al bel canto-ului și să scoată de acolo acea muzică pură și curată ce vorbește direct sufletului, dincolo de timpuri, epoci și mode. Policrom și bogat texturat, cântul sopranei Rodica Vica se împletește natural cu sunetul uneori subtil catifelat, alteori dur, percutant, al chitarei, într-un dialog firesc, freamăt, trăire și muzică totodată.

Preţ bilet 40 lei

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

duminică, 7 mai I ora 20.15

FĂ TU PRIMUL PAS de Jean-Claude Carrière

Cu: Raluca Aprodu și Marius Călugărița

Regia: Andrei Munteanu

Cum ar fi să te trezeşti, într-o dimineaţă, cu cineva în mijlocul apartamentului tău, şi totul să se transforme într-un neaşteptat joc în doi? Refuz, seducţie, fugă, atracţie şi mult umor. O poveste de iubire care în afara teatrului ar fi putut dura trei luni, trei ani sau poate nu s-ar fi întâmplat niciodată.

„Fă tu primul pas” este o comedie romantică plina de farmec şi extrem de vie, despre întâlnirea a doi oameni total diferiţi.

Jean-Claude Carrière, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi şi scenarişti francezi ai momentului, câştigător a numeroase premii, printre care Oscar, Bafta, Cesar şi Cannes, este autor a peste 130 de scenarii de film dintre care fac parte Cyrano de Bergerac şi The Unbearable Lightness of Being.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

joi, 11 mai I ora 20.15

CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A.P. Cehov

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente

Regia: Victor Olăhuţ

„Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea invinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.” – Victor Olăhuț

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

vineri, 12 mai I ora 20.15

ȘASE DIN 49  de Spiró György

Cu: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu

Regia: Alexandru Maftei

Ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, atunci când este pus în fața unui bilet câștigător la loto, care valorează 10 milioane de euro? Cei doi, soț și soție, părinți a doi adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frică paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet, la iveală, într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică ce culminează cu un gest extrem.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

sâmbătă, 13 mai I ora 20.15

GROOMING de Paco Bezerra

Cu: Claudiu Maier și Lizuca Ciurea

Regia: Ruxandra Oancea

Refugierea în realitatea virtuală nu e niciodată numai virtuală.

„Grooming” este un spectacol despre ceea ce nu se vede. Despre identități ascunse și revelate. Despre căutarea de sine și pierderea într-o identitate construită. Despre fuga de realitate și folosirea semenilor pentru satisfacerea celor mai abjecte porniri. Sau, pur și simplu, despre tot ceea ce suntem capabili să facem pentru a supraviețui propriului infern.

Realizat cu sprijinul Ambasadei Spaniei.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

duminică, 14 mai | ora 20.15

INSOMNIACII de Mimi Brănescu

Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore

Regia: Sorin Militaru

O comedie despre banalitatea vieţii şi despre condiţia umană dramatică, despre oameni rătăcind  în absurd, care se agaţă de gânduri revelatoare, oricât de caraghioase, în speranţa ieşirii din anonimat. O comedie nebună cu şi despre nebuni şi nebunie.

Spectacol prezentat în cadrul Festivalului Comediei Românești – FESTCO.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

miercuri, 17 mai I ora 20.15

O NOAPTE PE DOS de Xavier Durringer

Cu: Marcela Motoc și George Constantinescu

Regia: Tudor Țepeneag

O prostituată și clientul ei. Doi oameni care nu se cunosc se află într-o cameră, pentru o noapte de amor. Cea mai veche întâlnire din lume; fără un “mâine”, în majoritatea cazurilor. La capătul nopții însă, totul ia o întorsătură neașteptată. Tranzacția nu este cea pe care o bănuim. O poveste intimă străpunge suprafața violentă și sordidă a schimbului și caută un epilog dincolo de “a doua zi”.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

vineri, 19 mai I ora 20.15

ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE  de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeş

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie.

„Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith,

încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă

de sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.

O comedie înduioșătoare, o privire amuzată asupra unui cuplu care vrea să o ia de la capăt.

Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul Fără Frontiere

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

sâmbătă, 20 mai I ora 20.15

DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev – spectacol selecționat la KOLYADA – FESTIVAL, Ekaterinburg, iunie 2017

Cu: Rareș Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa

Regia: Bogdan Budeș

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton.  Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin „la pachet” cu violența și cruzimea. (Bogdan Budeş)

În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri, Dima (Rareș Andrici) și Gleb (George Constantinescu), și sufletul Olgăi (Mihaela Popa) în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.

Pentru rolul “Gleb”, George Constantinescu a primit Premiul pentru cel mai bun actor, la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, 2015.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

duminică, 21 mai I ora 20.15

OMUL CARE MÂNCA LUMEA de Nis-Momme Stockmann

Cu: Șerban Gomoi, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru/Sorina Ștefănescu, Liviu Chițu, Alexandru Călin

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

„Omul care mânca lumea” este un spectacol care tratează cu cinism diferite aspecte ale societății contemporane. Din cauza presiunilor sociale și personale, personajul principal – un tânăr de 35 de ani – trece  printr-un moment de criză și caută să își recapete identitatea, încercând să dea un sens nou vieții sale. Doar că, în lumea profitului, capitularea nu este o opțiunie, iar cine îndrăznește să părăsească cursa capitalismului este aruncat din sistem.

Un spectacol care reinterpretază cotidianul absurd, într-o cheie regizorală modernă.

Piesa „Omul care mânca lumea” a fost aleasă, în 2009, ca fiind una dintre cele mai bune piese din Europa, de către ETC – European Theatre Convention.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

luni, 22 mai I ora 20.15

SĂ-I ÎMBRĂCĂM PE CEI GOI de Luigi Pirandello – AVANPREMIERA

Cu: Simona Popescu, Cristian Șofron, Anca Bejenaru, Marius Stănescu, George Constantinescu, Marin Grigore

Regia: Dan Lăcătușu

Spectacolul își propune să vorbească despre necesitatea, existentă în fiecare om, de a-și creea o proprie realitate echivalentă cu un vis, cu o iluzie. Cine suntem noi în acest vis, în această iluzie pe care ne-o creăm?

Pirandello descrie relația dintre sine și lumea socială, introducând conceptul de „mască”. Personajele lui joacă întotdeauna, conștient, un rol în relația lor cu socialul. Acest rol este difinit de Pirandello ca mască. Masca este aspectul exterior pe care individul, persoana, și-l asumă în cadrul societății, din proprie voință, sau pentru a nu fi judecat de societate. Identitățile sunt create în situații. Ceea ce asigură unitatea unei personalități este, de fapt, seria capacităților de a prelua realitatea externă. Identitățile sunt roluri și măști pe care le folosim pentru a comunica cu alte persoane. Identitățile noastre sunt create de alții.

Spectacolul este realizat în parteneriat Teatrul Nottara – Teatrul de Artă București.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

marti, 23 mai I ora 20.15

VOYEUR de Gardner McKay

Cu: Alexandra Ioniță și Tudor Istodor

Regia: Claudiu Istodor

VOYEUR este un thriller psihologic de o extraordinară încărcătură emoţională. Protagoniştii – interpretați de Tudor Aaron Istodor şi Alexandra Ioniţă – spun povestea unui psihopat care hărţuieşte femei şi care, departe de a le agresa fizic, reuşeşte să le ţină sub o continuă teroare, într-un joc al minţii care forţează graniţele moralităţii.

„Dacă piesa aceasta este despre ceva, atunci ea este despre abilitatea noastră vastă de a ne manipula unii pe ceilalţi. Despre darul nostru minunat de a minţi. Este despre puterea oribilă a carismei noastre. Este despre capacitatea noastră de a crede în orice adevăr, în forma în care ni se potriveşte. Este despre puterea noastră imediată de a ierta; nevoia noastră de a merge mai departe. Este despre compromis, despre dorinţa noastră de a ajunge în pat cu călăul. Este despre nelegiuirea noastră morală; pierderea instinctelor şi credinţelor noastre. Este despre capacitatea noastră de a asimila oroarea, faptul că o crimă este o crima doar dacă ni se întâmplă nouă; nimic altceva nu ne mânie. Este despre crimele noastre oribile; nu despre faptul că se întâmplă sau că ştim de ele şi întoarcem pagina.” Gardner McKay

Premiul pentru interpretare masculină la Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice (Tudor Aaron Istodor)

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

miercuri, 24 mai I ora 20.15

Teatrul de Artă SINGULARITY după Cornel Mihai Ungureanu

Cu: Florina Gleznea, Claudia Prec, Mihaela Popa, Bogdan Talaşman, Rareș Andrici

Regia: Mariana Cămărășan

Trăim într-o lume globalizată, visăm să călătorim și chiar o facem, nu ne sunt străine marile probleme și descoperiri ale științei, beneficiem de o tehnică din ce în ce mai avasată, dar continuăm să purtăm războaie, așa cum continuăm să iubim. Ceea ce se dezvăluie este povestea întâlnirii sub același cer și sub semnul aceleiași utopii, a unor oameni care își vor marca reciproc destinul. Se poate spune despre aceste personaje că gravitează unele în jurul celorlalte, păstrându-și totodată solitudinea, fără puterea de a se contopi sau pierde defnitiv unele de altele. Ce naște acest tip de legătură este de fapt un mister, dar este ceea ce recunoaștem și ceea ce trăim.

Spectacolul are la bază un text de Cornel Mihai Ungureanu, nominalizat la premiul “Cea mai bună piesă a anului 2011”, în programul UNITER desfăşurat sub egida Casei Regale a României.

Spectacolul este realizat în coproducție Teatrul Mic – Teatrul de Artă București.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

joi, 25 mai I ora 20.15

UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin

Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu

Regia: Bogdan Hușanu

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă „ce-şi doresc femeile”, Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a „sexului slab”. Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

vineri, 26 mai I ora 20.15

DUMNEZEU IUBEȘTE după Zlata Demina

Cu: Magda Catone, Amalia Ciolan, Teodora Calagiu Garofil, Ana Maria Carablais, Tamara Roman, Darius Daradici

Regia și scenografia: Tomi Cristin

„Dumnezeu iubește” este un spectacol despre condiția femeii și despre rolul și rostul ei de mamă. Patru femei însărcinate sunt internate într-o rezervă a unui spital, asteptând să nască – patru destine care se intersectează într-un punct din timp și din spațiu, urmând ca mai apoi să-și reia traiectoriile separat, fiecare mai bogată cu o viață; toate, în afară de una. Șase actori construiesc o poveste în care nu se poate să nu te regăsești, pentru că, până la urmă, cu toții suntem fiii sau fiicele unor mame, cu toții am iubit, iubim sau suntem iubiți și fiecare ne-am gândit, măcar o dată, cum e să avem un copil.

Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul IV.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

sâmbătă, 27 mai I ora 20.15

UNORA LE PLACE SWINGUL după Donna Hoke

Cu: Lavinia Munteanu, Anca Manolescu, Edgar Nistor și Marius Călugărița

Regia: Claudiu Pușcău

Trăim într-o lume a preferinţelor şi opţiunilor, a tendinţelor şi a liberului arbitru. Unii preferă iarna, alţii, pescuitul, unii, hainele în culori pastel, iar alții, puiul la ceaun. Mulţi optează pentru filme horror, iar unora le place… swingul. Textul, după o cunoscută şi premiată autoare din Statele Unite ale Americii, tratează cu umor şi dezinvoltură, dar şi cu sensibilitate, problemele cuplurilor tinere din zilele noastre.

Ce legatură poate exista între două cupluri vecine, un pui de elefant, sex şi lasagna? Iată un răspuns pe care îl puteţi afla numai dacă veţi accepta să vă dezbrăcaţi de prejudecăţi şi să urmăriți acest spectacol al contrastelor, în care nonconformismul se îmbină cu sensibilitatea, iar umorul, cu profunzimea sentimentelor. Un spectacol care, cu siguranţă, vă va face să vă priviţi altfel vecinii.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

Foto: Teatru și operă, în luna mai, la Teatrul de Artă București – teatruldearta.ro

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

13
/09
/12

  Radio România informează că violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul „Stradivari Obsessions”.   Albumul cuprinde integrala sonatelor pentru vioară solo compuse de Eugene Ysaye iar fiecare dintre cele şase sonate a fost dedicată de compozitorul belgian unui mare violonist, a treia dintre ele fiind scrisă […]

10
/08
/12

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe dă startul turneului european al producţiei. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentaţii va debuta la Margate (Marea Britanie) […]

10
/08
/12

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie […]

10
/08
/12

Teatrul Independenților Profesioniști, Comunitatea lui Noe și lorgean theatre vor prezenta la Home Matache anti-piesa „Tabloul” adaptată după Eugen Ionescu de Alexandru Robert Nagy. Spectacolul este distins cu 13 premii naționale pentru regie și interpretare, a fost pre zent în 2007 la Bruxelles, iar marți, 12 iunie, ora 20, la Home Matache, va avea loc […]

10
/08
/12

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton. Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este […]

10
/08
/12

Festivalul de Film Serile Filmului Minoritar le este propus clujenilor de Funda?ia Tranzit, în cadrul proiectului ”Generarea încrederii prin cultur? într-un mediu multietnic – Generating Trust by Means of Culture in Multi-ethnic Environment”. Proiectul e realizat cu bani de la Uniunea European? ?i const? în construirea unei re?ele de institu?ii culturale europene printr-un proces de […]

16
/06
/12

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]