Teatrul Metropolis: o poveste de succes, scrisă în şase ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-o-poveste-de-succes-scrisa-in-sase-ani/

Acum şase ani, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a început să scrie o mare poveste, folosind o literă puternică: o vocală, care răsună şi acum pe holurile teatrului: O, de la Olga Tudorache.

Un articol de Ziarul Metropolis|1 noiembrie 2013

Jurnaliştii de la Ziarul Metropolis îi felicită pe colegii de la Teatrul Metropolis. Instituţia împlineşte astăzi şase ani de activitate. La mulţi ani!

Publicăm, în continuare, integral, comunicatul de presă prin care Teatrul Metropolis îşi dezvăluie atât trecutul recent, cât şi ţintele pe care şi le propune în continuare.

Acum şase ani, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a început să scrie o mare poveste, folosind o literă puternică: o vocală, care răsună şi acum pe holurile teatrului: O, de la Olga Tudorache. Pentru că Olga Tudorache a deschis noul teatru cu un spectacol memorabil: „Peşte cu mazăre“. Iar acel spectacol a fost declaraţia de război a unui actor devenit manager. Lupta a fost dură, dar George Ivaşcu a avut lângă el mari aliaţi: actori, regizori, scenografi, maşinişti.

Povestea continuă, iar anul acesta, o altă literă, la fel de puternică, va deschide un nou capitol la Metropolis: litera R, de la Radu Beligan. Pentru că anul acesta, Radu Beligan va reveni pe scenă, într-un nou spectacol, după o pauză de opt ani. Între aceste două coperte stă istoria tânără a Teatrului Metropolis: Olga Tudorache şi Radu Beligan. Iar „Lecţia de violoncel“, în regia lui Felix Alexa şi în interpretarea maestrului, este un cadou de şase ani pe care Radu Beligan îl face teatrului şi spectatorilor lui.

Teatrul Metropolis - George Ivascu, director

George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti

„Aniversarea unui teatru este nu doar o sărbătoare a actorilor, a regizorilor sau a scenografilor, ci, mai ales, a publicului care dă sens muncii lor. În şase ani, dintr-o casă de cultură care mirosea a comunism, pentru că aşa am găsit-o, ne-am transformat într-un teatru colorat, dinamic, care are şi câte trei spectacole pe zi, lucru unic peisajul teatral românesc“, spune George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Ceea ce părea o utopie, apariţia unui teatru în vremuri în care nimeni nu mai investea în cultură, s-a transformat în certitudine. La Teatrul Metropolis au urcat timid, pe scenă, actori tineri, care acum sunt mari vedete. Pe scena de la Metropolis au venit tinerii să înveţe de la actorii experimentaţi şi vârstnicii să înveţe de la tineri.

În şase ani, la Teatrul Metropolis s-au montat peste 100 de spectacole în care au fost implicați mai mult de 500 de artiști, iar publicul care invadează teatrul confirmă în fiecare zi sloganul „Un teatru deschis cu casa închisă!”.

Foto cu George Ivaşcu la Teatrul Metropolis – Petrică Tănase

21
/04
/17

Sub sloganul „Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată”, Teatrul Nottara sărbătorește, în perioada 14 – 21 mai, 70 de ani de existență printr-un mini-festival. Sărbătoarea Teatrului Nottara va fi deschisă, pe 14 mai, la Sala George Constantin, cu spectacolul „Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, cu Florin Piersic jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă/ Corina Dragomir.

21
/04
/17

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

21
/04
/17

Momentul de grație / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.

20
/04
/17

Ultima zi, cel mai recent lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, va fi lansat în cinematografele românești în 12 mai, distribuit de Independența Film. După ce a fost prezentat în avanpremieră internațională la TIFF 2016, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, Ultima zi va închide anul acesta Festivalul Filmului European, în 11 mai.

20
/04
/17

După marele succes de anul trecut al „Oedip-ului” enescian, sprijinit de către Institutul Cultural Român din Londra, parteneriatul nostru cu Opera Regală Covent Garden continuă cu un eveniment avându-l în centru pe tenorul Teodor Ilincăi, care revine pe prestigioasa scenă de operă londoneză în rolul Pinkerton din „Madama Butterfly”.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, revine între 20 și 23 aprilie, cu o nouă ediție ce reinterpretează peisajul urban bucureștean prin intermediul artei digitale și multimedia.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.