Un spirit renascentist în secolul XX: Matila Ghyka
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-spirit-renascentist-in-secolul-xx-matila-ghyka/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi… călătoreşte.

Un articol de Georgeta Filitti|20 Aprilie 2017

Am spune într-o formă puţin obişnuită căci îşi face o nouă identitate şi la New York lucrează o vreme ca muncitor într-o uzină de automobile. Performează spectaculos şi e promovat dar atare carieră nu-l interesează încât se refugiază la Hollywood unde face figuraţie. Îşi continuă periplul în Extremul Orient, acumulând experienţe unice. Revenit pe bătrânul continent, îndeplineşte o misiune plină de provocări: aduce din şantierele navale londoneze câteva fregate comandate de Marina română, dar nu pe calea clasică: Marea Mânecii, Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Neagră ci pe reţeaua de canale (de multă vreme nefolosite) care legau Rinul de Dunăre. Al Doilea Război Mondial îl găseşte în Occident, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. E răstimpul când activitatea creatoare are prioritate. Aşa se conturează personalitatea sa de estetician, filosof vitalist şi memorialist.

În 1941, scrie Cronologie documentată a istoriei românilor, în dorinţa de a informa opinia publică internaţională despre ţara sa, mutilată teritorial cu un an înainte. Estetica proporţiilor (1927), Numărul de aur (1931), romanul Ploaia de stele (1933), Vraja cuvintelor (1941) evidenţiază o personalitate polivalentă, respectată, un maestru demn de urmat. Pictorul S. Dali, scriitorul Paul Valéry, inegalabilul narator de călătorii, sir P. Leigh Fermor s-au împărtăşit din ştiinţa lui, i-au devenit prieteni. Lucrarea care, fără îndoială a stârnit cel mai mare interes la marele public a fost Popasuri ale tinereţii mele şi Fericit ca Ulysse, 2 volume (1955-1956), tipărite în engleză şi franceză. E mărturia cuceritoare a unor călătorii de iniţiere, de desăvârşire personală ce pot sluji oricui ca exemplu.  Mai mult, referinţele permanente la ţara lui de origine pun încă odată, aşa cum făcuse şi Regina Maria în deceniul al 3-lea al secolului XX, România pe hartă. Matila Ghyka se înscrie în pleida strălucită a intelectualilor români de mare efervescenţă creatoare care au dovedit că mica ţară de la capătul Europei răsăritene e o pepinieră ce furnizează lumii continuu nume memorabile.

Dar istoria lumii nu are totdeauna acelaşi ritm cu istoria noastră. După război opera „boierului” de la Sarafineşti, idealist, nemarxist a fost publicată fragmentar, nesemnificativ, pierzându-se în grămezile de literatură propagandistică ale „întunecatelor decenii”.

După 1989, Curtea veche, Editura de Vest, Polirom, Nemira au început să publice, în traducere, unele opere ale românului uitat. Doar că în acelaşi timp au apărut şi criticile: n-a mâncat salam cu soia alături de noi, a fost mai mult un hedonist care şi-a plimbat plictisul prin lume (trebuie precizat că Matila Ghyka şi-a petrecut ultimii ani de viaţă într-un azil de bătrâni din Anglia). Ignorat de dicţionare, enciclopedii şi alte instrumente de lucru, nemaivorbind de manuale din spaţiul cultural românesc, scriitorul socotit la Paris şi astăzi ca un adevărat mentor al lumii intelectuale pariziene din anii ’30, cu o Asociaţie englezească ce îi gestonează tipărirea operei, la noi rămâne cantonat într-o casetă Wikipedia, de unde îl scoate, uimit, câte un conaţional dornic de a fi considerat descoperitor de valori naţionale.

Cazul Matila Ghyka rămâne emblematic pentru capacitatea noastră de a ne face rău, a-i învinovăţi pe alţii şi de a ne bucura de o permanentă şi de nezdruncinat mediocritate în plan internaţional.



02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

11
/07
/19

„Cum nu veţi citi aceste rânduri decât când nu voi mai fi eu, pot să-mi permit o sinceritate pe care, oricum aş vrea-o, n-aş putea s-o ajung, ştiind că veţi citi jurnalul acesta fiind eu în viaţă. (…) Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale.”

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

Page 1 of 3012345...102030...Last »