Un spirit renascentist în secolul XX: Matila Ghyka
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-spirit-renascentist-in-secolul-xx-matila-ghyka/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi… călătoreşte.

Un articol de Georgeta Filitti|20 Aprilie 2017

Am spune într-o formă puţin obişnuită căci îşi face o nouă identitate şi la New York lucrează o vreme ca muncitor într-o uzină de automobile. Performează spectaculos şi e promovat dar atare carieră nu-l interesează încât se refugiază la Hollywood unde face figuraţie. Îşi continuă periplul în Extremul Orient, acumulând experienţe unice. Revenit pe bătrânul continent, îndeplineşte o misiune plină de provocări: aduce din şantierele navale londoneze câteva fregate comandate de Marina română, dar nu pe calea clasică: Marea Mânecii, Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Neagră ci pe reţeaua de canale (de multă vreme nefolosite) care legau Rinul de Dunăre. Al Doilea Război Mondial îl găseşte în Occident, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. E răstimpul când activitatea creatoare are prioritate. Aşa se conturează personalitatea sa de estetician, filosof vitalist şi memorialist.

În 1941, scrie Cronologie documentată a istoriei românilor, în dorinţa de a informa opinia publică internaţională despre ţara sa, mutilată teritorial cu un an înainte. Estetica proporţiilor (1927), Numărul de aur (1931), romanul Ploaia de stele (1933), Vraja cuvintelor (1941) evidenţiază o personalitate polivalentă, respectată, un maestru demn de urmat. Pictorul S. Dali, scriitorul Paul Valéry, inegalabilul narator de călătorii, sir P. Leigh Fermor s-au împărtăşit din ştiinţa lui, i-au devenit prieteni. Lucrarea care, fără îndoială a stârnit cel mai mare interes la marele public a fost Popasuri ale tinereţii mele şi Fericit ca Ulysse, 2 volume (1955-1956), tipărite în engleză şi franceză. E mărturia cuceritoare a unor călătorii de iniţiere, de desăvârşire personală ce pot sluji oricui ca exemplu.  Mai mult, referinţele permanente la ţara lui de origine pun încă odată, aşa cum făcuse şi Regina Maria în deceniul al 3-lea al secolului XX, România pe hartă. Matila Ghyka se înscrie în pleida strălucită a intelectualilor români de mare efervescenţă creatoare care au dovedit că mica ţară de la capătul Europei răsăritene e o pepinieră ce furnizează lumii continuu nume memorabile.

Dar istoria lumii nu are totdeauna acelaşi ritm cu istoria noastră. După război opera „boierului” de la Sarafineşti, idealist, nemarxist a fost publicată fragmentar, nesemnificativ, pierzându-se în grămezile de literatură propagandistică ale „întunecatelor decenii”.

După 1989, Curtea veche, Editura de Vest, Polirom, Nemira au început să publice, în traducere, unele opere ale românului uitat. Doar că în acelaşi timp au apărut şi criticile: n-a mâncat salam cu soia alături de noi, a fost mai mult un hedonist care şi-a plimbat plictisul prin lume (trebuie precizat că Matila Ghyka şi-a petrecut ultimii ani de viaţă într-un azil de bătrâni din Anglia). Ignorat de dicţionare, enciclopedii şi alte instrumente de lucru, nemaivorbind de manuale din spaţiul cultural românesc, scriitorul socotit la Paris şi astăzi ca un adevărat mentor al lumii intelectuale pariziene din anii ’30, cu o Asociaţie englezească ce îi gestonează tipărirea operei, la noi rămâne cantonat într-o casetă Wikipedia, de unde îl scoate, uimit, câte un conaţional dornic de a fi considerat descoperitor de valori naţionale.

Cazul Matila Ghyka rămâne emblematic pentru capacitatea noastră de a ne face rău, a-i învinovăţi pe alţii şi de a ne bucura de o permanentă şi de nezdruncinat mediocritate în plan internaţional.



14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »