Teatrul Național din Cluj-Napoca difuzează gratuit online cele mai bune spectacole din repertoriu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-na%c8%9bional-din-cluj-napoca-difuzeaz%c4%83-gratuit-online-cele-mai-bune-spectacole-din-repertoriu/

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca va difuza online, pe site-ul instituţiei, o selecţie dintre cele mai apreciate producţii ale sale. Difuzarea reprezentaţiilor va coincide cu serile tradiţionale de spectacol pe scena mare a teatrului: în fiecare seară de marţi, joi, sâmbătă şi duminică un spectacol va putea fi urmărit online pe website-ul teatrului. Spectacolul va începe la ora 19:00 şi va fi disponibil spre vizionare timp de 23 de ore.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2020

Programul de reprezentații online debutează sâmbătă, 21 martie 2020, cu CHIRITZA ÎN CONCERT, un spectacol-concert de Ada Milea, care colorează în tonuri contemporane și reinventează muzical textele clasice ale lui Vasile Alecsandri și Matei Millo. Extrem de îndrăgit de publicul din Cluj-Napoca și primit cu entuziasm la festivalurile din țară, CHIRITZA ÎN CONCERT este nominalizat anul acesta, în cadrul Galei UNITER, la Premiul pentru cel mai bun spectacol și Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, minunata Anca Hanu în rolul Chiritzei Bârzoi.

Această inițiativă în premieră vine în prelungirea misiunii Teatrului Național din Cluj-Napoca, de susținere și dezvoltare a comunității clujene, și a comunității iubitorilor de teatru în general. Este felul nostru de a oferi bucurie și susținere în aceste momente dificile pe care le traversăm.

Programul complet al spectacolelor care vor fi difuzate online în luna martie:
Sâmbătă, 21 martie 2020: CHIRITZA ÎN CONCERT

Spectacol-concert de Ada Milea, bazat pe textele lui Vasile Alecsandri și Matei Millo.

Click pe butonul play pentru a viziona spectacolul

Duminică, 22 martie 2020: FLORENȚA SUNT EU

Spectacol în regia lui Alexandru Dabija, texte de Gellu Naum și Jules Perahim.

Marți, 24 martie 2020: INSULA

Spectacol-concert de Ada Milea, după Gellu Naum.

Joi, 26 martie 2020: OST (Organic Sound Twist)

Spectacol de teatru-dans, concept de Andrea Gavriliu.

Sâmbătă, 28 martie, 2020: SINGUR PRINTRE MÂRLANI

Spectacol de teatru-dans în regia Andreei Gavriliu, după Florin Bican.

Duminică, 29 martie 2020: ŠVEJK IN CONCERT

Spectacol-concert de Ada Milea, după Peripețiile Bravului Soldat Švejk de Jaroslav Hašek.

Marți, 31 martie 2020: UBU ÎN CONCERT

Spectacol-concert de Ada Milea, după Alfred Jarry și Tompa Gábor

Înregistrările spectacolelor vor putea fi vizionate timp de 23 de ore, începând cu ora 19:00, timp în care butonul WATCH NOW va fi vizibil în partea de sus a website-ului, lângă butonul de căutare. 

Foto sus din Chiritza în concert – Nicu Cherciu

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.