-->

Teatrul Național din Sibiu programează la cererea publicului o nouă reprezentație pentru spectacolul „Maestrul și Margareta”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-sibiu-programeaza-la-cererea-publicului-o-noua-reprezentatie-pentru-spectacolul-maestrul-si-margareta/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a programat duminică, 24 martie, la ora 19:00, o nouă reprezentaţie pentru spectacolul „Maestrul şi Margareta” în regia lui Zoltán Balázs.

Un articol de Andrada Văsii|20 martie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu programează duminică, 24 martie, ora 19:00, o nouă reprezentaţie pentru spectacolul „Maestrul și Margareta” în regia lui Zoltán Balázs.

Toate biletele pentru premiera spectacolului „Maestrul și Margareta” de la Teatrul Naţional din Sibiu au fost vândute încă de la începutul acestei luni, iar cea de-a treia reprezentaţie programată în acest weekend se face la cererea publicului. Astfel, premiera spectacolului de la Sibiu va fi marcată prin trei reprezentaţii consecutive ce vor avea loc pe datele de 22, 23 și 24 martie, de la orele 19:00. Preţul unui bilet la spectacol este de 20 de lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi și pensionari.

„Maestrul și Margareta” este o adaptare după romanul omonim al scriitorului rus Mihail Bulgakov. Considerată una dintre cele mai importante opere ale secolului XX, capodopera romancierului Mihail Bulgakov tratează tema eternei lupte dintre bine și rău, dar și a liberului arbitru printr-o fascinantă poveste de dragoste ce are loc într-un peisaj suprarealist al Uniunii Sovietice. Montarea de pe scena Teatrului Naţional din Sibiu este o adaptare ce combină proiecţii video cu momente muzicale live, iar ideea decorului își găsește inspiraţia într-o biserică armenească veche descoperită de regizor în Polonia.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Adrian Neacşu, Mariana Mihu, Ákos Orosz, Ema Veţean, Pali Vecsei, Serenela Mureşan, Zoltán Lendváczky, Eduard Pătraşcu, Erika Tankó Adrian Matioc, Cătălin Pătru, Ciprian Scurtea, Diana Fufezan, Florin Coşuleţ, Mihai Coman, Viorel Raţă, Dan Glasu, Vlad Robaş, Cristina Ragos, Arina Ioana Trif, Gabriela Neagu, Eva Ungvari și Sanda Anastasof. Spectacolul se bucură, de asemenea, de contribuţia scenografei Velica Panduru și a muzicianului Zeno Apostolache.

„Maestrul și Margareta” este o co-producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu și a Teatrului „Maladype” din Budapesta. Spectacolul are o durată de două ore și treizeci de minute și nu este recomandat celor sub 12 ani.

 

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Teatrul Metropolis are două nominalizări importante la Gala Premiilor UNITER din acest an: Cătălina Mihai, la categoria 𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐚̆ 𝐚𝐜𝐭𝐫𝐢𝐭̧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 pentru rolul 𝐽𝑎𝑛𝑖𝑠 și Ştefan Iancu la categoria 𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐚𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐧𝐝𝐚𝐫, pentru rolul 𝐴𝑟𝑡𝑖, din spectacolul „𝐂𝐥𝐮𝐛 𝟐𝟕” de Cătălina Mihai, regia Alex Bogdan, scenografia Clara Ştefana.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

25
/02
/26

Republica Moldova participă pentru prima dată oficial, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe, la Expoziția Internațională de Artă – La Biennale di Venezia cu proiectul În a mia și a doua noapte, realizat de artistul Pavel Brăila (Republica Moldova) și curatoriat de Adelina Luft (România).

25
/02
/26

Vernisajul va avea loc joi, 26 februarie, de la ora 18:00, la sediul galeriei din Piața Amzei 13, București. Expoziția poate fi vizitată până pe 4 aprilie 2026, de miercuri până vineri între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbătă între 14:00 – 20:00.

25
/02
/26

KineDok – rețeaua europeană care aduce documentare creative în spații alternative – continuă în următoarele săptămâni, cu proiecții în toată țara. În București ne reîntâlnim cu două filme despre provocările pe care le navighează adolescenții, la Seneca Anticafe și Centrul Ceh.

19
/02
/26

Ziua Națională Constantin Brâncuși este sărbătorită anual pe 19 februarie, marcând nașterea sculptorului, cu 150 de ani în urmă, la Hobița. Anul 2026 a fost declarat Anul Constantin Brâncuși și este marcat de Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale din străinătate printr-o serie extinsă de expoziții, conferințe, evenimente multimedia, concerte, spectacole de teatru și intervenții artistice.

19
/02
/26

Marți, 24 februarie, vor fi prezenți la București pentru o serie de acțiuni Mariann Le-winsky și Karl Wratschko, doi dintre cei mai mari specialiști în cinema mut și timpu-riu, curatori, cineaști și experți în arhive audiovizuale. Evenimentul este organizat de UNATC „I. L. Caragiale” din București și Institutul Italian de Cultură din București.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

17
/02
/26

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala Radio lucrarea ce a deschis toamna trecută Festivalul Internațional „George Enescu”: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră semnat de Aram Haciaturian – în interpretarea solistică a unei invitate extraordinare: violonista Alexandra Conunova.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

13
/02
/26

În Anul Constantin Brâncuși (instituit prin lege ca an aniversar, la 150 de ani de la nașterea artistului), Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Artmark lansează proiectul cultural „Tu ești Brâncuși!”: o intervenție artistică ce recreează celebra „Poartă a Sărutului” la intrarea în curtea Palatului Cesianu-Racoviță.

13
/02
/26

Din 2002, Campania Națională „Artiștii pentru Artiști” a devenit un simbol al solidarității în comunitatea teatrală românească, un apel la unitatea de breaslă, marcând luna martie ca un moment al legăturii umane autentice între cei care dau viață teatrului. Artistul Dragoș Buhagiar a transformat în mod emblematic această idee prin imaginea mâinilor împletite, simbol al protecției și sprijinului reciproc.