Tenorul José Carreras – în noiembrie, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-jose-carreras-in-noiembrie-la-bucuresti/

Tenorul spaniol José Carreras va susţine un concert, pe 26 noiembrie, de la ora 20.00, la Complexul Romexpo din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului, Music Management Event.

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2015

José Carreras s-a născut pe 5 decembrie 1946, în Barcelona, Spania, iar, 28 de ani mai târziu, după interpretarea rolului Pinkerton din „Madame Butterfly”, la New York City Opera, era ovaţionat şi adulat atât de public, cât şi de critici.

José Carreras a făcut parte şi din proiectul „Cei trei tenori”, alături de Placido Domingo şi Luciano Pavarotti, cu care a început în 1990 o serie de concerte foarte populare, care au continuat până în 2003, când Pavarotti s-a retras din cauza unor probleme de sănătate.

Cariera sa cuprinde peste 60 de roluri interpretate pe marile scene muzicale ale lumii, dar şi înregistrări cu mari artişti care au activat în afara ariei muzicii clasice, precum Diana Ross, Klaus Meine, Charles Aznavour, Sarah Brightman etc.

José Carreras a început să cânte la vârsta de 8 ani, când a interpretat cunoscuta arie din „Rigoletteo”, de Verdi, „La donna è mobile”, piesa care va rămâne una dintre favoritele repertoriului său.

Era fascinat de Mario Lanza, pe care îl văzuse în rolul titular al filmului „Caruso”, consacrat vieţii marelui tenor italian.

După studii la Conservatorul de Muzică din Barcelona, a debutat în 1970, cu rolul Flavio din „Norma”, de Vincenzo Bellini, cu Montserrat Caballé în rolul principal. Remarcat, a fost invitat de celebra soprană să cânte în „Lucrezia Borgia”, de Gaetano Donizetti, primind primul său rol principal – Gennaro. Şi tot alături de ea, a cântat pentru prima dată la Londra, în „Maria Stuarda”, de Gaetano Donizetti, şi apoi în alte 15 producţii.

Consacrarea internaţionala a venit repede, fiind invitat pe multe dintre principalele scene lirice ale lumii. În 1972, şi-a făcut debutul american, în rolul Pinkerton din „Madame Butterfly”. A fost ovaţionat atât de public, cât şi de criticii de peste ocean. La 28 de ani interpretase deja 24 de roluri principale de tenor. Presa îl adora, iar chipul său apărea în multe publicaţii cunoscute din lume.

Diagnosticat cu leucemie, tenorul a dovedit că are o personalitate puternică, luptând şi învingând aproape miraculos boala, iar, din 1988, după recuperarea sa, a înfiinţat Fundaţia Internaţională José Carreras pentru lupta împotriva leucemiei. După înfiinţarea fundaţiei, a alocat mult timp pentru strângerea de fonduri, organizând din 1995 gale live la televiziunea din Leipzig. Până în prezent, tenorul a reuşit să strângă din donaţii peste 71 de milioane de euro.

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).