Tenorul Ștefan Pop debutează în Festivalul de la Salzburg
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-stefan-pop-debuteaza-in-festivalul-de-la-salzburg/

Ștefan Pop va debuta la Festivalul de la Salzburg, în luna august, în rolul tenorului italian din opera ,,Der Rosenkavalier” de Richard Strauss.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2014

Ștefan Pop va cânta alături de nume importante ale liricii mondiale: soprana Krassimira Stoyanova (Prințesa von Werdenberg), mezzo soprana Sophie Koch (Octavian), basul Günther Groissböck (Baronul Ochs von Lerchenau) și baritonul Adrian Eröd (Faninal). Franz Welser-Möst dirijează Orchestra Filarmonică din Viena.

Premiera noii producții semnată de Harry Kupfer va avea loc pe 1 august iar până la finalul lunii mai sunt programate încă șapte spectacole (5, 8, 11, 14, 17, 20 si 23 august). Opera Der Rosenkavalier este stâns legată de Festivalul de la Salzburg, Richard Strauss și libretistul Hugo von Hofmannsthal fiind cofondatorii Festivalului. De asemenea, a fost pusă în scenă chiar la ceremonia de inaugurare a Sălii Mari, în 1960, dirijor fiind atunci Herbert von Karajan.

„Este o onoare sa debutez la Festivalul de la Salzburg. Cine nu își dorește sa cânte aici? Aștept cu nerabdare premiera, am repetat mult, aproape o lună, împreună cu toți colegii alături de care este o onoare să mă aflu. Producția lui Harry Kupfer este elegantă, susține în totalitate ideea operei. Va fi o surpriză foarte placută pentru cei care vor fi în sală. Eu voi fi tenorul italian, un rol drag pe care l-am interpretat prima dată pe scena Operei din Zurich. Consider că ”Di rigori armato” este una din cele mai frumoase arii scrise pentru tenor ”, a declarat Ștefan Pop.

Stefan Pop_Rosenkavalier_Ensemble_c_Monika_Rittershaus

Câştigător a numeroase competiţii importante, printre care Concursul Internaţional de Canto de la Seul (2010) şi Concursul Operalia de la Milano (2010), Ştefan Pop și-a început cariera internațională în 2009, cu rolul Alfredo din La Traviata la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producție a lui Franco Zefirelli. A interpretat apoi Nemorino din L’Elisir d’amore (Trieste, Hamburg, Zurich), Elvino din La Sonnambula (Viena), Cassio din Otello (Zurich), Ducele de Mantova din Rigoletto (Seul, Paris). În luna iunie 2014 a debutat în ”La Boheme” la Salle Pleyel în Paris (versiune în concert).

A cântat alături de mari nume ale operei, printre care Angela Gheorghiu, Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Elena Moșuc, Sonya Yoncheva, Placido Domingo, Leo Nucci, José Cura, Thomas Hampson, sub conducerea muzicală a unor importanţi dirijori: Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Placido Domingo, Simone Young, Paolo Longo şi Luciano di Martino.
În stagiunea următoare va cântă la Opera din Frankfurt (La Sonnambula, decembrie 2014 – ianuarie 2015), la Opera din Hamburg (La Traviata, aprilie 2015), la Opera din Tel Aviv (L’elisir d’amore, martie 2015) și va debuta în rolul lui Don Ottavio din Don Giovanni la Opera Națională din Paris, în ianuarie 2015.

Foto:  Lucian Enasoni, © Salzburger Festspiele / Monika Rittershaus

22
/04
/21

În martie 2020, CORUL ACADEMIC RADIO, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de acest gen din România, urma să prezinte un concert aniversar extraordinar: 80 de ani de activitate artistică. Din motive pandemice, evenimentul a fost anulat. Vineri, pe 23 aprilie (de la 19.00), după peste un an de pauză concertistică, ansamblul Radio România revine pe scenă!

22
/04
/21

Opera Națională București propune publicului la sfârșit de săptămână un program cu două spectacole, „Gala Extraordinară de Balet” și „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini - operă în concert, ce vor fi transmise online în serile de sâmbătă și duminică. Eleganța coregrafiilor clasice și farmecul aparte al partiturii celebrului bărbier Figaro sunt propunerile noastre pentru două seri de poveste.

21
/04
/21

Vineri, 23 aprilie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite, pe canalele online, înregistrarea unui concert condus de Horia Andreescu în luna februarie 2020, cu un program integral Ludwig van Beethoven. Marea pianistă Elisabeth Leonskaja a fost solista invitată să interpreteze, în seria „Beethoven 250“, Concertul nr. 2, în si bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 19 al marelui compozitor german.

19
/04
/21

Care este sensul existenței tale sau care este ikigai-ul tău? Trei artiști îndrăgiți provoacă publicul la o importantă temă de gândire prin concertul-concept „Ikigai. Lebensgrund”, avându-i ca protagoniști pe violonista Rafaela Fernandez Samodaiev, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, care vor interpreta lucrări de Franz Schubert. Concertul înregistrat în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu va fi difuzat duminică, 25 aprilie, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

19
/04
/21

După „Iubita mea doarme” și ”Fata cu ochii verzi”, Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”! Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit "found footage" cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol - inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

16
/04
/21

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

16
/04
/21

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor unora dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Aniversările și comemorările din acest an realizează o panoplie componistică extraordinară, întinsă pe mai bine de două secole, din baroc până în zilele noastre. Astfel, comemorarea celor 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi la Viena, devine punctul de referință al turneului internațional online JAZZT Vivaldi., orașul nașterii lui Vivaldi – Veneția și cel al dispariției sale – Viena, fiind incluse în această incursiune în evoluția creației sale.

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.