Tenorul Ştefan Pop şi soprana Elena Moşuc cântă în La Traviata, un spectacol de gală la Opera Aurora, Malta
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-stefan-pop-si-soprana-elena-mosuc-canta-in-la-traviata-un-spectacol-de-gala-la-opera-aurora-malta/

Ştefan Pop va cânta pentru prima dată la Opera Aurora din Gozo, Malta, în La Traviata, într-un unic spectacol de gala organizat pe 17 octombrie. În fiecare an, celebrul teatru maltez oferă spectatorilor o montare grandioasă, aceasta fiind a treia productie de Traviata prezentată aici după reprezentaţiile de succes din 1978 şi 1998.

Un articol de Liliana Matei|16 octombrie 2015

Ştefan Pop va fi Alfredo, iar Elena Moşuc va interpreta rolul Violettei Valery. Distribuţia este completata de Marzio Giossi (Giorgio Germont). Colin Attard dirijează Orchestra Filarmonică din Malta. Spectacolul este sold out încă de la începutul acestei săptămâni.

Câştigător a numeroase competiţii importante, printre care Concursul Internaţional de Canto de la Seul (2010) şi Concursul Operalia de la Milano (2010), Ştefan Pop şi-a început cariera internaţională în 2009, cu rolul Alfredo din La Traviata la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producţie a lui Franco Zefirelli. A interpretat rolul principal din L’Elisir d’amore la Teatrul Verdi din Trieste în 2010 şi la Opera de Stat din Hamburg în 2011. În acelaşi an a debutat şi în rolul Elvino din La Sonnambula la Opera de Stat din Viena. În 2014 a debutat la Festivalul de la Salzburg în rolul tenorului italian din Der Rosenkavalier.

A cântat alături de mari nume ale operei, printre care Angela Gheorghiu, Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Elena Moşuc, Sonya Yoncheva, Leo Nucci, José Cura, Thomas Hampson, Placido Domingo, sub conducerea muzicală a unor importanţi dirijori: Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Simone Young, Paolo Longo şi Luciano di Martino.

Elena Moşuc, una dintre cele mai cunoscute soprane la nivel mondial, se bucură de aprecierea publicului internaţional pentru interpretări în Lucia di Lammermoor, Traviata, Luisa Miller şi Rigoletto.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.