„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani… Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” – Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.
Un articol de Petre Ivan|27 octombrie 2015
Teodora Mareş s-a remarcat încă de la primul rol, în filmul Declaraţie de dragoste, regizat de Nicolae Corjos, iar în prezent este actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti.
A copilărit într-un sat buzoian, apoi a plecat împreuna cu mama sa la Brăila, unde a făcut şcoala primară şi a început să practice atletismul de performanţă.
A absolvit în 1981 un liceu de construcţii cu specializarea arhitectură, iar în 1983 a intrat prima la UNATC Bucuresti, la clasa Octavian Cotescu – Gelu Colgeac.
În timpul facultăţiia fost distribuită în celebrul Declaraţie de dragoste, unde a interpretat rolul Ioanei Popa, care i-a adus
Teodora Mareş
recunoaşterea talentului şi popularitate.
A mai fost distribuită apoi în filme ca: În fiecare zi mi-e dor de tine, Extemporal la dirigenţie, Moromeţii sau O vară cu Mara, Harababura.
Pe scenă, a fost actriţă la Teatrul de Stat din Sfântu Gheorghe, în perioada 1987-1990. În 1990 s-a transferat la Teatrul Municipal din Ploiești, pentru ca între 1990-1994 să fie actriţa Teatrului Nottara din București.
În 1994, după o perioadă de 2 ani în care nu mai este distribuită în nici un rol, se transferă la Teatrul Național I.L. Caragiale din București, pe scena căruia joacă și în prezent.
Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.
Când am intrat în teatru nu mi-am spus că vreau să fiu o mare actriţă. Am lăsat lucrurile să curgă de la sine. La-nceput trebuie să înveţi. De fapt în meseria asta înveţi tot timpul. Şi acum învăţ. La un film american, unde o actriţă face un rol nemaipomenit, mă uit cu gura căscată. Adică, e tot timpul ceva de învăţat, văd o scenă, un moment bine făcut într-un spectacol, într-un film. Învăţ şi de la colegii mei mai în vârstă, mai tineri. – Teodora Mareş
Foto: Teodora Mareş – cinemagia
