,,Testamentul lui Rebengiuc: nu timpul le rezolvă pe toate, ci oamenii”, o campanie socială Hope and Homes for Children
https://www.ziarulmetropolis.ro/testamentul-lui-rebengiuc-nu-timpul-le-rezolva-pe-toate-ci-oamenii-o-campanie-sociala-hope-and-homes-for-children/

Actorul Victor Rebengiuc se alătură eforturilor de peste 21 de ani ale Fundaţiei Hope and Homes for Children România, printr-o campanie dedicată celor mai vulnerabili dintre copiii României. Spotul video care transmite mesajul emoţionant al celebrului actor este o iniţiativă a agenţiei Papaya Advertising şi poartă semnătura creativă a lui Robert Tiderle.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2019

În perioada septembrie – decembrie 2019, Fundația Hope and Homes for Children România va derula o amplă campanie de strângere de fonduri dedicată proiectului de dezinstituționalizare.

Susținătorii pot dona 2 Euro lunar trimițând textul HOPE la 8844 pentru a sprijini continuarea procesului de dezinstituționalizare, demarat de Fundație cu mai bine de 21 de ani în urmă, când în orfelinatele României existau peste 100.000 de copii.

Astăzi, în orfelinatele din România sunt peste 6.000 de copii, iar Hope and Homes for Children își concentrează atenția asupra închiderii tuturor instituțiilor de tip vechi până în 2027 și înlocuirea sistemului instituțional de protecție a copilului cu un sistem bazat pe conceptul familial.

Campania socială care îl are ca protagonist pe maestrul Victor Rebengiuc poartă mesajul „Testamentul lui Rebengiuc: Nu timpul le rezolvă pe toate, ci oamenii” (link clip https://www.hopeandhomes.ro/oamenii). Scenariul este unul emoționant, despre responsabilitate socială și grija față de aproapele nostru, despre datoria comună pe care societatea noastră ar trebui să o aibă față de „copiii nimănui”: „Nu timpul le rezolvă pe toate, doar oamenii pot face asta” – sunt cuvintele transmise de marele actor în materialul video ce poartă titlul „Testamentul lui Rebengiuc”.

“Sunt bătrân. Eu nu mai am prea mult timp la dispoziție. Dar nu timpul le rezolvă pe toate. Doar oamenii pot face asta. Voi,” spune acesta, amintindu-ne că depinde de fiecare dintre noi să schimbăm în bine lumea în care trăim.

Proiectul a fost lansat oficial miercuri, 25 septembrie, în spațiul fastuos al Salonului Cerchez al Muzeului Național Cotroceni. Evenimentul a avut-o ca gazdă pe Amalia Enache, jurnalist PRO TV și Ambasador al Hope and Homes for Children, și l-a avut ca invitat de onoare pe maestrul Victor Rebengiuc.

Lansarea campaniei a fost urmată de un recital susținut de pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa, care s-au alăturat astfel susținătorilor Fundației, prezenți la eveniment.

Prin intermediul campaniei, publicul este îndemnat să doneze 2 euro pe lună prin SMS, prin trimiterea textului HOPE la 8844. Suma strânsă va contribui la închiderea ultimelor orfelinate din România până în 2027. În acest moment, în orfelinatele din România mai sunt încă 6.000 de copii, iar alți 300.000 trăiesc la limita sărăciei și se află în risc major de abandon.

„Eu am crescut fără tată pentru că tatăl meu, al nostru, al meu și al fratelui meu, ne-a părăsit de când eram foarte mici și am simțit lucrul acesta. Mie tata mi-a lipsit. Am avut niște bunici care ne-au crescut extraordinar, s-au dedicat nouă și le mulțumesc oriunde sunt ei acum.

Așa că am răspuns <<da!>> din prima clipă, fără ezitare, pentru că îmi plac copiii, îmi plac copiii fericiți și îmi e foarte milă și mi se rupe sufletul pentru copiii nefericiți. Au existat, am văzut de atâtea ori copii nefericiți în țara asta, poate mai mulți ca în alte țări europene, dar văd că există interes și Fundația [Hope and Homes for Children] face eforturi pentru ca acești copii lipsiți de căldura familială să fie fericiți.

Am fost și la casele construite de Fundație. Copiii erau la școală, dar am văzut locul unde trăiesc și unde au posibilitatea să se dezvolte și intelectual și fizic și să aibă o educație frumoasă, să se simtă liberi și fericiți. Nu timpul rezolvă treaba asta, ci noi, oamenii trebuie să încercăm să oferim mai mult fiecărui copil care, prin cine știe ce nefericit eveniment, ce ghinion cumplit, e singur, e fără părinți, e fără surori, e fără tată.

Vă urez mult succes!”Victor Rebengiuc.

“Fiecare gest contează, fiecare dintre noi poate schimba viața unui copil. Am văzut în cei 21 de ani de activitate în România ce poate face generozitatea partenerilor noștri. Viața a zeci de mii de copii a fost schimbată cu ajutorul lor. Azi, împreună cu maestrul Victor Rebengiuc îi chemăm alături de noi pe toți cei care știu că nu timpul, ci oamenii le rezolvă pe toate, că generozitatea și iubirea față de semenii noștri e măsura societății în care trăim și a omeniei noastre. La Hope and Homes for Children credem în puterea solidarității și în dreptul fiecărui copil la speranță și la o viață mai bună. Copiii pe care îi ajutăm sunt copiii noștri, copiii lumii în care trăim, ei ne dau măsura omeniei și sensului vieților noastre. Îi așteptăm așadar pe toți cei care cred la fel ca noi să doneze 2 euro pe lună trimițând HOPE la 8844.”Ștefan Dărăbuș, Director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children

Despre Hope and Homes for Children România

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 58 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, 5.810 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 455 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 31.580 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 1.168 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.964 de copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 930 în regim de urgență şi 8.998 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children.

Până în acest moment, 54.974 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro.

Foto: Testamentul lui Rebengiuc – facebook

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]