-->

„The Ages of Jazz” de Ziua Internațională a Jazz-ului
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-ages-of-jazz-de-ziua-internationala-a-jazz-ului/

O călătorie prin istoria jazz-ului, concertul „The Ages of Jazz”, va avea loc joi, 8 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|30 aprilie 2025

Evenimentul va avea loc cu ocazia Zilei Internaționale a Jazz-ului care este sărbătorită pe 30 aprilie. Cu acest prilej Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru, împreună cu solista serii – Christiana Uikiza – va purta publicul prin toată istoria jazz-ului: sonorități ample, lucrări specifice din toate stilurile jazz-ului, de la Dixieland și până în contemporaneitate.

Christiana Uikiza, membră a minorității croate din România și ambasadoare a Croației pentru integrare culturală în Austria este de multă vreme un reper pe scena muzicală europeană. Devenită vieneză prin adopție, Christiana impresionează prin virtuozitate și tehnică vocală, un timbru aparte ce o particularizează în special prin stăpânirea unui ambitus (întindere vocală) de patru octave și jumătate. Toate aceste calități îi permit să interpreteze atât piese de jazz în tonuri grave, cât și părți solo cu putere, grație și sonoritate.

De-a lungul timpului, a colaborat cu nume celebre ale scenei muzicale internaționale, cum ar fi Tom Jones, David Sanborn, Dominic Miller, Vinnie Colaiuta, Kevin Mahogany sau Oliver Dragojević, iar prin implicarea în diverse proiecte a concertat la nenumărate festivaluri de jazz de prestigiu, fiind invitată la Istanbul Jazz Fest, Zagreb Jazz Fest, Vienna Jazz Fest, Villefranche – Franța, Roma, Budapesta, Berlin, Zürich, Varșovia etc.

Christiana este, de asemenea, absolventă a Facultății de Jurnalism din Zagreb și a Liceului Pedagogic din Timișoara. Vorbește șase limbi, cântă în alte cincisprezece, iar în această primăvară a obținut, în Germania, marele premiu al juriului de specialitate la prestigiosul „Oscar Croat”, cum este denumită gala personalităților marcante croate din diasporă.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.

08
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, recunoscut pentru atmosfera sa unică și spiritul de melting pot cultural, revine la Grădina Uranus în perioada 6-8 septembrie. Evenimentul continuă să fie un punct de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vizitează capitala României special pentru acest festival.