-->

,,The good postman” şi deschiderea frontierelor umane
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-good-postman-si-deschiderea-frontierelor-umane/

Istoria are poezia ei – undeva la marginea Bulgariei, graniţa cu Turcia e fixată între sat şi cimitir. Pe harta lumii, iată, există locul în care viaţa se desparte categoric de moarte.

Un articol de Diana Trăncuţă|28 martie 2017

Tot aici stă și esența acestui viii cu viii, morții cu morții. În Golyam Dervent probabil că sunt, însă, mai mulți morți decât vii. S-a plecat din sat, așa cum se pleacă nu doar din sate, ci din partea asta de lume, în general. Și totuși, puținii oameni care locuiesc în acest microunivers comatos, în fapt, niște bătrâni captivi în nostalgia altor timpuri, visează să salveze un acasă față de care se simt legați și înstrăinați în același timp.

Golyam Dervent e un sat din Bulgaria, dar ar putea la fel de bine să fie unul din România. De aceea, documentarul ,,The good postman”, proiectat în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului One World Romania (13-19 martie 2017), se trăiește, inevitabil, (și) româneşte. Există magie și într-un asemenea film, dar ea nu stă, de data asta, în construcțiile vizuale, în scenariu sau în jocul actorilor. Ci tocmai în absența acestor elemente de cinematografie, în reproducerea fidelă a unor realități imediate. Cu excepția principalei teme în jurul căreia se creionează documentarul – refugiații sirieni –, dimensiunile rurale ale cadrului balcanic ne sunt familiare. Un peisaj superb, care lasă în urmă un sat cu mai puțin de 50 de locuitori, un loc în care timpul are răbdare, atâta încât se oprește. Apoi, aspectele sociale, cele care ne apropie și mai tare: rememorarea comunismului prin prisma tinereții nu doar a bătrânilor, dar și a satului în sine – un loc în care se dansa, se cânta, se mergea la film –, politica făcută din plictiseală, sau, din contră, din intenții bune, dar fără șansă, ideile extremiste, demagogia, trândăveala pe ritmuri orientale și, inevitabil, una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii în exoticul acestui spaţiu – micii și berea.

E greu de crezut că într-o astfel de lume îşi găsesc locul oameni care îşi proiectează o altă imagine asupra existenţei lor în mijlocul comunităţii. Poştaşul Ivan e unul dintre ei. Traducerea titlului în română l-a numit ,,cumsecade”, dar Ivan e, în felul lui, un erou. Când candidează la primărie, în programul lui politic intră un singur obiectiv: salvarea satului. Iar acest lucru presupune, pentru Ivan, repopularea lui cu refugiații sirieni pe care îi vede deseori fie încercând să treacă granița spre Turcia, fie adăpostindu-se în diferite locuri din sat. Îi vede şi la televizor: marginalizați sau omorâți de un grup infracțional bulgaro-ungar. Ivan îşi pleacă capul la ororile lumii, ruşinat şi simțindu-se probabil vinovat că eforturile lui eşuează.

România nu se confruntă deocamdată cu problema refugiaților, dar, dacă ar face-o, ecourile reticenţei s-ar auzi şi la noi. O societate încă închisă şi împărțind cu Bulgaria complexul cetății asediate, România ar scoate şi ea în față personaje de tipul contracandidatului lui Ivan, care vrea să facă ,,Bulgaria pentru bulgari.” Şi totuşi, în excesul lui de zel, acest om este inofensiv – el vrea scaunul de primar doar ca să scape de şomaj, iar peste propria ambiţie aruncă promisiunile electorale pe care le adresează în discursuri prosteşti. El nu vrea refugiați, vrea internet. Deşi are, fireşte, trăsături specifice acelor lideri ai lumii care au reînviat în secolul XXI curente naţionaliste, contracandidatul lui Ivan mai are mult până să ajungă la nivelul idolului său de la Kremlin. El rămâne, pentru moment, un om supus propriilor neputinţe, unul căruia îi revine performanţa de a obţine un singur vot, al mamei sale, declarat şi acela nul pentru că femeia îşi pune semnătura pe buletinul de vot.

O producţie bulgaro-finlandeză, ,,The good postman” copleşteşte prin felul în care exploatează mentalităţile oamenilor din Golyam Dervent. La Ivan, cel puţin, magnitudinea poveştii sale se confundă uşor cu un joc de rol; trezirea la realitate e cel puţin şocantă – există un om la o margine de graniţă care vrea să oprească lupta seculară a bulgarilor împotriva invadatorilor. În acelaşi timp, Ivan e un om pe care îl consumă singurătatea. Prin urmare, el vede în refugiaţi nu doar salvarea satului, ci şi a lui însuşi.

Golyam Dervent e un sat din Bulgaria, dar ar putea la fel de bine să fie unul din România. De aceea, documentarul ,,The good postman”, se trăiește, inevitabil, (și) româneşte. Există magie și într-un asemenea film…



19
/09
/25

La Animest.20 călătoria continuă și după lăsarea întunericului! Cu o hartă trasată de animații nonconformiste și experiențe intense, evenimentele speciale din program invită publicul într-o serie de nopți urbane pline de surprize. Fiecare proiecție este o destinație în sine, un maraton de senzații tari care te poartă dincolo de granițele convenționalului și transformă cinematograful într-un loc al bizareriilor, al pasiunii și al fanteziilor dezlănțuite.

12
/09
/25

Evenimentul care propune cinefililor o noaptea întreagă de film românesc se întoarce pe 19 septembrie în București și Cluj. Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc în 7 cinematografe și va aduce pe marile ecrane doar producții autohtone.

12
/09
/25

Centrul Cultural Animest își deschide porțile pentru cei mai mici și curioși dintre iubitorii de animație. Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili propune noi călătorii pline de aventuri și lecții importante în perioada 3 - 12 octombrie.

02
/09
/25

La început de toamnă, Cinema sub clar de lună transformă terasa Promenada Mall într-un cinematograf în aer liber. Între 11 septembrie și 16 octombrie, publicul cinefil va putea participa la o serie de proiecții speciale, cu intrare liberă, organizate în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

27
/08
/25

Retrospectiva celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL – care a avut loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 28-31 august la Cinema Elvire Popesco în București, pe terasa Cinema Studio din Timișoara și în Tulcea, în cadrul Festivalului „Ivan Patzaichin”.

23
/07
/25

Her Story, Her Future – Mentorat pentru femei în industria filmului prezintă astăzi, 23 iulie 2025, în cadrul Festivalului European de Film de la Palić, selecția Tender Realities (121 min) – o serie de cinci scurtmetraje realizate de tinere regizoare din România. Curatoriată de cineasta Mirona Radu, fondatoarea programului și asistent de cercetare la UNATC, selecția oferă o privire intimă asupra feminității, vulnerabilității emoționale și complexității relațiilor umane.

22
/07
/25

O retrospectivă a creației cinematografice semnate de regizorul Radu Jude, organizată de Centre Pompidou Paris la mk2 Bibliothèque, este programată în perioada 23 septembrie – 11 octombrie 2025.

04
/06
/25

12 documentare despre natură, aproape toate în premieră națională, 3 masterclass-uri cu invitați de talie internațională, 5 expoziții de fotografie, 4 ateliere pentru copii și numeroase sesiuni de dialog cu publicul la care vor participa specialiști și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu...