The Grandmaster, filmul lui Wong Kar Wai, lovește vineri, 13
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-grandmaster-filmul-lui-wong-kar-wai-loveste-vineri-13/

The Grandmaster / Marele maestru, filmul de acţiune, biografic, în regia lui Wong Kar Wai şi care spune povestea marelui maestru de arte marţiale Ip Man, cel care l-a descoperit şi antrenat pe celebrul Bruce Lee, vine în România pe 13 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|4 septembrie 2013

The Grandmaster / Marele maestru, filmul de acţiune, biografic, în regia lui Wong Kar Wai și care spune povestea marelui maestru de arte marţiale Ip Man, cel care l-a descoperit și antrenat pe celebrul Bruce Lee, vine în România pe 13 septembrie.

,,The Grandmaster’’ a fost proiectat anul acesta în deschiderea celei de-a 63-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Pentru ,,The Grandmaster’’, regizorului Wong Kar Wai i-au fost necesari șase ani de pregătire şi trei ani de filmare şi post-producţie. Este un film fără precedent despre epoca de aur a artelor marţiale chinezeşti din perioada tumultoasă a Republicii, imediat după căderea ultimei dinastii imperiale din China.

Actorii principali (Tony Leung, Zhang Ziyi și Chang Chen) s-au antrenat mai mulţi ani sub supravegherea atentă a expertului Yuen Wo Ping (Matrix, Kill Bill, Crouching Tiger, Hidden Dragon). Actorul principal, Tony Leung, a adoptat acest mod de viaţă, kung fu-ul, chiar şi în particular, după cum vom vedea în materialul viitor.

The Grandmaster- un film cu figuri emblematice

Ideea acestui film i-a venit regizorului încă din 1996, când filma ,,Happy Together’’ (premiul pentru regie la Cannes, în 1997), în Argentina. În timp ce trecea pe lângă un chioşc de presă, Kar Wai observă o revistă avîndu-l pe copertă pe Bruce Lee. Cineastul este surprins să descopere că, la 20 de ani de la moartea sa, Bruce Lee rămâne încă o figură emblematică în întreaga lume.

Când eram mic am văzut filmele lui Bruce Lee. Și le-am iubit. Acesta a fost momentul în care am avut prima oară ideea de a-i dedica un film lui Bruce Lee.

Wong Kar Wai,

regizor

Wong Kar Wai se informează cu tenacitate în direcţia istoriei artelor marţiale chinezeşti, pornind de la povestea lui Bruce Lee. În scurt timp, căutările îl duc la antrenorul acestuia, Ip Man, mare maestru kung fu din China Continentală. În anii ’50, acesta ajunge la Hong Kong, alungat de victoria comuniștilor lui Mao Zedong.

The Grandmaster- maestrul care și-a descis o școală

China, anul 1936. Ip Man (Tony Leung), legendarul maestru de wing chun (unul din multitudinea de stiluri de kung-fu) și viitorul mentor al lui Bruce Lee, duce o viață prosperă în Foshan, China, unde își împarte timpul între familia sa și artele marțiale. Este momentul în care marele maestru Gong Baosen, șeful Comunității de Arte Marțiale din China, își caută un succesor. Pentru ceremonia de rămas bun, el merge la Foshan, cu fiica sa, Er Gong (Zhang Ziyi), și ea maestru în arte marţiale, singura care cunoaște figura mortală ,,64 de mâini”.

În timpul ceremoniei, Ip Man se confruntă cu marii maeștri din Sud și o cunoaște pe Gong Er, pe care o vede drept egalul său. Foarte curând, admirația lasă loc dorinței și apare o poveste de dragoste imposibilă. La scurt timp, Marele Maestru Gong Baosen este asasinat de unul dintre discipolii săi.

The Grandmaster

Apoi, între 1937 și 1945, ocupația japoneză aruncă țara în haos. Divizări și comploturi se nasc atunci între diferite școli de arte marţiale, împingându-I pe Ip Man să ia calea exilului. Ajuns la Hong Kong, îşi deschide o şcoală de kung fu (mai precis stilul wing chung, la care ulterior se va înscrie şi Bruce Lee), pentru a-şi putea câştiga existenţa. Exemplul lui este urmat de mulţi chinezi maeştri în artele marţiale, astfel că luptele de pe continent se mută acum aici. De unde, apoi, se vor răspândi în întreaga lume.

The Grandmaster- premieră și avanpremieră

,,The Grandmaster / Marele Maestru’’ (în original: Yi dai zong shi) este distribuit în România de Independenţa Film şi va avea premiera vineri, 13 septembrie, la Cinema Studio, la ora 20.

Patru proiecţii speciale vor avea loc în avanpremieră: pe 4 şi 5 septembrie (miercuri şi joi, săptămâna aceasta) la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR).

Miercuri, de la ora 21, în aer liber. Joi, de la ora 18:30, în sală. De asemenea, filmul va rula în avanpremieră și la Grand Cinema Digiplex (Băneasa), săptămâna viitoare: miercuri, 11 septembrie, de la ora 19.50, și joi, 12 septembrie, de la 21.25.

Foto credit: The Grandmaster

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului