The Jazz Cave Festival 2022 va avea loc în weekendul 1 – 3 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-jazz-cave-festival-2022-va-avea-loc-in-weekendul-1-3-iulie/

Peştera Ialomiţei din Bucegi găzduieşte cea de-a doua ediţie „The Jazz Cave Festival”, un eveniment care şi-a propus să contribuie la restaurarea legăturii organice dintre om şi natură, promovând principiile internaţionale ale muzicii de jazz. Ediţia 2022 va avea loc în mijlocul verii, în perioada 1 – 3 iulie 2022, un bun prilej pentru iubitorii de jazz şi drumeţii montane de a revizita patrimoniul natural din Bucegi.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2022

Organizat de Asociația „UCIMR” – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Festivalul omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de trei zile de concerte susținute de formații apreciate atât în Europa, cât și peste ocean. Și la această ediție vor fi invitate trupe aflate în prim-planul jazzului autohton și, de asemenea, vor fi încurajate să se afirme tinere talente din România.

Programul Festivalului a fost conceput pentru a îmbogăți experiența artistică a fiecărui vizitator, păstrând în același timp întoarcerea la simplitate. Astfel, evenimentul mai cuprinde expoziții itinerante cu teme culturale, concerte însoțite de proiecții multimedia, care vor pune în valoare relieful jurasic al Peșterii Ialomiței, degustări de vinuri bio, dar și proiecții informative de promovare a turismului sustenabil în stațiunea turistică Peștera – Padina, declarată de curând stațiune de interes național.

În plus, cu ocazia vizitei din Bucegi, turiștii sunt îndemnați să redescopere importanța deosebită a Peșterii Ialomiței, supranumită și „Peștera Regilor”, un spațiu cunoscut Antichității și regăsit în numeroase izvoare istorice, având loc special în arheologia, geografia și folclorul românesc.

Line up The Jazz Cave Festival 2022

Vineri, 1 iulie, Scena Peștera Ialomiței
15.00 – Cătălin Milea și Gabriel Bălașa
17.00 – Sorin Zlat Quartet
Scena Hotel Peștera
20.30 – Degustare de vin și concert

Sâmbătă, 2 iulie, Scena Peștera Ialomiței
11.00 – Sorina Rotaru & Alexandru Olteanu
13.00 – Stesso Mare Trio (Albania/ Italia)
15.00 – Freddie Bryant’s KALEIDOSCOPE TRIO (SUA / Olanda)
17.00 – Blue Noise
Scena Hotel Peștera
20.30 – Concert

Duminică, 3 iulie, Scena Peștera Ialomiței
11.00 – A-C Leonte, Alexandru Arcuș – saxofon, Andrei Cozlac – video mapping
13.00 – Isabella Fabbri (Italia)
15.00 – Luiza Zan și Gyárfás István (Ungaria)
17.00 – Ineffable

Atmosfera plină de culoare a primei ediții a primit aprecierile unui public numeros, toate abonamentele fiind epuizate cu câteva săptămâni înainte festival. Acest lucru a oferit prilejul organizatorilor de a pregăti anul acesta un eveniment cu mult mai multe nuanțe culturale. Astfel, au fost invitate formații de referință, care aduc mai aproape culorile muzicii jazz și ethno-jazz din mai multe regiuni europene și chiar din aria muzicii tradiționale hinduse. Redat cu ajutorul instrumentelor clasice și electro-acustice, mesajul The Jazz Cave Festival îndeamnă la unitate și cooperare prin acceptarea diferențelor care, în fond, apropie.

Înregistrările concertelor din programul primei ediții și informații la zi sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului: The Jazz Cave Festival.

Biletele pot fi cumpărate prin rețelele MyTicket.ro și Entertix.ro și includ un pahar de vin bio oferit de Domeniul Bogdan, precum și vizitarea gratuită a Peșterii Ialomiței pe cuprinsul evenimentului în intervalul 09:00 – 18:00.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.