The Tunnel, cu Alexandra Maria Lara, la Cinepolitica Extra Time
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-tunnel-cu-alexandra-maria-lara-la-cinepolitica-extra-time/

The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, şi cuprinde şase filme premiate despre Germania divizată şi dezbateri cu istorici, sociologi şi politologi

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

The Tunnel / Timp de 28 de ani, cât Zidul Berlinului a separat orașul, zeci de tuneluri au fost săpate pe sub el, în speranța evadării în Vest. Unul dintre cele mai faimoase este subiectul filmului The Tunnel, de Roland Suso Richter.

Este inspirat de povestea adevărată a campionului la înot Hasso Herschel (în film – Harry Melchior, jucat de Heino Ferch), care a reușit să fugă din Germania de Est deghizat și cu un pașaport fals, după câțiva ani de închisoare. Ajuns în partea de Vest, încearcă să-și aducă acolo sora (Alexandra Maria Lara), cu tot cu familia ei. În timp ce sapă tunelul sub o fabrică, alături de un prieten, STASI începe să le urmărească apropiații.

„Până la finalul care te ține cu sufletul la gură, Tunelul are tensiunea celor mai bune filme cu evadări din închisoare”, apreciază „The New York Times”.

Actrița Alexandra Maria Lara a emigrat în Germania de Vest împreună cu părinții, în anii 80. A devenit cunoscută cu rolurile din filme precum Downfall (2004), Control (2007), Youth Without Youth (2007) sau Rush (2013).

Good Bye Lenin

Good Bye Lenin

Spectatorii vor putea (re)vedea și unul dintre cele mai îndrăgite și premiate filme despre căderea Zidului, Good Bye, Lenin!, în regia lui Wolfgang Becker, despre un tânăr (Daniel Brühl) care face tot posibilul ca mama sa, trezită dintr-o comă prelungită, să nu afle că iubita ei Germanie de Est a dispărut.

Filmul va rula miercuri, 19 noiembrie, de la 18.00.

Cinepolitica Extra Time va începe luni, 17 noiembrie, de la 18.00, cu o reconstituire unică, din arhive private, a împrejurărilor în care un Zid a tăiat Berlinul în două: Up to the Border – A Personal View of the Berlin Wall, și va continua, de la 21:30, cu poveștile șocante a cinci cetățeni est-germani arestați după ce au încercat să fugă din țară, din multi-premiatul Face the Wall / Gesicht zur Wand.

Marți, de la 18.00, spectatorii vor putea viziona It Happened in August. Building the Berlin Wall – Anatomy of a Political Crisis (2001), care reia contextul împărțirii Europei în două și detaliază viața cotidiană în jurul Zidului.

Cinepolitica Extra Time este un eveniment „off season” al Festivalului Internațional de Film Cinepolitica. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București.

Foto: The Tunnel – cinepolitica.ro

24
/12
/13

Violenta din cinematografie îngrijorează autoritățile americane. Acestea au iniţiat o anchetă cu scopul de a determina dacă cineastii de la Hollywood au o anumită responsabilitate faţă de masacrele comise recent în Aurora (Colorado) şi Newtown (Connecticut).

23
/12
/13

România este una dintre primele ţări în care „Nymphomaniac“, filmul lui Lars von Trier, va intra imediat după lansarea oficială din Copenhaga (Danemarca), programată pe 25 decembrie. Nymphomaniac va rula pe ecranele româneşti în două părţi: Nymphomaniac Volumul 1 - din 17 ianuarie 2014, iar din 7 februarie 2014 va intra Nymphomaniac Volumul 2. Asta în timp ce în cinematografele din SUA şi UK va avea premiera în martie (Vol. 1) şi în aprilie 2014 (Vol. 2).

22
/12
/13

A rămas celebru pentru filmele sale (printre care ,,Lawrence of Arabia”, foto sus), pentru stilul de viață excentric - condimentat cu alcool și cu jocuri de noroc - și pentru franchețea cu care le răspundea jurnaliștilor. Peter O'Toole a murit săptămâna trecută, la 81 de ani.

22
/12
/13

Scriitorul Ned Vizzini era autorul unor romane de succes, printre care şi "It's Kind of a Funny Story". Acest volum, apărut în anul 2006, ce descrie aventurile unui adolescent care se luptă cu depresia, a fost adaptat şi într-un film produs la Hollywood.

21
/12
/13

Un spectacol de teatru inspirat din cărţile care alcătuiesc franciza literară "Harry Potter", scrise de J.K. Rowling, va avea premiera pe West End, la Londra, peste doi ani.

21
/12
/13

La împlinirea a 24 de ani de la Revoluţia din 1989, telespectatorii pot urmări în 22 decembrie filmul „Stare de fapt", în regia lui Stere Gulea. Cel de-al doilea film de duminică al regizorului este Moromeţii, realizat în 1988.

21
/12
/13

"The Hunt" şi "La grande bellezza" se numără printre cele nouă lungmetraje care au fost incluse pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pozitia copilului nu se regăsește pe această selectă listă.

20
/12
/13

Un serial de televiziune despre apariţia Twitter, una dintre cele mai populare platforme de socializare, va fi realizat de compania americană Lionsgate TV, după adaptarea cărţii "Hatching Twitter: A True Story of Money, Power, Friendship and Betrayal", de Nick Bilton.

20
/12
/13

Regizorul danez Lars von Trier va prezenta, în afara competiţiei, o versiune lungă, inedită, a noului său lungmetraj Nymphomaniac: Volume 1, la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

20
/12
/13

Mandragora Movies anunţă începerea perioadei de înscriere pentru cursurile de actorie organizate împreună cu studioul de actorie din Los Angeles. Cursurile, ajunse la a treia serie de cursanti in Bucuresti, au la bază metoda Ivanei Chubbuck.

18
/12
/13

Studiourile Disney vor produce un film despre viaţa şi cariera celebrului sprinter american de culoare Jesse Owens, câştigător a patru medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, în faţa unui Führer furios să îşi vadă astfel discreditată teoria despre superioritatea rasei ariene.

18
/12
/13

Plasat în anii ‘50, Domnisoara populara spune povestea unei fete din provincie care, odată ajunsă la oraş, obţine primul ei job unde se dovedeşte a fi o secretară lamentabilă. Cu toate astea, în scurt timp, ea devine cea mai rapidă dactilografă din oraş. Ba chiar din ţară şi apoi din lume!

18
/12
/13

Marele premiu al ediției din acest an a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF i-a fost acordat regizorului american Ben Russell, pentru filmul “River Rites”. Premiul pentru cea mai bună regie a revenit regizorului portughez João Rui Guerra da Mata pentru “As the Flames Rose”.