Theo Herghelegiu, regizor şi dramaturg: „Mă adresez dumneavoastră, echipei de consilieri ministeriali, precum şi domnilor miniştri secretari de stat care se află în acest moment în funcţie la Ministerul Culturii. O fac cu speranţa că cineva o să evalueze serios şi o să analizeze competent proiectul OUG privind statutul lucrătorului cultural profesionist cu scopul de a evita abuzul revoltător pe care această OUG, aşa cum este ea redacatată acum, îl conţine.“
Un articol de Petre Ivan|3 martie 2023
Scrisoare deschisă către Ministrul Culturii, dl. Lucian Romașcanu
Stimate Domnule Ministru,
Vă rog să țineți seamă de faptul că vocea pe care o „auziți” în acest mesaj nu este una singulară și, în plus, ea aparține unui om care cunoaște din experiența a 25 de ani de carieră toate detaliile și atributele statutului de „lucrător cultural profesionist”. Existăm noi, cei care producem (ca să folosesc un termen cuprinzător și limpede), și existați dumneavoastră, funcționarii culturali, care dispuneți; care emiteți legi, regulamente și OUG-uri. Nu știu pe ce criterii vă alegeți consultanții de specialitate și nici pe aceia care fac studiile de piață, dar ceva foarte grav se petrece: situația din teren nu are nicio legătură cu situația din birouri și, mai ales, cu ce se regăsește în actele normative emise.
Vestea bună, de data aceasta, e faptul că există deschidere spre dialog. Încurajator și necesar. Tocmai de aceea, va semnalez (BEC ROȘU AVARIE APRINS!) că împărțirea în „lucrător cultural” și „lucrător cultural profesionist”, asa cum este ea formulată în OUG menționată, face subiectul unui abuz, al unui atentat la demnitatea umana și al unei nedreptăți șocante. Profesionalismul, domnule Ministru, este dat de calificarea profesională a creatorului (studiile absolvite) și de biografia acestuia pe piața muncii (fie că vorbim de teatru, de muzică, de dans, arte plastice, ș.a.m.d.). Nici într-o distopie orwelliană nu poate o autoritate fiscală să acrediteze un artist ca fiind „lucrător cultural profesionist” în baza obținerii unui certificat de PFA și în baza unui calcul de venituri pe ultimii 3 ani. Calitatea și statutul de „profesionist” sunt date (și se cuvin ca atare recunoscute prin lege) de diploma universitară și de cariera desfășurată.
Dacă un creator, un artist, un „lucrător cultural”, cum îl definește această OUG, folosind un limbaj de lemn ce concurează terminologia dinainte de 1989, dorește să devină PFA, să-și angajeze un contabil și să-și organizeze veniturile conform cu acest statut juridic, e liber s-o facă, a fost dintotdeauna liber s-o facă, iar acest demers ține strict de administrarea fiscală și este fix o opțiune personală. Nu poate nicidecum să fie o condiție care asigură calitatea de ”profesionist”. În momentul în care devine un pas obligatoriu; în momentul în care competența, talentul, notorietatea, funcția și necesitatea respectivului artist în comunitate nu mai au nicio valoare per se, ci sunt condiționate de suma veniturilor și de obținerea unui certificat PFA, în acel moment, domnule Ministru, noi încetăm a mai fi o societate emancipată, în rândul lumii civilizate; încetăm a mai fi o țară care își protejează și își respectă cultura și bunurile spirituale și devenim un trib de babuini disperați, având ca unic ghid moral o fiscalitate prost alcătuită și o lipsă de respect a valorilor, într-adevăr periculoasă.
Vreți să ajutați creatorii și artiștii din sectorul independent, căci despre ei e vorba!? Grozav. Considerați două lucruri extrem de importante: 1. Refaceți Legea Sponsorizării și Legea Mecenatului, astfel încât ele chiar să încurajeze instituții și oameni cu mulți bani să sprijine cultura (oferind avantaje fiscale reale); 2. Găsiti o cale prin care unitățile independente (teatrele în speță) să primească un minim sprijin financiar de la stat, ca să poată absorbi cât mai mult din numărul mare de actori care termină facultăți de profil în fiecare an și care nu au loc de muncă la stat. Și care, culmea!, sunt tot profesioniști și ei, cu toate că nu pot demonstra la autoritatea fiscală cei 3 ani de venituri, deoarece – exact! – de-abia au încheiat studiile universitare (acesta fiind o altă aberație din OUG în discuție).
Ordonanța de Urgență are multe puncte nevralgice și lasă loc unui efect de domino în care corupția, abuzul, știrbirea demnității umane, marginalizarea și altele se pot insinua, iar totul pleacă de la această încadrare; de la această definire juridică a „lucrătorului cultural profesionist”. Evident, denumirea corectă este aceea de ”artist liber profesionist”, nu de ”lucrător cultural” – sintagmă ce sună stahanovist și pare că ne lasă fară această categorie profesională: în România nu mai sunt artiști; din foștii ”prestatori servicii culturale”, ei devin ”lucrători culturali”. Mi se pare uluitor cât de radical a eliminat OUG din corpul său acest termen. Oare de ce?
Și permiteți-mi să mai ridic două întrebări: 1. Oare ce de în Art 17, unde sunt înșirate activitățile eligibile pentru finanțare nu se menționează nicăieri producțiile, ca atare? Adică nu se dau bani în urma concursurilor de proiecte pentru A PRODUCE spectacole, concerte etc, ci există doar un fond de mobilitate în valoare de 2.000.000 lei? și – 2. Oare de ce acest dialog rămâne totuși ”închis” – noi va trimitem pe email niște formulare tipizate, completate, iar dumneavoastră le analizați cu ușile închise? De ce nu există reprezentanți ai sectorului independent la această discuție, pe viu, față-n față cu legiuitorii și cu experții dumneavoastră? Avem câteva precedente în acest sens, primul fiind sub mandatul d-lui Ministru Vlad Alexandrescu, ocazie cu care am crezut că normalizam situația și instaurăm dialogul deschis ca pe o regulă de bună funcționare administrativă. Ei, se pare că nu. Se aude o voce, așa, ca la metrou – ”Atenție, se-nchid ușile!”
Nu, domnule Ministru! Nu e bine. NU. Profesioniști suntem toți aceia pe care îi validează studiile, cariera și experiența în domeniu. NU, domnule Ministru, artiștii nu doresc să depună cereri la Agenția de Administrare Fiscală care să hotărască dacă ei sunt sau nu profesioniști, în funcție de câți bani au obținut din cultură în ultimii 3 ani în sectorul independent. Iertați-mă, pe ce lume trăiți, dumneavoastră și toți consilierii dumneavoastră? Este de notorietate publică faptul că, în sectorul independent, cca 90% dintre proiecte se fac pro bono. NU, domnule Ministru, nu este în regulă să intre în vigoare acesastă OUG, al cărei Articol 4, paragrafele (1) – (5) reprezintă o sfidare la adresa bunului simț și o dovadă de incompetență crasă a celor care l-au conceput! De unde vin acești oameni, cu aceste idei umilitoare și foarte proaste? Cine îi acreditează pe ei să emită legi din spatele unor birouri ministeriale, fără să cunoască realitatea pe care vor s-o normeze? Cine este răspunzător, domnule Ministru și domnilor miniștrii secretari de stat, pentru consecintele unei asemenea ordonanțe? MAI ESTE CINEVA RESPONSABIL ÎN ȚARA ASTA, ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CULTURA? Și, mai ales, mai e cineva răspunzător de oamenii care fac această cultură, la propriu? Pe ei îi protejeaza cineva? Pe autori. Pe artiști. Pe creatori. Pe cei care livrează, cei care produc, cei pe care lumea îi aplaudă în sălile de spectacole, cei care își numără banii pentru facturi și nu-și permit concedii în insulele Seychelles și cei pe care dumneavoastră acum vreți să-i băgați într-un sistem fiscal kafkian și paralizant, sau să-i înjosiți dacă refuză, încadrându-i la ”neprofesioniști”.
Sau ”non-profesioniști”?! Pentru care variantă semnatică optați? Simpli lucrători culturali. Precum lucrători agrari. Sau industriali.
Cine decontează toate daunele morale, domnule Ministru, dacă această OUG va trece în forma propusă? Întreb pentru că vreau să privesc și eu în ochi acea persoană și s-o întreb dacă doarme bine noaptea…
Cu deosebită stimă,
Theo Herghelegiu,
regizor și dramaturg (profesionist!)
