Thomas Sawyer revine la Teatrul EXCELSIOR
https://www.ziarulmetropolis.ro/thomas-sawyer-revine-la-teatrul-excelsior/

Thomas Sawyer, unul dintre cele mai aplaudate spectacole ale Teatrului EXCELSIOR, revine în repertoriu! Prima reprezentaţie din stagiunea curentă va avea loc pe 12 aprilie 2017, de la ora 19:00. Producţia, semnată de regizorul Horia Suru, reprezintă o adaptare modernă a celebrului roman „Aventurile lui Tom Sawyer” scris de Mark Twain. Un spectacol altfel, în care Thomas Sawyer, „eroul” copilăriei părinţilor şi bunicilor noştri, are acum ocazia să-i întâlnească şi pe adolescenţii de azi.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2017

Cine este, de fapt, Thomas Sawyer? Este puștiul inteligent, amuzant, uneori obraznic, curajos, sentimental – și, mai ales, este protagonistul unui spectacol de la care veți pleca dansând și cântând.

Despre Tom Sawyer și aventurile lui am auzit cu toții, măcar în treacăt – le-am citit, le-am văzut rulând pe marile și micile ecrane, poate. Spectacolul Thomas Sawyer dezvăluie fascinanta lume a puștiului cel năzdrăvan într-o formulă surprinzătoare, plină de mișcare și muzică, ce trece dincolo de literatură și chiar dincolo de teatru, țintind imaginația prin bucuria jocului.

Thomas Sawyer propune un alt fel de a vedea efervescenta lume a lui Thomas (Tom),unde peripețiile se succed cu o viteză uluitoare. Energia fanstastică a actorilor care cântă dansează și improvizează, efectele vizuale și numerele de magie impresionante care îi acompaniază,momentele coregrafice și muzicale special concepute transformă povestea lui

Tom Sawyer într-un formidabil spațiu atemporal în care imaginația devine singura cheie necesară spre noi și noi aventuri. Un spectacol dedicat copiilor de azi, dar și tuturor celor cărora le este dor să se joace de-a copilăria.

Thomas Sawyer tom-sawyer-6

Foto: Thomas Sawyer – Teatrul EXCELSIOR

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.