Tibi – scurtmetrajul realizat de liceeni, în premieră națională la Plaza România
https://www.ziarulmetropolis.ro/tibi-scurtmetrajul-realizat-de-liceeni-in-premiera-nationala-la-plaza-romania/

Scurtmetrajului Tibi, realizat de un grup de liceeni din Bucureşti, va rula în premieră naţională vineri, 10 iulie, de la ora 18.00, la Cinema Movieplex din incinta Plaza România. Filmul, regizat de Dan Iliuţă (17 ani), elev la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, a participat anul acesta în programul Short Film Corner al Festivalului de la Cannes.

Un articol de Petre Ivan|8 iulie 2015

Proiecţia de la Movieplex este premiera naţională a scurtmetrajului, după debutul pe piaţa de filme a celui mai important eveniment de gen din lume.

Tibi a fost înscris în secţiunea Short Film Corner, organizată în cadrul Marché du Film, piaţa de filme a Festivalului de la Cannes.

Din 2004, Short Film Corner funcţionează ca un loc de întâlnire al cineaştilor, iar scopul ei este să faciliteze contactele dintre regizori, producători, distribuitori şi promotorii de scurtmetraje.

Scurtmetrajul românesc independent, realizat de o echipă ai cărei membri au între 15 şi 24 de ani, spune povestea lui Tiberiu Dinescu (interpretat de Vlad Galer), un tânăr de 21 de ani care a crescut fără tată, la fel ca regizorul filmului.

După ce capătă un bilet anonim conţinând informaţii despre moartea tatălui său, Tiberiu încearcă să afle adevărul despre părintele lui şi despre circumstanţele misterioase ale decesului său.

Grupul de tineri a realizat acest scurtmetraj de la zero; ei s-au ocupat de fiecare aspect, de la calcularea bugetului, până la compunerea muzicii şi adăugarea efectelor digitale în postproducţie.

Toţi realizatorii au lucrat pro bono la acest film. Ei vor fi prezenţi la proiecţie şi vor răspunde întrebărilor spectatorilor la final.

Spectatorii care doresc să participe la eveniment o pot face înscriindu-se la adresa de e-mail [email protected], cu subiectul Premieră „Tibi”.

Accesul în sală se va face pe baza înscrierilor.

Foto: Tibi – plazaromânia.ro

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]